Luni, 16 octombrie, de la ora 19.00, Serile Nautilus – evenimente lunare dedicate iubitorilor de science fiction & fantasy – continuă cu scriitorul Joe Abercrombie, invitat prin skype la o discuție cu Ana Nicolau, coordonatorul colecției. Evenimentul are loc la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.
Joe Abercrombie este un scriitor britanic de fantasy, care a debutat în 2006 cu trilogia Prima lege, o serie dură, întunecată și originală, ce i-a impresionat chiar și pe cei mai mari critici de fantasy. Trilogia a apărut într-o ediție nouă, în 2017, în colecția Nautilus fantasy.
La Editura Nemira au mai apărut Dulce răzbunare, un roman de sine stătător, a cărei acțiune se petrece în universul seriei Prima lege și trilogia Marea sfărâmată.
„Cred că te inspiri din tot ce citeşti, vezi, joci sau experimentezi.”
Joe Abercrombie nu scrie despre eroi cu inima curată sau conducători curajoşi, nu scrie despre dreptate şi onoare, despre izbăvire şi iertare. În operele sale nu vom întâlni personaje desprinse din basme populare, dispuse să îşi sacrifice viaţa pentru cei din jur, pentru „binele suprem”.
În schimb, vom avem parte de mercenari laşi, de asasini periculoşi, cu haruri nebănuite, de uneltitori şi trădători, de mincinoşi şi de antagonişti, operele autorului găsindu-şi unicitatea în „echipele” de anti-eroi în jurul cărora se petrece acţiunea.
Eveniment Facebook: aici
Invitații de la următoarele ediții ale Serilor Nautilus sunt: Kim Stanley Robinson, pe 6 noiembrie și Hannu Rajaniemi, pe 11 decembrie.
___
Despre Tăișul sabiei, primul volum al trilogiei Prima lege:
Pe vremuri campion, acum un fel de monstru, Glokta este prizonier într-un corp bolnav. Nobilul Jezal însă trăieşte bine pentru că trişează la jocul de cărţi. Logen, poreclit Sângerosul Nouă, vrea să-şi lase în urmă trecutul întunecat, în care şi-a văzut familia ucisă, dar nu poate scăpa de diverse lupte.
Bayaz, Întâiul dintre Magi, plănuieşte o călătorie dincolo de lumea cunoscută, în scopuri numai de el ştiute, iar din pricina lui Glotka, Jezal şi Logen vor avea o viaţă şi mai grea…
Povestea începe în forţă, fiţi gata!
___
Despre Jumătate de rege, primul volum al trilogiei Marea sfărâmată:
Prinţul Yarvi a jurat să recâştige tronul pe care nu şi l-a dorit vreodată. Dar mai întâi trebuie să supravieţuiască cruzimilor, lanţurilor şi apelor dure ale Mării Sfărâmate. Şi toate acestea cu o singură mână bună.
Înşelatul ajunge înşelător. Mic şi slab în ochii tatălui său, Yarvi rămâne singur într-o lume în care nu contează decât forţa brută şi sângele rece. El nu poate mânui o sabie sau ține un scut, aşa că trebuie să îşi ascută mintea ca pe o armă.
Trădatul ajunge trădător. În jurul lui Yarvi se strânge o frăţie care îl va ajuta să devină omul care trebuie să fie pentru a înfrunta toate intrigile şi a răzbi în misiunea lui. Uzurpatul va ajunge, la rândul lui, uzurpator?
Tweet