Top 10 cele mai citite cărți Nemira în 2018

2018, încă un an plin de plăcerea lecturii, petrecut alături de super-cititorii Nemira. La sfârșitul anului tragem linie cu tot ce s-a întâmplat în cele 365 de zile – am continuat serii îndrăgite de cititori, am publicat noi autori români, am publicat cărți premiate și apreciate internațional, am lansat un proiect editorial tare drag nouă, Armada, am lansat ediția a II-a a Bursei de cititor Nemira, cu cărți pe viață pentru 5 elevi fericiți, viitori super-cititori, și multe altele!

Vă mulțumim că ați fost alături de noi pe toată perioada acestui an și că ne-ați citit în continuare!

top 2018_editura nemira_carti

Iată și care sunt cele mai citite 10 cărți Nemira în 2018:

  1. Cum să oprești timpul, de Matt Haig

BESTSELLER INTERNAȚIONAL

Cum să oprești timpul este o poveste nebunească și dulce-amară despre cum te poți pierde și regăsi, despre iminența schimbărilor și despre zecile de vieți de care ai nevoie ca să înveți cum să trăiești cu adevărat.

Tom Hazard are un secret periculos. Poate că arată ca un bărbat de 41 de ani, dar din cauza unei boli extrem de rare, trăiește de câteva secole. Din Anglia elisabetană până la Parisul din epoca jazz-ului, de la New York și până la insulele din Oceanul Pacific, Tom a văzut destule și acum nu-și dorește decât o viață normală.

matt-haig—cum-sa-opresti-timpul—c1 (3)

2. Bărbatul care n-a mai sunat, de Rosie Walsh

CARTEA VERII

Imaginează-ți că întâlnești un bărbat, că petreceți împreună șase zile de neuitat și că te îndrăgostești nebunește de el. Sentimentul este reciproc, o simți cu toată ființa ta. Așa că, atunci când pleacă într-o călătorie și promite să te sune de la aeroport, nu ai niciun motiv să crezi că n-o va face.

Dar el nu mai sună.

Săptămânile trec, toți prietenii te îndeamnă să-l uiți, dar tu știi că trebuie să i se fi întâmplat ceva, trebuie să existe un motiv pentru tăcerea lui.

rosie-walsh—barbatul-care-n-a-mai-sunat_c1_2 (1)

 

3. Frumoasele adormite, de Stephen și Owen King

Bestseller New York Times

Într-o colaborare spectaculoasă, Stephen King și fiul său, Owen King, pornesc de la o premisă originală și incendiară: ce s-ar întâmpla dacă ar dispărea femeile?

Într-un viitor deloc îndepărtat, după ce adorm, femeile sunt acoperite de coconi asemenea fluturilor, iar dacă cineva îndrăznește să le tulbure somnul le va transforma în creaturi incredibil de agresive. Una singură, Evie Black, e imună la blestem.

Abandonați și lăsați pradă instinctelor primare, bărbații se împart în facțiuni: unii vor s-o salveze pe Evie, iar alții nu vor decât să mențină haosul. Într-o lume a bărbaților, totul se reduce la agresivitate foarte rapid.

stephen-king—frumoasele-adormite—c1_1 (7)

4. Singura poveste, de Julian Barnes

O vară din anii ’60, undeva la sud de Londra. Când se întoarce de la facultate, Paul îi face pe plac mamei și se duce la tenis. Acolo e Susan: caldă, încrezătoare, ironică, soție și mamă a doi copii. Evident, iubirea lor este unică și irepetabilă.

Peste zeci de ani, el privește înapoi la povestea lor și la eșecul ei, știind că memoria ne joacă feste și ne surprinde.

 

julian-barnes—singura-poveste_c1 (2)

5. Vremea disprețului, de Andrzej Sapkowski

În lumea lui Geralt, nu doar monștrii din umbre amenință pacea, ci înșiși oamenii, regii și armatele lor, dezertorii și rebelii, fiecare cu propriul interes.

Bine ascunși în inima pădurii, elfii și alte creaturi până atunci oprimate câștigă tot mai mulți adepți și lansează tot mai multe atacuri-surpriză. Magicienii se luptă între ei, își pun la dispoziție puterile pentru prețul cel mai mare sau simpatizează cu elfii rebeli.

Pentru Geralt și Yennefer e tot mai greu să-și țină promisiunea: aceea de a o proteja pe Ciri de oricine și orice ar vâna-o, pentru că ea este cheia salvării lumii întregi. Dar cu intrigi și dușmani la fiecare colț, Ciri va fi nevoită să se apere singură și să-și folosească puterile care-i fac atât de mult rău.

andrzej-sapkowski—vremea-dispretului—c1

 

6. Crucea de foc vol. 2, de Diana Gabaldon

După ce au traversat oceane și secole ca să-și construiască o viață liniștită în feerica regiune a Carolinei de Nord, Claire și Jamie nu au parte de pace. Revoluția Americană e la numai câțiva ani distanță, toată societatea americană e divizată, iar clanul lor se află în mijlocul tensiunilor.

Brianna și Roger, proaspăt căsătoriți și părinți ai micului Jeremy, își găsesc cu greu locul în lumea „nouă“. Roger, mai ales, e tot mai apăsat de propria legendă și are îndoieli că va reuși să se ridice, de fapt, la înălțimea așteptărilor sau că va reuși să iasă de sub umbra lui Jamie.

crucea-de-foc-2

 

7. Scrisori din insula Guernsey, de Mary Ann Shaffer, Annie Barrows

Un dar pentru cititorii pasionați, o întoarcere nostalgică în lumea îndrăgită a lui Shakespeare, a lui Jane Austen sau a surorilor Brontë.

În ianuarie 1946, într-o Londră care abia iese din umbra celui de-Al Doilea Război Mondial, Juliet Ashton caută un subiect pentru noua ei carte. Cine s-ar fi gândit că îl va găsi în scrisoarea unui bărbat necunoscut, de pe insula Guernsey? Cei doi încep un fascinant schimb de scrisori despre lumea excentrică în care trăiește bărbatul misterios.

Pentru a scăpa de tragedia ocupației germane, bărbatul și prietenii lui inventează un club de lectură cu cei mai neobișnuiți membri, de la crescători de porci și fermieri la frenologi, toți mari iubitori de literatură. Și toți îi trimit lui Juliet poveștile lor de zi cu zi.

Plin de mult umor și căldură, romanul reprezintă o odă adusă cuvântului scris și felului în care el apropie oamenii.

 

mary-ann-shaffer-si-annie-barrows—scrisori-din-insula-guernsey-3 (1)

 

8. IT, de Stephen King

O MAGNIFICĂ ODISEE A TERORII DE LA MAESTRUL GENULUI HORROR.

ROMAN ECRANIZAT DE WARNER BROS ÎN 2017.

Derry, din Maine, este un orășel de provincie înspăimântător de familiar oricui, numai că aici chiar se petrec lucruri cu adevărat înspăimântătoare.

Șapte adolescenți s-au confruntat direct cu aceste lucruri. Iar acum trebuie să se întoarcă și să-și respecte promisiunea făcută cu 28 de ani în urmă: să prindă creatura care vânează din nou copiii orașului. Amintirile lor îngrozitoare despre vara când totul s-a schimbat îi vor ajuta să vâneze la rândul lor monstrul mascat în clovn care ademenește cu baloane, castane coapte și covrigei.

stephen-king—orasul-bantuit_c1 (1)

 

9. Bun venit în Univers, de Neil DeGrasse Tyson, Michael A. Strauss, J. Richard Gott

Bestseller New York Times

În top 10 Forbes cele mai populare lucrări de știință din 2016

Planete, stele, galaxii, găuri negre, călătoria în timp. Aceste teme și altele sunt abordate aici pe înțelesul tuturor, pornind de la foarte popularul curs introductiv în astronomie ținut de Neil deGrasse Tyson, Michael A. Strauss și J. Richard Gott la Princeton.

Într-un stil incitant, autorii povestesc cele mai recente descoperiri în astrofizică, purtându-și cititorii de la sistemul nostru solar până la cele mai îndepărtate regiuni ale Universului cunoscut: Cum trăiesc și cum mor stelele? De ce nu mai e Pluto planetă? Ce șanse sunt să existe viață pe alte planete? Cum a luat naștere Universul? Suntem singuri sau facem parte dintr-un multivers?

neil-degrasse-tyson—bun-venit-in-univers_c1

 

10. Ready Player One, de Ernst Cline

În 2045, lumea noastră nu este locul în care ai vrea să trăiești. Singurele momente când Wade Watts se simte în viață sunt când evadează în OASIS, o utopie virtuală vastă, unde aproape toți oamenii își petrec zilele.

Când excentricul creator al OASIS-ului moare, lasă în urmă o mulțime de enigme bazate pe obsesia lui pentru cultură pop din deceniile trecute. Iar cine le va rezolvă primul va moșteni imensă lui avere și controlul total asupra OASIS.

Wade reușește primul să rezolve puzzle-ul cu care începe jocul. Deodată intră în joc cu rivali care sunt gata să ucidă pentru premiul cel mare. Cursă pe viață și pe moarte a început și nu poate supraviețui decât dacă o câștiga.

ernest-cline—ready-player-one—c1 (1)

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *