Inchiziţia moare, dar nu se predă. Niciodată

O persoană mai puţin avizată ar putea crede că Inchiziţia a dispărut pentru totdeauna la sfârşitul Evului Mediu. Nimic mai fals. Această pornire naturală a omenirii pentru denaturarea adevărului a continuat întotdeauna, iar unul din locurile şi timpurile în care a reieşit la suprafaţă a fost Germania anului 1933.

Una din scenele care ilustrează cel mai bine absurdul de care era capabilă Gestapo, căci despre această organizaţie vorbim, este judecata locotenentului Olsen la Torgau, descrisă de Sven Hassel în celebra carte cu acelaşi nume. Pentru a putea avea o imagine exactă a absurdului despre care vorbim însă, este necesar să vedem cum arată un argument – de fapt o simplă aserţiune – pe care se construieşte acuzarea lui Olsen. Cităm: “O divizie blindată germană nu poate fi încercuită de sovietici, o rasă inferioară”. Iar după această dovadă a cât de justiţiari puteau fi cei care formau tribunalele Gestapo, probabil că nu mai este mare lucru de spus, cel puţin nu în termenii logici în care suntem obişnuiţi să relaţionăm astăzi.

Iată, deci, un caz absolut reprezentativ pentru activitatea acestei instituţii de-a dreptul sinistre, despre care n-am greşi foarte mult dacă am spune că avea de fapt simplul şi unicul rol de a proteja paranoia la care ajunsese Adolf Hitler. Dar cât de colosal de macabră devenise şi cât de mult rău era capabilă să facă, este ceva ce nu putem înţelege cu exactitate astăzi, pentru că nu avem termenii de comparaţie. Decât, cel mult, în unele cazuri de la Guantanamo.

Cel mai bine şi mai bine ne poate face să înţelegem acest lucru Sven Hassel însuşi, într-o carte care rămâne şi astăzi una din cele mai fidele mărturii despre ce a însemnat cu adevărat Geheime Staatspolizei. Sau, mai simplu spus, Gestapo.

De mâine, 12 iunie, la chioşcurile de presă. Penultimul titlu al acestei serii oferite vouă într-o nouă prezentare de editura Nemira!

Gestapo 600p400

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.