Aşa cum v-am obişnuit deja, la fiecare sfârşit de lună avem invitaţie la film din partea Cineclubului NexT.
Filmul proiectat în această luna este În clasă (Entre les murs, Franta, 2008), în regia lui Laurent Cantet. Pelicula a fost premiată anul trecut la Cannes cu Palme d’Or, iar în 2009 a fost nominalizată la premiile Oscar pentru Cel mai bun film strain şi la premiile Academiei Europene de Film pentru cel mai bun regizor şi cel mai bun film.
Despre filmul şi cartea omonimă scrisă de Francois Begaudeau şi publicată în traducere românească în toamna anului trecut am mai vorbit aici şi aici. Autorul romanului ce stă la baza acestui film îşi interpretează propriul rol, acela de profesor care predă unei clase de elevi de etnii diferite, într-un cartier parizian. În dorinta lui de a instrui, Francois nu ezită să-şi asume riscuri, punându-i pe elevii săi faţă în faţă cu propriile lor limite, astfel încât să-i motiveze. Dar el însuşi poate claca.
Proiecţia va avea loc astăzi, luni, 27 aprilie, de la ora 19.00, la cinema Elvira Popescu, invitatul acestei luni fiind câştigatorul premiului pentru Cel mai bun film românesc din cadrul celei de-a treia ediţii a Festivalului NexT, Tudor Jurgiu (Nunta lui Oli).
După proiecţie, publicul este invitat, ca de obicei, să rămână la discuţia pe marginea filmului alături de invitatul special, discuţie moderată de criticul de film Andrei Gorzo.
Ne vedem acolo! (Spre ruşinea mea, încă nu am văzut filmul, şi nu vreau să ratez ocazia 😀 )
Update: am adăugat trailerul filmului şi un interviu cu Francois Begaudeau, ambele via YouTube.
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=Wz5svwJqoVU[/youtube]
[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=wj2rmkv-e1c&feature=PlayList&p=F89DF158E493E496&index=2[/youtube]
Tweet
Excelent filmul!