Eu una nu, sincer, și am să vă spun și de ce. Sunt obișnuită cu horror-ul lui King, cu fantasy-ul, cu atmosfera lugubră din cărțile lui, cu înclinația lui pentru paranormal, și nu de orice fel, ci cel de tip zguduitor, mistuitor împletit în caracterul personajelor și în firul poveștii. Sunt obișnuită cu dezintegrarea psihicului uman până la ultimul atom, cu bizareria unor contexte de viață imposibile și mai ales, cu subiectele originale, neîncercate de nimeni până la el.

De aceea, ideea despre călătorii în timp și salvarea lui John Fitzgerald Kennedy de la moarte cu scopul de a schimba fundamental cursul istoriei omenirii, mi s-a părut poate cam forțată.

Dar am uitat că JFK 11.22.63 este totuși un roman de Stephen King. Și are toate ingredientele mai sus menționate, numai că puse într-un cadru nou. Aproape îți vine să crezi că ești martorul unui experiment de laborator cu vieți omenești pe post de cobai.

Jake Epping este un tip obișnuit în anul 2011, dar ajunge să devină cel mai special personaj de pe Pământ, din momentul în care Al Templeton îi face cunoștință cu portalul temporal care, întâmplător, se află la el în cămara cu provizii și care transportă călătorul înapoi în anul 1958.

Lee Oswald a rămas unul dintre acei oameni care au făcut istorie și care au părăsit-o, lăsând în urma lor un morman de întrebări care nici acum nu și-au găsit răspuns, iar Jake își dorește să elimine asasinul care a distrus, în opinia sa și a lui Al, șansa omenirii de a avea o soartă mai bună.
Dar nimic nu e atât de simplu. Trecutul se încăpățânează să fie schimbat. Realitatea se resetează. Jake devine fluturele reprezentativ pentru teoria haosului și fiecare mișcare a sa poate produce mutații în cursul firesc al timpului. Șansele lui de izbândă depind de pânza de păianjen țesută din invizibilele destine ale oamenilor.

Ce a reușit King din nou aici, ca de fiecare dată, a fost să dea substanță personajelor sale. Povestea lui Jake, spusă la persoana I, dă o zguduitoare impresie de realitate vie. Te miști cu el și simți cu el și aproape că vezi și tu treapta imposibilă din lumea fizică ce duce înspre nemurire sau înspre nebunie. Harry Dunning, misiunea ”de probă” a lui Jake înainte de Oswald, este un tip de psihopat seducător dar animalic de violent, pe care ajungi să îl cunoști prea bine ca să mai dormi liniștit. Iar Omul cu Bilet Galben este dincolo de orice imaginația noastră ar putea începe să proiecteze.

Un al doilea lucru pe care King îl reușește în această carte, este crearea atmosferei Americii începutului anilor 60. Nu îi scapă nici un detaliu despre psihologia americană rurală de la acea vreme, nici un cotlon de bar, nici o nuanță de culoare și nici un iz crâncen de fabrică din orășelele pe care Jake le vizitează. Nivelul de documentare istorică, geografică și psihologică este monumental. Așa cum și autorul recunoaște într-o notă de final, vrafurile de documente, arhive și cărți despre acele vremuri, dar mai ales despre povestea ucigașului lui JFK, aproape că atingeau tavanul camerei de lucru.

Paradoxul lui Jake este acela că se simte un extraterestru în această lume veche, iar referințele la lumea din care vine el, cu iPhone, seriale de televiziune, precum și referințele la Ray Bradbury, existența Internetului, războaiele moderne, chiar moda vestimentară și subtilele aluzii la o societate de consum bizară, toate acestea îți dau o senzație contradictorie. Ești în trecut dar ești și în prezent și nu mai știi, la fel ca și Jake, unde ar fi mai bine să rămâi. Salvarea președintelui american devine pentru Jake o misiune și un legământ, o cursă nebunească, dar și o cale de a găsi iubirea adevărată și fiecare pas pe care îl face, fiecare viață pe care o atinge, fiecare drum pe care îl imparte cu alții, toate îl poartă firesc spre o concluzie mai mult sau mai puțin confortabilă emoțional pentru noi, cei de aici, din tărâmul prezentului.

Nu ai cum să nu te înclini în fața regelui când îți dai seama că își îmbunătățește stilul scriitoricesc o dată cu trecerea timpului. Am remarcat la el, și remarc și acum cu bucurie, un mod insolit de a își încheia subcapitolele, de a pune punct poveștii astfel încât momentul de respiro să nu relaxeze cititorul, ci din contră, să îl tensioneze și mai tare. Îmi plac expresiile brutale, de mahala, perfect lipite pe cadre și personaje brutale, îmi plac figurile de stil și, mai ales, îmi place sinceritatea cu care King descrie mizeria urbană și sufletească a acelor timpuri. S-a ferit de apologia unui trecut american glorios și nu a făcut rabat în a oferi informații pertinente, chiar dacă nu întotdeauna pe gustul publicului amator de conspirații. Dar a imaginat un viitor apocaliptic și un nivel de alienare umană exact așa cum știe el mai bine să o facă.

Pe lângă lecția de istorie pe care ne-o dă autorul, ne oferă cu prilejul acestui roman și o dilemă filozifică, dacă nu chiar morală. E bine să încerci să schimbi cursul istoriei? Este acceptabil să salvezi un om cu prețul distrugerii altora? Până unde te poți juca de-a Dumnezeu și când te poți opri? Când trebuie să te oprești din bătaia de aripi, ca să nu mai riști încă un uragan?

Devenit Omul Fără Timp, Jake Epping ne lasă să introspectăm nu numai o pagină de istorie care sângerează încă în inimile a miliarde de oameni, nu numai o poveste de dragoste fără început și fără sfârșit, ci ne lasă să ne explorăm pe noi înșine. Ce-ar fi dacă ”vizuina de iepure” ar fi la noi în cămară? Ce-ar fi dacă am putea schimba trecutul ca să influențăm viitorul? Și dacă am face-o, am putea să purtăm povara crucii destinului întregii omeniri?

JFK 11.22.63 are puțin peste 800 de pagini. O citești ca și când ar avea 80. Nu este King și totuși este King acolo, ajuns la o maturitate scriitoricească inegalabilă, cu o forță a imaginilor senzoriale care îți taie respirația și cu un recital al personajelor demn de Premiile Oscar.

Autor: Andreea Sterea
Sursa: Ziare.com