În ultimele zile onlineul a fost foarte activ şi efervescent (şi fericit!) graţie anunţurilor cu bunătăţile care vor fi disponibile începând cu Târgul de carte Gaudeamus de la Bucureşti (25-29 noiembrie). Chiar dacă sunt vremuri de criză (economică, politică şi – mai avem doar un pas până acolo – socială), editorii au căutat soluţii şi ritmul apariţiilor nu mi se pare să fi scăzut vizibil.
Deşi editurile şi-au făcut bine tema, mai au de înfruntat examenul final: cel cu publicul. Şi aici ajugem la pretextul gândurilor de faţă. Am citit un articol foarte interesant în ultimul număr al revistei Cariere, intitulat (foarte frumos, chiar dacă puţin pe lângă subiect) “Dopajul metafizic”. Vă recomand să-l citiţi.
Şi aici am dat peste două statistici siderante:
- un sondaj din 2008 al Centrului de Sociologie Urbana si Regionala (CURS) arata ca peste jumatate dintre romani nu citesc nici macar o carte pe an
- conform unor cercetări de piaţă realizate de lanţul Diverta, doar 1,5 % din populatia Romaniei cumpara frecvent carte
Firesc, entuziasmul meu, care pe parcursul ultimelor zile în care am anunţat noutăţile Gaudeamus crescuse alături de voi la cote foarte înalte, s-a… mai diminuat, să spunem aşa. Nu cred că trebuie să cădem în lamentări fataliste de genul “românii nu cumpără cărţi” şamd. Trebuie găsite soluţii să schimbăm înclinarea balanţei. Şi asta nu are legătură doar cu o editură sau alta, ci cu societatea în întregul ei. Şi, dacă putem recurge la o sintagmă uzitată până la vidarea ei de conţinut, cu “cultura română”.
Din fericire, articolul aduce în discuţie şi un profesionist al lecturii. Un om ale cărui resurse de entuziasm faţă de cuvântul scris, în ciuda tuturor piedicilor şi dezamăgirilor, încă nu s-au epuizat (miraculos, aş spune). Mi-a plăcut ce spune Dan C. Mihăilescu:
totul trebuie (re)inceput de jos de tot, de la gradinita, incercand sa legam computerul de sport, de industria jocului si de cartea ca obiect”. „Ca si informatia pura, cultura inseamna putere. Te ajuta sa te supui la 15 ani, sa conduci la 30, sa fii intelept la 60 si sa te resemnezi linistit dupa aceea. Dar cand traiesti intr-o tara care si-a intemeiat prima universitate la cinci, sase sute de ani dupa cele din Apusul si Centrul Europei si unde, imediat dupa caderea comunismului, s-a strigat „moarte intelectualilor”, „noi muncim, noi nu gandim” s.a.m.d. – cam greu sa reinviem peste noapte acea veche randuiala a batranilor nostri pentru care „omul fara carte” este un om „fara capatai, fara Dumnezeu”
Analizând bilanţul, cam greu, într-adevăr. Tot aşteptăm de ani buni ca lucrurile să se redreseze, încet-încet, şi să ne sincronizăm cu ce se întâmplă în restul lumii. (Sincronizarea e de fapt eterna problemă, care ne tot urmăreşte încă de la întemeierea României moderne.)
Aşa că vroiam să vă întreb: ce credeţi că am putea face, editori şi oameni obişnuiţi deopotrivă, ca să redresăm situaţia?
Tweet
Din puncul meu de vedere, al cititorului, am ajuns sa cumpar mult mai multe carti decat citesc ~(350 / 35). Prin asta, cred eu, ajut si editurile sa vanda si incerc sa le deschid si copiilor mei pofta pentru citit.
Ceea ce ar trebui sa faca editurile? Sa stie sa promoveze mai bine cartile pe care le editeaza, sa comunice mult mai bine cu potentialii cititori (pentru asta felicitari! blogurilor Nemira si Leda), sa nu elimine din planurile editoriale cartile care nu au intotdeauna piata pe care ar merita-o (si sa incerce sa formeze acea piata), sa respecte promisiunile pe care le fac (stiu ca aici nu intotdeauna lucrurile depind strict de editura dar eu inchei acest an usor dezamagit de voi).
P.S. In acelasi context, astept de o saptamana un preview la “Cantul arcanelor”, ca sa vad daca o cumpar sau nu!
Extrem de grea intrebare. Experienta personala imi spune ca sollutia este renuntarea la cablul tv, neachizitionarea unui computer, inexistenta unui DVD player, la mine era videorecorder in urma cu 15 ani, lipsa unei console de jocuri. De ce?
Copilul care are aceste lucruri in casa va fi atras de imagine si, indiferent de numarul de carti aflate in casa sa, indiferent de cate carti citesc parintii in preajma sa, informatia vizuala il va atrage mai mult. Prietenii sai joaca jocuri on-line, asta va face si el, acestea il vor acapara si nu va citi! Punct.
O sa mi se spuna “Ii faci copilului program – 1 ora asta, 30 de minute asta, si nu stiu cat timp asta”. Da, ok, ii faci. Si cine vegheaza ca acel program sa fie respectat? Tu esti la serviciu. Ma refer la ambii parinti. Orele de program nu sunt batute in cuie. Astazi ajungi acasa la ora 18. Maine la 22. Copilul, odata venit de la scoala, singur acasa, ce va face? Va citi? Sau se va juca WOW?
Si, mai mult, vei ajunge, atunci cand el creste, sa te bucuri ca nu fumeaza, cum fac 24 dintre cei 27 de colegi din clasa lui, ca nu se drogheaza, ca nu bea, ca, atunci cand ii spui sa nu intarzie dupa ora 20:30, el este intotdeauna punctual si te asculta. Cat despre citit… la mine oricum e prea tarziu acum, greu sa-l convingi sa citeasca. Iar renuntarea la toate “binefacerile” tehnologice…ma scuzati: cati dintre dumneavostra nu aveti macar unul dintre obiectele enumerate mai sus? De fapt as face intrebarea si mai simpla: cate dintre obiectele de mai sus va lipsesc din casa?
Scoala nu este solutia, va garantez.
Daca gasiti o alta, spuneti-mi.
Initiativa este minunata, insa nu cred ca tine de edituri, ci de fiecare persoana in mod individual. La editura Nemira sunt in momentul de fata peste 120 de carti la preturi de 10 lei(si 5 lei), astfel incat sa-si poata procura oricine o carte, indiferent de situatia financiara, plus multitudinea de promotii si concursuri. Insa nu exista acea dorinta de a citi. Mi se pare deprimant deja cand vad profesori universitari, ingineri cu doctorat s.a.m.d. care nu stiu sa vorbeasca in mod corect limba romana. Un coleg acum nu mult timp, imi spunea cum i-au trebuit 15 minute in timpul unui examen, pentru a evita o cacofonie…Si e constient de ce s-a intamplat asta, dar nu e interesat sa schimbe ceva(sau cel putin nu are motivatia). Si vorbim iar, de viitori ingineri…
Din punctul meu de vedere faceti o treaba extraordinara si tot ce pot sa cer e sa o tineti tot asa. Nu ma pot plange decat cu faptul ca nu mai am unde sa pun cartile.
Cred că trebuie să le insuflăm cumva copiilor dragostea de carte -n-as putea spune cum, n-am copii, deci îmi lipseşte experienţa proprie, dar cred că exemplul părinţilor e cel mai important. Cum să citească un copil când părinţii lui nu pun niciodată mâna pe o carte, când în casă nu există nici o carte?
Pe lângă asta, cred că ar trebui să i se mai explice unui copil încă ceva: poate că e mai tentant să vezi un film sau să te joci pe computer, dar asta te limitează la imaginaţia regizorului, a scenaristului, a creatorului jocului (ba chiar îţi impune viziunea acestora asupra poveştii); în schimb, cartea lasă frâu liber imaginaţiei tale – totul e aşa cum ţi-l imaginezi tu insuţi, brodând în jurul cuvintelor scriitorului. Nu vi s-a întâmplat niciodată să fiţi dezamăgiţi de un film fiindcă nu s-a ridicat la înălţimea imaginilor pe care le-a creat imaginaţia dumneavoastră când aţi citit cartea, sau fiindcă personajele nu arată aşa cum vi le-aţi închipuit?
În altă ordine de idei, la televizor (sau pe diverse site-uri) suntem bombardaţi cu reclame pentru tot felul de produse. Dar de câte ori aţi văzut o reclamă pentru o carte? Eu una cred că editurile ar trebui să investească (mult) în clipuri publicitare 🙂
De ce editurile de la noi nu cumpara publictate la TV sau macar in ziare? E chiar asa de mic bugetul de marketing? De ce nu se incearca crearea unui hype inaintea lansarii unei carti bune? S-ar creste awareness-ul, probabil s-ar vinde mai mult, ceea ce ar permite si scaderea preturilor odata cu marirea tirajelor. Despre raportul pret carti/venit in RO vs. “afara” s-a mai discutat pe aici. Ca sa nu mai fie discrepanta asta cred ca ar trebui sa ne inspiram de la cei care reusesc. Uitati-va de exemplu ce anticipatie e in jurul lansarii “Under The Dome”. Oameni nerabdatori, price war intre Amazon si Wallmart, etc.
@Bogdan & Vero: uite o idee ce revine: de ce nu isi fac editurile reclama la TV? Costurile sunt enorme fata de ceea ce isi permit editurile. Nu numai spatiul de difuzare, ci si costurile de creare a acestor clipuri. Singurile reclame la carti au fost cele pentru editiile kiosk vandute cu ziarul. Dar acolo vorbim de trusturi media care detin si televiziuni, nu numai numeroase publicatii.
Eu la televiziunile franceze, germane sau engleze nu am vazut reclame la carti. Poate exista foarte putine exceptii notabile, dar altfel…
In publicatiile scrise si in online editurile sunt prezente. Dar, dupa buget, coane Fanica 🙂
mi s-ar parea stupid sa ii interzic copilului meu sa se uite la televizor, sa vada un film pe dvd, sa se joace pe calculator, poate-poate, de plictiseala, s-o apuca sa citeasca. asta nu e o solutie, e doar o modalitate de a-l face sa urasca lectura! dimpotriva, toate acestea nu pot fi decit o unealta pentru a-l conduce, in mod abil, catre anumite lecturi, daca stim cum sa il abordam. fiica-mea abia asteapta sa invete sa citeasca “omeneste” (“nu pe litere, tati, ca ala nu-i citit, e silabisit”) pentru a citi TOATE aventurile lui “Willy” Fogg in jurul lumii, dupa ce-a vazut de cel putin cinci ori desenul animat. abia asteapta sa poata citi ca sa afle TOATE aventurile lui Mowgli, dupa ce mi-a facut capul mare cintind in engleza-i stilcita melodiile din desenul animat. abia asteapta sa-l citeasca pe Harry Potter, care face in carti mult mai multe vraji ca-n filme. totul e sa stii cum sa-i pui problema si cind sa i-o pui. asta in ceea ce priveste cum trebuie sa actionam ca oameni.
ca editori, putem face doar un singur lucru: sa ne facem meseria bine, fara compromisuri de nici un fel. daca si dascalii si-ar face-o pe-a lor asa cum trebuie si daca parintii ar sti sa-i completeze in mod eficient, copiii ar citi, asa cum am citit si noi la vremea noastra. noi, editorii, trebuie doar sa ne facem meseria si sa le dm material de lectura. si, in ansamblu, o facem. e de-a dreptul inflatie de carti bune si ieftine si aratoase pe piata.
cit despre reclama la carte la TV sau pe billboard-urile publicitate, dream on! trebuie sa-i dau dreptate 100% lui vlad: sintem prea saraci ca sa ni le putem permite, fie si numai prin exceptie. solutia nu-i la noi, e la parinti si educatori. si exista!
@Bogdan: legat de “hype” si “price war”. Senzatia mea a fost ca a existat “hype” cand s-a aflat ca urmeaza sa apara Dark Tower in limba romana, de exemplu, oameni care nu stiau cum sa puna mana pe carte mai repede. La fel, legat de Duma Key a existat price war cand Cora a renuntat integral la rabatul librarului (pentru cei care nu stiu, cam 50% din pretul unei carti se duce la librar) pentru Duma Key, si aveau un pret imbatabil (40 lei), incat celelale lanturi credeau ca exista vreun fel de intelegere secreta intre editura si difuzor si vroiau si ei aceleasi facilitati. Si noi nu mai stiam cum sa explicam faptul ca ei au renuntat integral la procentul lor ca strategie de marketing.
Deci, pe scurt, exista price war, dar nu vezi pe nimeni scriind despre asta in presa. Exista si entuziasm, dar intrebarea este cati oameni sunt entuziasmati de aparitia unei carti. Cateva sute? Mai avem pana la cateva sute de mii…