În ultimele zile onlineul a fost foarte activ şi efervescent (şi fericit!) graţie anunţurilor cu bunătăţile care vor fi disponibile începând cu Târgul de carte Gaudeamus de la Bucureşti (25-29 noiembrie). Chiar dacă sunt vremuri de criză (economică, politică şi – mai avem doar un pas până acolo – socială), editorii au căutat soluţii şi ritmul apariţiilor nu mi se pare să fi scăzut vizibil.

Deşi editurile şi-au făcut bine tema, mai au de înfruntat examenul final: cel cu publicul. Şi aici ajugem la pretextul gândurilor de faţă. Am citit un articol foarte interesant în ultimul număr al revistei Cariere, intitulat (foarte frumos, chiar dacă puţin pe lângă subiect) “Dopajul metafizic”. Vă recomand să-l citiţi.

Şi aici am dat peste două statistici siderante:

• un sondaj din 2008 al Centrului de Sociologie Urbana si Regionala (CURS) arata ca peste jumatate dintre romani nu citesc nici macar o carte pe an
• conform unor cercetări de piaţă realizate de lanţul Diverta, doar 1,5 % din populatia Romaniei cumpara frecvent carte

Firesc, entuziasmul meu, care pe parcursul ultimelor zile în care am anunţat noutăţile Gaudeamus crescuse alături de voi la cote foarte înalte, s-a… mai diminuat, să spunem aşa. Nu cred că trebuie să cădem în lamentări fataliste de genul “românii nu cumpără cărţi” şamd. Trebuie găsite soluţii să schimbăm înclinarea balanţei. Şi asta nu are legătură doar cu o editură sau alta, ci cu societatea în întregul ei. Şi, dacă putem recurge la o sintagmă uzitată până la vidarea ei de conţinut, cu “cultura română”.

Din fericire, articolul aduce în discuţie şi un profesionist al lecturii. Un om ale cărui resurse de entuziasm faţă de cuvântul scris, în ciuda tuturor piedicilor şi dezamăgirilor, încă nu s-au epuizat (miraculos, aş spune). Mi-a plăcut ce spune Dan C. Mihăilescu:

totul trebuie (re)inceput de jos de tot, de la gradinita, incercand sa legam computerul de sport, de industria jocului si de cartea ca obiect”. „Ca si informatia pura, cultura inseamna putere. Te ajuta sa te supui la 15 ani, sa conduci la 30, sa fii intelept la 60 si sa te resemnezi linistit dupa aceea. Dar cand traiesti intr-o tara care si-a intemeiat prima universitate la cinci, sase sute de ani dupa cele din Apusul si Centrul Europei si unde, imediat dupa caderea comunismului, s-a strigat „moarte intelectualilor”, „noi muncim, noi nu gandim”  s.a.m.d. – cam greu sa reinviem peste noapte acea veche randuiala a batranilor nostri pentru care „omul fara carte” este un om „fara capatai, fara Dumnezeu”

Analizând bilanţul, cam greu, într-adevăr. Tot aşteptăm de ani buni ca lucrurile să se redreseze, încet-încet, şi să ne sincronizăm cu ce se întâmplă în restul lumii. (Sincronizarea e de fapt eterna problemă, care ne tot urmăreşte încă de la întemeierea României moderne.)

Aşa că vroiam să vă întreb: ce credeţi că am putea face, editori şi oameni obişnuiţi deopotrivă, ca să redresăm situaţia?