Încă nu a venit luna cadourilor însă de ce să aşteptăm până atunci? Am pregătit pachete cadou potrivite pentru familie, prieteni, colegi de serviciu iar lista poate continua. Pachetul Julian Barnes vă propune trei titluri de excepţie, O istorie a lumii in 10 si 1/2 capitole, Puls şi Privind in soare. Pasionaţii de SF se pot delecta cu Pachetul Maeştrii SF-ului românesc (6 volume ale scriitorilor români de SF), iar cei dornici de literatură fantasy pot citi Saga Cântec de …
Zilele trecute am citit câte ceva despre inaugurarea (întârziată, evident) a mult așteptatei Biblioteci Naționale a României. Va fi cea mai modernă clădire de acest fel din România, cu două nivele în subsol și peste 7 etaje la suprafață, înălțimea de 40 de metri curpinzând inclusiv o Aulă spectaculoasă, de 5 nivele! Cu toate că ar fi trebuit să fie complet gata la finalul lunii Noiembrie, Biblioteca Națională are acum parte de ultimele retușuri care, culmea, s-ar putea întinde până …
Un material de Bedros Horasangian, preluat de pe observatorcultural.ro Interviul a apărut în numărul 364 din 2007 al revistei Observator Cultural.   Acest dialog a fost realizat prin e-mail. De aici, poate, din absenta contactului direct, poate fi observata o nota de stinjeneala, depasita de rapiditatea si placerea, firescul si naturaletea scriitorului. La sfirsitul anului trecut, i-am trimis scriitorului Julian Barnes citeva intrebari. Dupa nu multe zile, la intoarcerea sa dintr-o calatorie la New York, a raspuns la o parte din ele. …
“Cartea dragostei” de Philippa Fioretti este o aventură fascinant de hazlie, întreţesută cu firul savuros al poveştilor de amor. Suntem purtați de la Sydney la Roma, într-un vârtej fabulous de rochii splendide şi întâmplări pline de îndrăzneală. O cursă nebună contra cronometru. Volumul face parte din colecția îndrăgită Nemira Damen Tango însă vara aceasta vă puteți bucura de vacanța ce vine, având un motiv în plus. “Cartea dragostei” precum și alte peste 100 de titluri intră în promoția Lectura de Vară, având o …
Targul de Carte BookFest s-a incheiat asa ca ne bucuram sa va anuntam care sunt cele mai cautate carti Nemira dar si ca vom respecta traditia si vom muta ofertele de la targ pe site-ul Nemira.ro (si le imbunatatim). In plus, tinem sa le multumim invitatilor nostri, academicianului Razvan Theodorescu, lectorului universitar Ionut Tudorie, coordonatorului colectiei nou lansate Byzantivm, Adrian Caraba, autorului Aures Carasel si coordonatorului noii colectiei Nautilus, Mihai Dan Pavelescu. Asadar, pentru a “rupe” suspansul, trebuie sa va spun ca cele mai cautate …
Puls de Julian Barnes este o nouă apariție la Editura Nemira, făcând parte din colecția Babel. În această serie de autor puteți găsi peste 10 titluri semnate de Barnes, printre care Privind în soare, Tour de France, Trois și, de asemenea, noutatea O istorie a lumii în 10 și 1/2 capitole. “Elegantă şi luminată fugar de ironie, scrisă parcă pe mătase, Puls e totuşi o carte despre pierdere şi suferinţă. Aproape toate personajele care-o populează rămân fără ceva drag, preţios sau …