Oroarea războiului e aproape. Şenilele tancurilor şi urletele îngrozitoare ale katiuşelor fac infernul de ruşine. Bombele cu napalm trimit cu gândul la un ocean de flăcări. Iar furia soldaţilor te face să te întrebi dacă oamenii au fost vreodată altceva decât animale. Dar asta până la primul moment de respiro. Până când primul hohot de râs sparge liniştea cutremurătoare din tranşee. Şi până când mâna ameninţătoare devine dintr-odată prietenă şi ajută duşmanul aflat în suferinţă. Şi tot atunci, o sticlă de vodcă apărută ca din senin dezleagă şi cele mai diferite limbi, chiar dacă acestea reprezintă mentalităţi aflate la ani de lumină distanţă: cea germană şi cea rusească.

Acesta, fără dubiu, este iadul pe pământ. Un iad la care autorul cercurilor infernului nici nu a visat măcar. Este dovada că ciclul reîncarnării are o ţintă precisă pentru aceia mai plini de păcate: frontul rusesc în cel de-al Doilea Război Mondial. Locul unde astfel de consideraţii sunt la ordinea zilei: “Pentru a fi un bun soldat în timp de război, trebuie să urăşti. Dacă nu urăşti din adâncul inimii, nu poţi ucide. Ura e cea mai mare sursă de energie dintr-o fiinţă omenească.”

Nu ştim dacă săptămâna aceasta va începe un nou conflict pe greu încercata noastră planetă, deşi premisele există. Dar ce ştim sigur este că joi, 20 martie, un război antologic ne va invada, din fericire, doar din paginile cărţilor. Pe curând. La o nouă întâlnire cu singurul autor care a reuşit să facă ororile celui de-al Doilea Război Mondial suportabile. Ba chiar amuzante.