Mai sunt 6 zile până la finalul sezonului IV Game of Thrones, iar cu această ocazie editura Nemira te provoacă să îţi imaginezi chiar tu lucrul de care ne temem cu toţii: ultima scenă. Da, exact, te invităm cu alte cuvinte să devii pentru câteva minute, sau poate o oră, chiar George Martin, în faţa colii albe de hârtie a calculatorului tău.
O să ţină Jon Snow piept sălbaticilor la Nord? Şi dacă da, cum rămâne cu armata de Umblători albi care veghează din umbrele îngheţate? La Sud, rămasă tot mai singură, dar cu trei dragoni şi o armată de 8000 de eunuci, are Daenerys forţa necesară să fie un conducător adevărat peste sclavii eliberaţi care acum o privesc ca pe o zeiţă salvatoare?
Răspunde la una dintre aceste întrebări, sau la oricare alta dintre multele deschise de povestea din Urzeala Tronurilor şi scrie o scenă reprezentativă/şocantă cu care crezi că ar trebui să se încheie acest ultim sezon nebunesc. Cele mai memorabile trei scene imaginate vor primi următoarele premii:
Premiul 1 – pachet Cântec de gheaţă şi foc (paperback) + boardgame Urzeala tronurilor (da, exact, aţi citit bine, boardgame-ul Urzeala tronurilor, courtesy of cutia.ro, cărora le mulţumim foarte mult!)
Premiul 2 – tricou Game of Thrones + cană Game of Thrones + breloc Game of Thrones
Premiul 3 – tricou Game of Thrones + set magneţi frigider Game of Thrones
Concursul se încheie luni, 16 iunie, chiar înaintea difuzării ultimului episod Game of Thrones (22.00). Nu există limită de text, dar vom aprecia concizia. Vom aprecia de asemenea imaginaţia şi stilul. Textele vor fi postate în special sub formă de comentarii la acest articol, dar vor fi luate în considerare şi cele la postările pe acest subiect de pe contul nostru de facebook.
Mult succes tuturor!
Nu uitaţi că simultan este în vigoare o super-promoţie hardcover Urzeala tronurilor pe nemira.ro!
Nu stiu daca ar trebui sa raspund cu o scena imaginata de mine sau cu ce se va intampla de fapt.
Stannis Baratheon, regele de drept, va sari in ajutorul Rondului de Noapte salvandu-i de la atacul Oamenilor Liberi si de la iminenta distrugere.
Intrucat episodul se numeste “The Children” cred ca Bran Stark va gasi ce a mai ramas din Copiii Padurii la nord de Zid
Cred ca ultima scena din sezon va fi cea cu doamna Inima-De-Piatra, Catelyn Stark readusa la viata prin puterea Lordului Luminii, menita sa se razbune pe toti cei care au luat parte la conspiratia care a dus la moartea regelui Robb.
Toata gratia si frumusetea a murit odata cu Lady Catelyn.
Inima-De-Piatra nu traieste decat pentru razbunare, ajutata de Fratia Fara Stindarde.Sezonul se va sfarsi cu o scena in care zombie Cat ucide un membru al casei Frey, Lannister sau Bolton.
Ma imaginez scriitor pentru 5 minute:
1.In zori,toata intinderea dintre zid si padure avea zapada inrosita.Ciorile tremurau pe zid,dar nu de frig.Atacurile salbaticilor au fost respinse in disperare toata noaptea,dar cu un pret urias. Unsprezece aparatori ramasi in picioare si fiecare cu o mie de cosmaruri.O ultima solutie,o alta durere.
– Prieteni!spuse Jon Snow cu ultimile puteri, vom surpa tunelul de sub zid sau vom muri incercand, dar ei, aratand cu degetul spre covorul de cadavre de sub zid,ei, nu vor trece de noi.Veghea noastra nu s-a sfarsit!
2.Inca un atac si poarta masiva cedeaza. Salbaticii pornesc in fuga,urland,acompaniati de uriasi. In acel moment,Drogon,dragonul negru pierdut de Daenerys in est,apare pe creasta zidului.Cu o rafala impunatoare de flacari face ca tot peisajul nordic sa ramana nemiscat.
P.S. Ma multumesc si cu un nasture GoT. 🙂
Zăpada strălucea roșiatică sub primele zvâcniri ale unui soare bolnav. Bălțile de sânge închegat, rămășițe ale măcelului ce avusese loc cu doar câteva ore mai devreme, semănau cu rănile supurante ale unui lepros aflat pe patul de moarte. Privind în sus, spre Zid și amintindu-și de noaptea ce tocmai își dădea ultima suflare, Jon știa că frații nu vor mai supraviețui unei alte bătălii. Trebuia să-l găsească pe Mance Rayder. Trebuia să-l ucidă și să pună capăt acestui război. Trebuia. Cu orice preț.
Tabăra Sălbaticilor nu putea fi departe și cu siguranță nu-i va fi greu s-o găsească. Doar au uriași și mamuți cu ei, pentru toți Zeii! „Cu siguranță sunt undeva în pădurea de la marginea Zidului”, se gândea Jon. Și avusese dreptate. Pădurea era împânzită de Sălbatici din toate triburile care se pregăteau de un nou atatc. „Cel mai probabil la căderea serii vor încerca din nou să cucerească Zidul”, își spuse Jon, „așa că nu am decât o singură șansă”.
Așa cum era îmbrăcat, în straiele negre ale Rondului de Noapte, Sălbaticilor nu le va lua mai mult de o clipă să-l recunoască și să-l ucidă, nu înainte de a-l tortura pentru a afla secretele Castelului Negru. Tocmai când Jon se gândea la acest lucru, un sălbatic se desprinse de tabără și se îndrepta fix spre el. Tânărul nu stătu pe gânduri. Ieși din ascunzătoare când acesta se afla suficient de aproape, îl ameți cu o lovitură de pumn și apoi îl străpunse cu propria-i armă. Într-o clipă lepădă straiele de Cioară și le îmbrăcă pe cele de Sălbatic, redevenind unul de-al lor. Imaginea lui Ygritte îi apăru în fața ochilor, însă o alungă cu iuțeală. Trebuia să se concentreze la misiunea sa. Pășea printre Sălbatici cu încredere, temându-se ca nu cumva vreunul dintre ei să-i audă bătăile inimii. Cortul lui Mance fu ușor de recunoscut – era cel mai impozant dintre toate. „De ce toți conducătorii se expun astfel?”, se întreba Jon. Intrarea în cort era păzită, desigur. Norocul lui că Sălbaticii erau sălbatici și tocmai se încăierau pentru o halcă de carne. Mance era în cort, însă nu singur ci cu un bărbat care părea că se află într-un soi de transă – un warg.
„Te așteptam, Jon Snow, bine ai revenit printre noi!, spuse Mance rânjind. „Legați Cioara, până nu zboară din nou!”, ordonă liderul Sălbaticilor.
Jon nu avu timp să reacționeze și, în mai puțin de o secundă, se trezi legat fedeleș în mijlocul cortului. Știa ce îl așteaptă. Imaginea lui Ygritte îi reapăru și decise să se agațe de ea până își va da ultima suflare.
„Mă voi ocupa de tine mai târziu, Jon Snow, spuse Mance în timp ce se îndrepta spre ieșirea din cort. Am o armată de Sălbatici care are nevoie să fie ținută în frâu. Tu oricum nu pleci nicăieri.”
Soarele se îndrepta cu repeziciune spre asfințit. Vocea lui Ygritte se împletea cu șuieratul vântului: „Nu trebuia să fi plecat din peștera aceea, Jo…”. Un mârâit îi întrerupse gândurile. Cunoștea bine mârâitul, era Nălucă. Într-o clipă, lupul se strecură pe sub pânza cortului și sări la gâtul wargului. Sângele cald se prelingea leneș, umplând aerul de aburi.
„Nălucă, ce…?”, însă Jon nu apucă să-și ducâ gândul până la capăt că Sam și intră în cort, îmbrăcat și el în straie de sălbatic. Fără să-i adreseze vreun cuvânt lui Jon, scoase o arbaletă de sub blănurile în care era înfășurat și se postă în mijlocul cortului recitând: „Voi trăi şi voi muri la postul meu. Eu sunt spada din beznă. Sunt păzitor pe ziduri. Sunt focul care arde şi alungă frigul, lumina care aduce zorii, trâmbiţa care-i trezeşte pe cei adormiţi, scutul care apără tărâmul oamenilor, îmi închin viaţa şi onoarea Rondului de Noapte, pentru această noapte şi pentru toate cele care vor veni”. Chiar când să înceapă Sam să recite din nou jurământul Rondului, Mance Rayder intră în cort. Nici nu apucă să-și strige sălbaticii că săgeata lui Sam îi și străpunse gâtul.
„…pentru această noapte și pentru toate cele care vor veni, nu-mi voi lăsa niciodată frații să se avânte singuri în primejdie”, spuse Sam în timp ce-i tăia lui Jon legăturile. Nălucă își privea neliniștit stăpânul, de pe a cărui față dispărea umbra unui zâmbet.
„Și acum ce facem, Jon?”, spuse Sam cu vocea-i tremurândă, de parcă nici nu înfăptuise un act de curaj.
„Acum apărăm tărâmul oamenilor până la ultima suflare.”
Jon pleca spre tabara lui Mance in zori de zi infruntand frigul cu care era obisnuit, incat si teama ii ingheta in vene. Planul era sa il ucida pe Mance pentru a dezbina trupa si a crea discordie intre membrii ei. Ajunse la ei cand deja se intuneca si se ascunse dupa un copac. Pe cand se pregatea sa il strapunga cu o sageata pe Mance, un macel debuta brusc. Umblatorii albi se hranira cu zeci de luptatori in ciuda tentativei lor de a se apara. Un om este ca o jucarie in mana unui umblator. Jon privea neputincios cum umblatorii striveau intre degete capetele muritorilor si apoi se hraneau cu creierele lor. Cheliosii care altadata se hraneau cu oameni serveau drept hrana acum pentru altii, ca o ironie a vietii. Jon auzi in spatele sau brusc pasi. Era un umblator care il privea insetat de sange uman, dupa ce se servise deja cu cativa muritori.Ochii ii straluceau si degetele ii tremurau cu gandul la un nou festin. Sangele ii murdarise fata si de pe maini inca se mai scurgeau picaturi de sange, astfel incat in spatele sau era o dara lunga aratand traseul pe care venise. Jon scoase sabia hotarat sa moara incercand sa se apere.
– Mai bine mor de propria-mi sabie decat mancat de tine!
In spate strigatul oamenilor sfartecati era asurzitor.
Umblatorul alb incepu sa alerge ca un urias spre JOn hotarat sa il decapiteze. Jon evita lovitura si incerca sa il loveasca cu sabia pe umblator, dar fara succes. In acel moment Summer sari pe umblator si il musca. O lupta incepu intre cele 2 fiare, iar Jon fugi, stiind ca Summer asta isi dorea, sa il salveze. Auzea in spate cum Summer urla si Jon se opri pentru o secunda gandindu-se sa se intoarca sa o salveze. Privi in spatele sau si vazand o umbra uriasa, continua sa alerge spre Castle Black incercand sa isi salveze viata.
Tot drumul alerga ca si cum de fuga aceea depindea viata lui si chiar asa era. Tipetele se estompara, dar inca ii mai rasunau in urechi ca un ecou, iar si iar. Cand zorii se ivira el ajunse la castel si Sam il zari din turn cum se apropie de el. Cobori urgent si dadu semnal sa ii deschida poarta.
Jon abia respirand se sprijini cu mana dreapta de umarul stang al lui SAm si suspina:
-Mance este mort!
Sam facu ochii mari, primul lui gand fiind ca Jon l-a ucis.
Apoi Jon continua:
-White walkers did it!
Batranul Targaeryen auzi tot si fara ca cineva sa stie, trimisese veste ca au nevoie de ajutor in tinuturi indepartate. Atat de indepartate incat ajunsera pana la nepoata sa DAenerys
În cetatea Meereen era noapte. Bolta cerească avea o culoare neobişnuită. Stelele parcă vroiau să cadă pe pământ, atât de aproape erau de muritori. În aer plutea un amestec de metal, sânge şi dezamăgire. Daenerys îşi privea cu multă durere chipurile eunucilor ei viteji. Suliţe şi săgeţi ascuţite erau înfipte în diferite părţi ale corpurilor. Râuri de sânge curgeau în toate părţile, organele începeau a fi mâncate de vulturii cu penaj stufos. Bucăţi din armurile lor erau împrăştiate pe pământul uscat de soarele morţii. Chipurile distorsionate se odihneau neîncetat în acea zi. Un vânt rece anunta victoria morţii. Cetatea se transformase într-un cimitir al leşurilor.
Daenerys stătea întinsă, cu faţa cu spre cer, lacrimile şiruindu-i pe obraji. Respira greu, părul luase forma unor spice de grâu îmbibate în sânge uscat. O rană uriaşă îi străbătea faţa, din colţul ochiului stâng până sub bărbie. Toate simţurile o părăseau, halucina şi plângea neîncetat.
Îşi duse mâna în dreptul inimii şi rostise ultimele cuvinte:
-Fiori reci ai morţii, invadaţi-mi sufletul învins !
Daenerys e mai slabita fara Sir Jorah, pentru ca el chiar ii era loial si avea sfaturi mult mai bune decat oricare comandant al acesteia. Chiar daca are o armata numeroasa inca nu se poate masura cu fortele de la Debarcaderul Regelui. Consider ca o sa incerce sa aduca de partea ei si alti sclavi, armata ei trebuie sa fie mult mai numeroasa.
Se așterne noaptea peste zid și toți sunt pregătiți pentru încă o bătălie. John Snow este plecat dincolo de zid pentru a încercă să-l ucidă pe conducătorul sălbaticilor. Vede în zare fum din focuri stinse și se apropie prudent. Începe să vadă urcând pe un deal trupuri moarte ale sălbaticilor cu ochii deschiși având o culoare albăstrie aparte. Continuă să urce iar când ajunge sus îi vede pe sălbatici decimați de-a dreptul de o armată și mai imensă de White Walkeri. Scena se termină cu el urcându-se pe cal, galopând spre zid în timp ce liderul White Walkerilor pornește lent, zâmbind, împreună cu armata spre Zid.
O durere îngrozitoare de cap îl trezi din somnul său fără vise. Îl dureau mainile si picioarele iar incheieturile îl ardeau. Încercă să se ridice dar nu reuși.
– Ești un câine legat, nu te mai chinui degeaba, zise vocea din întuneric. Sandor Clegane se răsuci și o văzu pe Arya stând în picioare deasupra sa cu o torță aprinsă în mână.
– Dezleagă-mă imediat, îi porunci el tăios.
– De acum nu mai dai ordine, câine spurcat. Arya luă o sticlă și îi desfăcu capacul. A sosit momentul să plătești pentru toate nelegiuirile comise. Întreg Westeros-ul se va bucura la vestea morții tale. Câinele rânji într-un mod disprețuitor.
– Crezi că mi-e frică de moarte ? Fac ceva pe tine și pe săbiuța ta, înfinge-mi-o în fund dacă asta te va face fericită, oricum am trăit destul. Veni momentul Aryei să zâmbească și începu să toarne conținutul sticlei pe capul Câinelui.
– Ce dracu faci ?
– Știu foarte bine că nu ți-e frică de moarte, în schimb ți-e frică de asta, zise Arya ridicând torța aprinsă. Uleiul de pe cicatricea lui Sandor străluci macabru.
– Stai puțin… stai să…
– Sir Gregor ! Sticla goală căzu din mâna Aryei și se sparse cu un sunet surd.
– Ascultă, începu Câinele cu o voce tremurândă, te-am apărat pe tot drumul de la Debarcaderul Regelui până în Valea lui Arryn…
– Dunsen !
– Nu poți să faci asta, ești o Stark… nu poți să mă omori așa pur și simplu.
– Raff cel Dulce !
– Știu că nu dai doi bani pe cuvântul meu dar îți jur că te voi duce la Winterfell.
– Sir Ilyn !
– Du-te dracu târfă mică, tu și toată familia ta de lupi turbați, o să muriți toți în chinuri. Amenințarea Câinelui sună jalnic.
– Regina Cersei !
– Nu vreau… începu să se smiorcăie Câinele, nu vreau… NU VREAU SĂ MOR, NU AȘA !
– Câinele, zise Arya și aruncă torța. Un strigăt oribil tulbură liniștea nopții.
Când deschise ochii, torța de la picioarele sale era deja stinsă. Se uită în jur și nici urmă de Arya. Un lichid cald îi curgea din pantaloni.