Am mai înaintat un pas şi am mai coborât o treaptă. Ochii încă îmi spuneau că sunt tot pe duşumeaua cămării din bodega lui Al, însă acum stăteam drept, iar creştetul capului meu nu mai răzuia tavanul. Ceea ce, binenţeles, era imposibil. (…) Mi-am mişcat piciorul drept şi am mai coborât o treaptă. Căci despre trepte era vorba. Acum, că nu mai vedeam, trupul meu nu mai avea nici cea mai mică îndoială. (…) Am coborât cu stângul. Am coborat cu dreptul şi, dintr-o dată, am simţit o explozie mică în cap, ca atunci când eşti în avion şi valoarea presiunii se modifică brusc. Căptuseala întunecată a pleoapelor a devenit roşie şi simţeam o căldura pe piele. Razele soarelui. (…) Nu mai eram în cămară. Nici măcar nu mai eram în bodega lui Al.

Încercarea de a face o recenzie de dimensiuni acceptabile unei cărți de peste opt sute de pagini s-a dovedit o sarcină extrem de dificilă. În primul rând pentru că vorbim despre o carte scrisă de Stephen King, iar în romanele sale detaliile, poveştile din interiorul naraţiunii, amănuntele sunt cele care fac diferenţa, cele care dau naştere magiei ce te învăluie încă de la primele pagini.

Pentru cunoscători, Stephen King nu mai are nevoie de nicio prezentare. Este deja bine cunoscut stilul unic şi inconfundabil în care crează o poveste în cadrul căreia lucrurile se desfăşoară în modul cel mai natural cu putinţă. O poveste în care personajele sunt atât de reale încât te aştepţi să dai peste ele pe stradă, iar culoarea locală este atât de bine redată încât ai impresia nu ai cunoscut niciodată mai bine un loc decât cel în care se desfăşoară acţiunea şi nici nu-ţi dai seama când se crează acea fisură în realitate pentru a permite fantasticului – de obicei compus din cele mai ascunse temeri ale personajelor – să se strecoare în poveste şi totul să pară la fel de firesc ca şi orice altceva din lumea reală. Şi tocmai datorită acestui amănunt reprezentat de temerile adeverite ale personajelor, începi să te întrebi dacă totul se petrece aievea, sau pur şi simplu mintea chinuită a personajelor a luat-o razna.

Cartea de faţă a fost creată pe baza unei speculaţii combinate cu o mare şi foarte des întâlnită fantezie a omului, şi anume, aceea de călătorie în timp. Călătoriile în trecut şi modficarea acestuia reprezintă un subiect pe care se poate discuta la nesfârşit, mai ales dacă luăm în calcul teoria efectului fluturelui, conform căreia dacă modifici cel mai simplu şi nesemnificativ lucru în trecut, acesta poate să aibă reverberaţii puternice asupra multor alte lucruri. Ca şi când arunci o pietricică într-un lac şi din acel loc mic în care cade piatra se crează undele ce devin tot mai mari. Iată o explicaţie ceva mai clară: „Teoria haosului (sau teoria sistemelor complexe) este o ramură a matematicii și fizicii moderne care descrie comportamentul anumitor sisteme dinamice neliniare, acelor sisteme care prezintă fenomenul de instabilitate numit sensibilitate față de condițiile inițiale, motiv pentru care comportamentul lor pe termen relativ lung (deși se conformează legilor deterministe) este imprevizibil, adică aparent haotic (de unde și denumirea teoriei).Acest efect se mai numeste si “efectul fluture” si se refera la diferenta dintre punctele de pornire ale celor doua curbe din grafic care e atat de mica incat poate fi comparata cu bataia aripilor unui fluture. “Miscarea aripilor unui fluture azi poate produce o mica schimbare a atmosferei. Din aceasta cauza si de-a lungul unei anumite perioade de timp, atmosfera se va schimba. Peste o luna poate, o tornada care trebuia sa loveasca coasta Indoneziei nu va mai aparea. Sau din contra, tocmai din aceasta cauza va aparea.” Acest fenomen este cunoscut mai ales pentru dependenta sa de conditiile initiale. Cea mai mica schimbare a conditiilor initiale duce la rezultate complet diferite.” (sursa: Wikipedia)

Am insistat puţin asupra acestei explicaţii pentru că Epping alias George – divorţat de curând de o soţie alcoolică, profesor de engleză pentru adulţii care vor să obţină o diplomă de finalizare a studiilor liceale – este convins de către prietenul sau, Al Templeton, să se întoarcă în trecut şi să impiedice asasinarea preşedintelui J.F. Kennedy. Însă George nu poate să se întoarcă în trecut şi să schimbe cursul istoriei fara a interveni şi într-o chestiune legată de un prieten foarte bun. După cum se dovedeşte, trecutul e „încăpăţânat şi viclean” şi opune rezistenţă la schimbare, dar poate fi totuşi schimbat. Acestă primă modificare a trecutului ar putea avea un efect neaşteptat asupra misiunii sale principale de salvare, însă el încă nu ştie aceste lucru cu toate că ia în calcul varianta aceasta la începutul misiunii. Cu ajutorul notitelor oferite de Al Templeton, care încercase să schimbe trecutul la randul său însă a eşuat, iar acum este pe moarte din cauza unui cancer la plămâni, George se întoarce în anul 1958, singurul în care îl transporta „vizuina de iepure” descoperită în magazia lui Al. De aici şi până în 1963, George are timp să se documenteze, să se obişnuiască cu America anilor 50-60 şi să îşi plănuiască strategia. Însă in tot acest timp trebuie să mai şi trăiască, aşa că începe o viata normală în Jodie, unde fară a intenţiona să schimbe trecutul, influentează destinele câtorva oameni în mod esenţial. Şi pentru că vorbim de Stephen King, regele suspansului şi-al groazei, binenţeles că pe lângă toate aceste amănunte mai trebuie să îşi facă simţită prezenţa şi elementul de teroare, apropiindu-se aproape imperceptibil, dand semnale subtile, pana ce, brusc, totul o ia razna.

Ar mai fi foarte multe de spus, însă vă las pe voi să descoperiţi atât povestea cât si stilul inconfundabil de povestitor înzestrat al lui Stephen King şi închi prin a mai spune doar atât. Romanul are de toate: intrigă bine închegată, suspans, acţiune, dar şi iubire, şi întâmplări emoţionante aproape până la lacrimi şi merită cu vârf şi îndesat efortul parcurgerii celor peste opt sute de pagini.

Autor: Ruxandra Toma

Sursa: BookBlog