În ultimele zile onlineul a fost foarte activ şi efervescent (şi fericit!) graţie anunţurilor cu bunătăţile care vor fi disponibile începând cu Târgul de carte Gaudeamus de la Bucureşti (25-29 noiembrie). Chiar dacă sunt vremuri de criză (economică, politică şi – mai avem doar un pas până acolo – socială), editorii au căutat soluţii şi ritmul apariţiilor nu mi se pare să fi scăzut vizibil.
Deşi editurile şi-au făcut bine tema, mai au de înfruntat examenul final: cel cu publicul. Şi aici ajugem la pretextul gândurilor de faţă. Am citit un articol foarte interesant în ultimul număr al revistei Cariere, intitulat (foarte frumos, chiar dacă puţin pe lângă subiect) “Dopajul metafizic”. Vă recomand să-l citiţi.
Şi aici am dat peste două statistici siderante:
- un sondaj din 2008 al Centrului de Sociologie Urbana si Regionala (CURS) arata ca peste jumatate dintre romani nu citesc nici macar o carte pe an
- conform unor cercetări de piaţă realizate de lanţul Diverta, doar 1,5 % din populatia Romaniei cumpara frecvent carte
Firesc, entuziasmul meu, care pe parcursul ultimelor zile în care am anunţat noutăţile Gaudeamus crescuse alături de voi la cote foarte înalte, s-a… mai diminuat, să spunem aşa. Nu cred că trebuie să cădem în lamentări fataliste de genul “românii nu cumpără cărţi” şamd. Trebuie găsite soluţii să schimbăm înclinarea balanţei. Şi asta nu are legătură doar cu o editură sau alta, ci cu societatea în întregul ei. Şi, dacă putem recurge la o sintagmă uzitată până la vidarea ei de conţinut, cu “cultura română”.
Din fericire, articolul aduce în discuţie şi un profesionist al lecturii. Un om ale cărui resurse de entuziasm faţă de cuvântul scris, în ciuda tuturor piedicilor şi dezamăgirilor, încă nu s-au epuizat (miraculos, aş spune). Mi-a plăcut ce spune Dan C. Mihăilescu:
totul trebuie (re)inceput de jos de tot, de la gradinita, incercand sa legam computerul de sport, de industria jocului si de cartea ca obiect”. „Ca si informatia pura, cultura inseamna putere. Te ajuta sa te supui la 15 ani, sa conduci la 30, sa fii intelept la 60 si sa te resemnezi linistit dupa aceea. Dar cand traiesti intr-o tara care si-a intemeiat prima universitate la cinci, sase sute de ani dupa cele din Apusul si Centrul Europei si unde, imediat dupa caderea comunismului, s-a strigat „moarte intelectualilor”, „noi muncim, noi nu gandim” s.a.m.d. – cam greu sa reinviem peste noapte acea veche randuiala a batranilor nostri pentru care „omul fara carte” este un om „fara capatai, fara Dumnezeu”
Analizând bilanţul, cam greu, într-adevăr. Tot aşteptăm de ani buni ca lucrurile să se redreseze, încet-încet, şi să ne sincronizăm cu ce se întâmplă în restul lumii. (Sincronizarea e de fapt eterna problemă, care ne tot urmăreşte încă de la întemeierea României moderne.)
Aşa că vroiam să vă întreb: ce credeţi că am putea face, editori şi oameni obişnuiţi deopotrivă, ca să redresăm situaţia?
Tweet
de acord cu horia: depinde cum pui problema. cunosc oameni (inclusiv eu) care petrec multe ore pe zi jucandu-se si uitandu-se la tv, si totusi inca isi fac timp ca sa citeasca. daca tot zicea sorin de wow – exista cateva zeci de carti despre warcraft deja (cateva au aparut la amaltea acum cativa ani), asa ca e si asta un punct de plecare, mai ales daca ‘victimei’ ii place povestea jocului si nu doar sa omoare diverse chestii.
pana una-alta contribui la bunastarea amazon.co.uk, pentru ca un amic al meu din portugalia si-a descoperit la 20 si ceva de ani apetitul pentru lectura si ma foloseste pe post de robotel de sugestii. pana acum i-au placut toate, asa ca sunt mandra de mine.
(amicul cu pricina urmareste n seriale tv si se joaca cel putin pe un pc si o consola, pe langa facultate si citit.)
si ca sa raspund la intrebarea lui vlad: editurile nu cred ca pot sa faca mare lucru. parintii da, dar depinde de la copil la copil… iar unora pur si simplu nu le place sa citeasca si asta e. poate ca totusi nu e rea nici ideea cu lipsa altor modalitati de distractie – eu m-am apucat de citit in clasa a doua, intr-o vacanta la tara cand mi-am scrantit glezna si nu aveam acces la televizor. decat sa mor de plictiseala… 🙂
Hmm! intrebare foarte grea la care raspunsul trebuie gindit pe indelete si foarte bine.Solutia exista dar trebuie aplicata.In primul rind nu sunt de acord cu Sorin,nu ne putem intoarce inapoi in evul mediu, fara tehnologie, mai ales ca acum in realitatea imediata informatia inseamna putere, nu avem nici un fel de confort.Copilului i-se poate insufla dorinta de a citi prin efectul denumit de mine “nada”,de la jocuri ii poti da sa citeasca cartea din care s-au inspirat realizatorii jocurilor de ex.Star Craft,Star Wars,Dune,Harry Potter,samd., momirea cu cartea si apoi sa il vezi ca este captivat de ea reprezinta o realizare majora.
Fara sa fac o apologie a celor ce se intimpla in scoala romaneasca la ora actuala, gen imixtiunea politicului in viata scolara,schimbarea programei,manuale alternative(dupa parerea mea cea mai mare timpenie posibila),etc, observ cu parere de rau ca nu mai sunt lecturi obligatorii,iar profesorii ar trebui sa le recomande carti care sa ii faca pe elevi sa isi doreasca sa citeasca,exista o lipsa de comunicare.
As dori din tot sufletul ca la televiziune sa fie o emisiune cu si despre carti,din pacate bugetul scirtiie si este insuficient pentru realizarea acestui deziderat necesar editurilor,intr-o discutie pe care am purtat-o cu Cristian Tabara am aflat cu tristete ca emisiunea mea preferata ‘Parte de carte’ a fost suspendata, pacat!
Ca raspuns transant la ce am putea face noi ca oameni obisnuiti: este sa vorbim in stinga si in dreapta despre carti,da! sa le facem reclama atit editurilor cit si cartilor dar mai ales cartilor,sa povestim cunoscutilor despre cartile care ne-au dat pe spate si sa le insuflam dorinta de-a citi stirnindu-le curiozitatea.
Ca editura sa faceti ce ati facut pina acum dar si cu ceva reclame prin ziare in limita bugetului, fireste!,tineti blogul cit mai aproape de sufletul cititorului si realizati si niste sondaje cu si despre carti, am observat ca multi prefera sa se uite decit sa intervina pe net asa ca va puteti forma o imagine destul de clara citi citesc si cit de mult sunt interesati de carti,posibil desi mi-se pare putin mai dificil sa intrebati cititorii ce carti isi doresc spre publicare;am zis dificil deoarece stiu ca obtinerea drepturilor de autor implica sume mari si o gramada de negocieri.
Haideti sa facem un efort benevol cu totii si sa promovam CARTEA-hrana sufletului, si editurile,cred ca asa vom forma o lume mai buna!
Nu-mi place sa vorbesc mult,asa ca va intreb un singur lucru:citi romini isi pot permite sa dea 100de lei lunar pe carti?(dupa aceea putem sa ne intrebam de ce nu se cupara<sau citesc<carti)
Din moment ce n-am copii, n-am de unde sa stiu cum se petrec lucrurile “cu adevarat”, insa gandindu-ma cum am prins eu drag de carti, cred ca raspunsul depinde carei varste ne adresam solutiile (sau asa ceva). Eu cred ca un om prinde de foarte mic, din prima copilarie, pasiunea pentru lectura daca isi da seama ca in interiorul acelor doua coperte se afla un univers superb pe care il poate accesa oricand. Asta a insemnat pentru mine farmecul cartilor in copilarie: sa deschid o carte, Peter Pan sau Calutul Cocosat sau Craiasa Zapezii, sa ma zgaiesc ore in sir la ilustratii, pentru ca apoi sa imi doresc foarte mult sa aflu ce poveste se ascunde in spatele imaginilor. De-acolo a fost doar un pas pana la a ma milogi de a-i mei sa-mi citeasca (“cheteste, mama, cheteste!” – inca e replica preferata alor mei), asta dupa ce ei, in fiecare noapte timp de 3 ani, si cate alte nopti in alea 9 luni, ma adormeau citindu-mi, ma sarbatoreau facandu-mi cadou carti frumos ilustrate, unele in romana, altele in franceza sau maghiara ori rusa, nu conta!
Deci, pana sa vorbim despre carti dupa jocuri pc sau dupa filme ori alte “carlige” ar trebui sa vorbim despre educatia parintilor, despre timpul pe care il aloca copilului si despre calitatea lui- calitatea timpului vreau sa spun. Daca in loc sa stai langa copil si sa-i citesti trei randuri inainte de culcare, sau cand mai ai timp, sa te uiti pe poze impreuna cu el, preferi sa-l pui in fata tvului la desene animate, ca sa scapi de el, atunci e cam clar ca n-ai dreptul sa te plangi apoi ca “nu-i place sa citeasca” (desi de cand a invatat la scoala sa citeasca, ai stat cu jordeaua pe el sa invete “Stejarul din Borzesti”- asta ca sa ating si problema textelor din manualele de romana din clasele primare, care sunt moartea pasiunii livresti, ca sa zic asa). Este interesant ca parintii mei nu m-au obligat niciodata- dar niciodata- sa citesc ceva anume. Nu m-au haituit, nu m-au criticat sau nu mi-au reprosat ca nu citesc destul de mult, ca nu citesc clasici, ca nu citesc aia sau ailalta. Singura perioada in care ei si-au folosit autoritatea a fost in primii 6 ani, cand au fost destul de abili incat sa-mi formeze niste pasiuni pe care le mai am chiar si azi. Dupa ce am invatat sa citesc, m-a ajutat si anturajul, e adevarat, dar deja samanata era plantata in mine si sunt sigura ca ar fi incoltit si independent de anturaj, caci el nu a fost atat de hotarator.
Deeeci, inca o data deci: primii ani, primele experiente pozitive cu cartile si lumea povestilor, disponibilitatea parintilor de a construi viata copiilor prin instrumente artistice, fara sa aleaga de fiecare data solutiile facile, alegerea unor publicatii adecvate, oferind o adevarata “educatie vizuala” copiilor mici. Tv-ul, jocurile pe calculator vor face parte oricum din viata copilului, acolo-i alta treaba iar eu netrecand prin etapele astea decat mult mai tarziu, dupa ce citeam deja, atunci nu prea stiu cum ar trebui procedat. Ai mei se bucura ca n-au prins era asta hipertehnologizata. 😀 Si cam inteleg de ce.
@Doru: hai sa incepem cu 5 lei pe luna http://www.nemira.ro/5-lei
sau 10 lei http://www.nemira.ro/10-lei
Gasesti acolo si fictiune si nonfictiune, si mainstream si literatura de gen, si clasici si contemporani. Chiar din toate.
Si nu e vorba doar de Nemira: Polirom au de ani buni cartile la un euro, Humanitas au portocala si au si ei carti la 5 lei si tot asa. Toate editurile au. Stii ce mi se pare surprinzator? Gasesti carti foarte bune in cosurile cu volume la pret de dumping. Eu intotdeauna cand intru intr-o librarie acolo ma duc, dar nu pentru ca sunt cautator de chilipiruri.
@Vlad Puescu: Stii care e problema? multi au senzatia ca daca sunt la pretul ala, sunt si la valoarea aia. Recent am sugerat unui prieten, si exact asta mi-a spus. Nu sta sa ridice cartea in mana, sa se uite putin…
Sincer, chiar nu cred ca e problema de bani, sunt student, si nu exista luna in care sa nu iau cel putin o carte (ajung si la 5-6 cand ma apuca…ce mai conteaza mancarea :P). Si asta pentru ca stiu cateva depozite care au reduceri de 20%, urmaresc putin pe siteuri, atat din tara cat si din afara (am mai facut comenzi de la unguri de carti in engleza, si au servicii impecabile) ce oferte mai sunt s.a.m.d.
In plus, se spunea mai sus, cum putem influenta copilul sa citeasca… Eu personal am inceput sa citesc in disperare acum 2-3 ani(primul an de facultate). In acest timp am adunat la carti cat sa umplu o bibleoteca lejer. Si nu e ca si cum nu mai pusesem mana pe o carte pana atunci, dar nu eram atat de pasionat. Tine de individ, de dorinta de dezvoltare personala, indiferent de ce doreste parintele pentru copil, tot de la el trebuie sa vina alegerea.
Si ca o mica sugestie, legat de intrebarea initiala, pe mine personal m-ar atrage editii limitate la anumite carti, eventual cu semnatura autorului (mai greu, stiu), lucruri de genul asta.
Ce ar putea face editorii? Presupun că ar putea să studieze bine cărui public i se adresează şi să îi ofere acestuia cărţi pe măsura aşteptărilor. Ar putea să întrebe ce vrea publicul, mai degrabă decît să îi spună publicului ce ar trebui să vrea. Ar putea să aleagă bine cărţile, autorii, traducătorii, redactorii literari, corectorii şi tehnoredactorii, ba chiar şi graficienii. Ar putea să facă lucrurile temeinic. Unii le fac, alţii mai puţin. Cei care “mai puţin” se miră ulterior de ce au stocuri uriaşe de volume nevîndute…
Ce ar putea face oamenii obişnuiţi? Ar putea înţelege că mai multe şanse au în viaţă aceia care se îngrijesc de educaţia proprie decît aceia care se complac cu televiziunea prin cablu şi cu jocurile online. Încă nu am auzit de sporuri de leafă pentru vizionarea integrală a unei telenovele. Pe cînd de sporuri de leafă sau de avans în carieră pentru absolvirea unei facultăţi ori a unor studii de doctorat parcă am mai auzit pe alocuri…
@adi: ce inseamna sa umpli o biblioteca? cit de mare? 🙂