Biblioteca de psihologie, este o colecție ce se adresează deopotrivă specialiștilor în domeniu, dar și tuturor celor interesați de subiecte ce tratează dezvoltarea personală sau abordarea problemelor inerente vieții, într-o manieră științifică și totuși prietenoasă.
Philip Zimbardo
Să presupunem că dintr-o dată aţi fi arestat şi aruncat într-o închisoare. Credeţi că aţi reuşi să vă păstaţi nealterat comportamentul care vă defineşte în acest moment? Să presupunem că singurul job de pe piaţă ar fi cel de gardian, iar voi aţi fi constrânşi să ocupaţi acest post pentru o vreme. Presupun că sunteţi convinşi că nu v-aţi schimba atitudinea şi aţi acţiona aşa cum faceţi în cadrul oricărui job? Exact la fel am crezut şi eu, până când …
De mărţişor ne bucurăm să vă anunţăm câteva cărţi în pregătire, ce vor deveni în curând noi apariţii 😀 Să începem cu un pic de Suspans: Gerald Messadie – Mastile lui Tutankhamon, al doilea volum din seria de romane istorice “Furtuni pe Nil”, dedicată celei mai fascinante perioade din istoria Egiptului Antic În colecţia Babel: Muriel Barbery – Eleganta ariciului, un roman superb sub forma unei fabule filozofice ce s-a bucurat încă de la lansare de un succes nebun: s-a …