Update: Cei 3 norocoși posesori ai primului volum din seria “Dune” sunt Kenny, doru și hellena! Felicitări și sper că astfel ați reușit să vă completați colecția! Cu toate că weekend-ul acesta am avut parte de o vreme tare mohorâtă, ziua de sâmbătă a fost numai bună de petrecut în casă la căldură, citind (sau recitind, în unele cazuri) excepționalele opere ale lui Frank Herbert! Dacă ar fi fost încă în viață, pe data de 8 Octombrie ce tocmai a …
concurs aniversar
Update: Nu îmi place când nu mă pot ține de cuvânt în privința regulilor concursurilor de pe blog, însă și de această dată mi-a fost tare greu să aleg un singur răspuns din partea voastră spre a-l premia. Așa că m-am oprit asupra celor 2 comentarii care mi s-au părut tare frumoase, ele însele niște scurte povestioare foarte captivante! Sincere felicitări, Florin și Laurentzyu! Luna Septembrie este una dintre cele mai semnificative ale anului, din punct de vedere scriitoricesc. Asta …
Update: Câștigătorul pachetului de 3 cărți Andrea Camilleri este ely. Felicitări și să te bucuri de ele! Astăzi sărbătorim unul dintre cei mai populari și citiți scriitori italieni, Andrea Calogero Camilleri, care împlinește 86 de ani de viață! De asemenea, vom lansa și un nou concurs aniversar, cu care deja v-am obișnuit! Sper ca astăzi, în special, să ne bucurăm de operele sale atât de apreciate în întreaga lume și datorită cărora este recunoscut drept un nume de referință al genului …
Update: Felicitări tuturor pentru că ați știut răspunsul corect. În urma tragerii la sorți, să-l felicităm pe câștigătorul concursului, Eduard! Să te bucuri de seria “Capă și spadă”! Vă invit să începem săptămâna sărbătorind ziua de ieri, 28 August, zi ce a marcat 72 de ani de la nașterea “Agathei Christie” a literaturii române, Rodica Ojog-Brașoveanu! Ne vom bucura totodată și de cea de-a doua ediție a seriei de concursuri aniversare, cu ajutorul cărora celebrăm autori de top ai Editurii Nemira! În …
Concursul a luat sfârșit! Răspunsul corect era 4, iar seriile lui Orson Scott Card scrise concomitent și, conform indiciului, cu o componentă mesianică puternică, sunt Saga lui Ender, The Tales of Alvin Maker, Întoarcerea Acasă (Homecoming) și Worthing. Întrucât nu au existat răspunsuri pe deplin corecte, am hotărât să realizez tragerea la sorți între participanții cei mai apropiați de răspunsul căutat. Așadar, să o felicităm pe Adina! Update: Au mai rămas câteva ore până la finalizarea concursului! Întrucât nici unul dintre …