Aşa cum v-am obişnuit deja, la fiecare sfârşit de lună avem invitaţie la film din partea Cineclubului NexT. Filmul proiectat în această luna este În clasă (Entre les murs, Franta, 2008), în regia lui Laurent Cantet. Pelicula a fost premiată anul trecut la Cannes cu Palme d’Or, iar în 2009 a fost nominalizată la premiile Oscar pentru Cel mai bun film strain şi la premiile Academiei Europene de Film pentru cel mai bun regizor şi cel mai bun film. Despre …
Încă o invitaţia la film adresată de CineClubul NexT, despre care am mai vorbit şi aici. Astăzi va fi proiectată pelicula Faisons un rêve de Sacha Guitry, ce datează din 1936 (oare bunicii mei erau născuţi pe atunci?) şi se recomandă drept o comedie în trei personaje 🙂 Un motiv în plus să vă duceţi este prezenţa maestrului Nicolae Caranfil (mai trebuie să amintim filme ca “E pericoloso sporgersi”, “Asphalt Tango”, “Dolce far niente”, “Filantropica” sau “Restul e tacere”?). Intriga …
Ştiu că e un blog de editură şi discutăm mai ales despre cărţi, dar, cum orice intelectual care iubeşte lectura ştie să aprecieze un film bun, o piesă de teatru reuşită, un spectacol deosebit etc., azi mi-am zis să vă invit la film. Zilele trecute am auzit cu totul întâmplător la radioul SmartFM despre proiecţia peliculei “Flandres” regizată de Bruno Dumont, care a câştigat în 2006 Marele Premiu la festivalul de la Cannes. Iar pentru mine “Cannes” e un cuvânt …
Imi face placere sa va anunt ca prietenii nostri de la SmartFM si-au facut blog si scriu, deocamdata mai  timid, ca orice inceput,  despre ce ii pasioneaza. De pe blogul SmartFM se pot afla stiri despre concerte de muzica buna (gold music, acesta este formatul radioului), despre solisti de blues, jazz, rock, despre evenimente din lumea muzicala de la noi (mai mica) si din afara (mult mai mare). Vor aparea si mici clipuri muzicale sau video, interviuri si ce nazdravanii …
Cine a mers saptamana aceasta la spectacolele din cadrul Festivalului National de Teatru, a avut surpriza sa primeasca o carte de la editura Nemira. In calitate de partener media al FNT, Smart FM s-a gandit sa adauge la placerea bucuresteanului de a vedea un spectacol, pe aceea de a citi o carte buna. Adevar si existenta de Jean Paul Sartre, Scrisori de la Londra de Julian Barnes, Cainii paradisului de Abel Posse, Onorata instanta de John Banville, Porcul spinos de …