Mai sunt 6 zile până la finalul sezonului IV Game of Thrones, iar cu această ocazie editura Nemira te provoacă să îţi imaginezi chiar tu lucrul de care ne temem cu toţii: ultima scenă. Da, exact, te invităm cu alte cuvinte să devii pentru câteva minute, sau poate o oră, chiar George Martin, în faţa colii albe de hârtie a calculatorului tău.
O să ţină Jon Snow piept sălbaticilor la Nord? Şi dacă da, cum rămâne cu armata de Umblători albi care veghează din umbrele îngheţate? La Sud, rămasă tot mai singură, dar cu trei dragoni şi o armată de 8000 de eunuci, are Daenerys forţa necesară să fie un conducător adevărat peste sclavii eliberaţi care acum o privesc ca pe o zeiţă salvatoare?
Răspunde la una dintre aceste întrebări, sau la oricare alta dintre multele deschise de povestea din Urzeala Tronurilor şi scrie o scenă reprezentativă/şocantă cu care crezi că ar trebui să se încheie acest ultim sezon nebunesc. Cele mai memorabile trei scene imaginate vor primi următoarele premii:
Premiul 1 – pachet Cântec de gheaţă şi foc (paperback) + boardgame Urzeala tronurilor (da, exact, aţi citit bine, boardgame-ul Urzeala tronurilor, courtesy of cutia.ro, cărora le mulţumim foarte mult!)
Premiul 2 – tricou Game of Thrones + cană Game of Thrones + breloc Game of Thrones
Premiul 3 – tricou Game of Thrones + set magneţi frigider Game of Thrones
Concursul se încheie luni, 16 iunie, chiar înaintea difuzării ultimului episod Game of Thrones (22.00). Nu există limită de text, dar vom aprecia concizia. Vom aprecia de asemenea imaginaţia şi stilul. Textele vor fi postate în special sub formă de comentarii la acest articol, dar vor fi luate în considerare şi cele la postările pe acest subiect de pe contul nostru de facebook.
Mult succes tuturor!
Nu uitaţi că simultan este în vigoare o super-promoţie hardcover Urzeala tronurilor pe nemira.ro!
– Scena finală –
Totul în jur era alb.
Vântul părea să se înteţească cu fiecare pas făcut. Cu toate că era sleit de puteri şi îndurerat de amintirea morţii Ygrittei, Jon Snow îşi continuă cu greu drumul prin nămeţii care păreau să se mărească la fiecare secundă. Mintea să era răvăşită de amintirea luptei de la Castelul Negru şi parcă şi acum şi-l aducea aminte pe amicul său, Sam, care l-a sfătuit cu lacrimi în ochi să aibă grijă să nu moară. La gândul morţii, un fior îi trecuse pe şira spinării, fiind conştient că acest lucru va apărea inevitabil în una dintre cele două tabere.
Ajuns în vârful unei coline, Jon zăreşte o pădure şi îi vine în minte gândul că pe undeva pe aproape trebuie să se afle încă dărăpănătura fortăreţei lui Craster. Cu toate că acel loc îi trezea amintiri neplăcute, ia hotărârea să se odihnească acolo o noapte. Copleşit de sobrietatea pădurii bătrâne, dar şi de gerul care părea să îi pătrundă până în măduva oaselor, Jon decide să grăbească pasul. Deodată, de undeva din faţă se aude trosnetul îngheţat al scoarţei copacilor şi un stol mare de ciori inundă cerul. Cu fiecare secundă, aerul devenea din ce în ce mai rece iar în scurt timp Jon observă, inghetandu-i sângele în vene, trei siluete înaintând agale spre locul în care se afla el.
– Umblătorii Albi… (spuse şoptind, nevenindu-i să creadă cât de aproape se aflau de Zid… şi mai ales… cât de puţin mai aveau de străbătut până la Castelul Negru).
Cuprins de spaima, acesta zăreşte un buştean putred în spatele căruia sapă o groapă în zăpadă şi se ascunde, trosnetul devenind din ce în ce mai asurzitor. Dinţi îi erau încleştaţi de groază, fiind terifiat de gândul că orice mişcare greşită l-ar putea arunca mai repede în gura morţii. Privindu-le mersul îngreunat printr-o fisură a buşteanului, Jon îşi dă seama că nu erau doar trei, ci era un grup mult mai mare. Totuşi, fiecare dintre ei erau pătaţi de sânge îngheţat iar unii aveau lănci şi săbii înfipte în piept. Părea că veneau dintr-o lupta crâncenă şi că nimic nu le va sta în cale până când vor ajunge la Zid. Jon aştepta că aceştia să se îndepărteze cât mai mult după care îşi continuă drumul, luând-o pe cărarea pătată de sânge în direcţia opusă Umblătorilor Albi. Se tot întreba oare cui îi aparţineau stropii de sânge de pe jos în timp ce, în sinea lui simţea îngrozit că asta are sigur o legătură cu Mance Rayder şi cu sălbaticii.
Luna plină lucea mai evident ca de obicei pe cerul îngheţat iar, odată cu căderea nopţii, Jon observă cum urmele Umblătorilor Albi, cu toate că începeau să se piardă sub proaspătul strat de zăpadă adus de neîncetată ninsoare, pete mai mari se sânge apăreau din loc în loc. Pe parcursul drumului, odată cu traversarea milelor, proviziile de mâncare se împuţinaseră semnificativ iar petele de sânge se transformaseră într-o largă dară de sânge. Cu fieacare milă parcursă, mirosul morţii adus de vântul care îi brazdă faţă lui Jon, devenea din ce în ce mai intens. În momentul în care Jon ajunse în curtea fortăreţei rămâne stupefiat iar picioarele îi îngheaţă la vederea unui peisaj sinistru : toată curtea fortăreţei lui Craster era o mare baltă de sânge, plină de cadavrele sălbăticiilor aşezate în două cercuri concentrice. Pe zidul din lemn ars al fortăreţei, Jon observă în bătaia lunii tot felul de semne necunoscute, făcute cu sângele sălbaticilor (care îngheţase de mult). Întreagă zona din jurul locului în care a fost cândva fortăreaţa lui Craster era inundată de mii de trupuri neînsufleţite, formând o adevărată câmpie roşie a cărei culoare nu putea fi schimbată de căderea fulgilor de nea care îşi găseau sfârşitul, topidu-se în nemăsurată baltă roşiatică. Deasupra, stoluri întregi de ciori brăzdau cerul, zburând înspre cadavre. În acel moment, Jon îşi dădu seama de faptul că ruinele fortăreţei lui Craster fuseseră folosite de către triburile sălbatice ca punct comun de întâlnire înainte de a lua cu asalt Zidul. În momentul întâlnirii sălbaticilor cu Umblătorii Albi avusese loc o lupta înverşunată din care cei din urmă au învins.
Jon, se apropie de zidul ars al fortăreţei în intenţia de a pricepe mesajul ascuns din spatele semnelor sinistre când, aude deodată nişte strigăte îndurerate care păreau să vină de undeva dintre dărâmături. Apropiindu-se de locul din care veneau strigătele, Jon îl vede pe Mance Rayder cu faţă aproape mutilată şi cu un picior smuls din sold, stand între leşuri. “Probabil a reuşit, cu ultimele puteri, să se târască până între dărâmături” ,gândi Jon.
-Cioară (zise Mace pe un ton stins, folosindu-se de ultimele lui puteri)… Z-zi-zidul (în glas i se citea greutatea cu care îşi rostea ultimele cuvinte)… Zidul va fi în scurt ti-timp atacat (tuşi zgomotos, scoţând sânge pe gură)…apără-l…apară sudul atfel toţi…toţi vor muri…
Zicând acestea Mace, şeful triburilor sălbaticilor, muri. Astfel Jon,mai îngrijorat ca niciodată, îşi dă seama că este prins într-un joc al sorţii în care, de la o clipă la altă totul poate lua întorsături de proporţie lămurindu-se că ceea ce se afla după Zid, era mult mai puternic şi mai primejdios ca triburile sălbaticilor sau ca vreo orice altă forţă omenească.
[…]
Nu cu mult înainte de asta, destul de departe de fortăreaţa lui Craster, în plină noapte, Bran Stark, alături de Meera Reed şi Jojen Reed (care dormeau), nu reuşea să îşi găsească liniştea, fiind chinuit de un coşmar cumplit. În coşmar se făcea că liderul Umblătorilor Albi scrijelea cu o suliţă înmuiată în sânge, un perete din lemn ars. La prima vedere, pentru Bran, semnele de sânge de pe zidul ars erau necunoscute dar apoi, zidul ars s-a transformat în cenuşă iar din cenuşă, crescu Copacul Strămoşesc al Zeilor. Pe scoarţa copacului erau în continuare misterioasele semne doar că de această dată le putea înţelege mesajul ascuns… . Băiatul se trezeşte scoţând un stigat ascuţit care i-a alarmat pe Meera şi Jojen. Când a început să fie calmat de prietenii lui, tot ceea ce putea repeta obsesiv Bran era mesajul de pe scoarţa Copacului Zeilor : “VINE IARNA ŞI ODATĂ CU EA ŞI SFÂRŞITUL CELOR ŞAPTE REGATE”.
Ser Jorah dadu buzna in sala tronului si fu aproape instantaneu oprit de doi Nepatati. Incercand sa scape din stransoarea acestora, striga din toate puterile:
– Khaleesi, asculta-ma ! Te rog, e nevoie sa afli asta, racni disperat in timp ce Daenerys iesi din campul sau vizual.
Ceva din privirea si panica sesizabila din voce o facu sa porunceasca intoarcerea acestuia.
– Vorbeste, Ser Jorah ! ii spuse ascutit, privind cum acesta se lasa in genunchi in semn de supunere.
Lasand capul in pamant, acesta incepu sa ii vorbeasca cu o voce scazuta:
– Zidul a fost atacat de catre salbatici, Khaleesi. Mance Rayder a reusit sa atraga de partea lui toate armatele din nord, Rondul de noapte nu va mai rezista pentru mult timp.
Daenerys privi in gol cateva secunde cantarind vorbele acestuia, dupa care il tintui hotarata cu privirea.
– Westeros nu poate fi lasat sub conducerea unor salbatici. Ser Jorah, plecarea ta ar trebui incununata cu un mesaj, spuse sugestiv uitandu-se catre dragoni.
– Drogon impreuna cu Daario te vor insoti in nord. Un Targaryen nu isi lasa niciodata regatul in voia sortii.
Jon Snow
Aerul devine tot mai rece, in jur totul este inghetat si este o tacere apasatoare.
Jon lasa in spatele sau zidul si, cu cat se departeaza mai tare cu atat simte ca ceva nu este in ordine.din departare se aude un urlet de lup…fara sa realizeze gandurile lui jon zboara spre copilaria sa, ii revin in amintire invataturile unchiului Benjen.Oare c e ar spune unchiul sau despre ce se intampla?el, un bastard, este ultimul mostenitor al casei Stark….Dar nu…poate Arya a reusit sa se salveze ..sau Sansa.stie ca Lannisterii o cauta si ca oricine o vede va incerca s-o omoare .Cat ar vrea s-o poata proteja… …Ce destin crud au avut fratii sai…
oare lupul ce se aude in zare este a lui bran?sau al lui Rickon?daca ei au murit, oare acelasi destin l-au avut si lupii stravechi?
Linistea este spulberata de Naluca…O! jon ar fi vrut ca naluca sa stea cu el….Oare il va mai vedea vreodata?
Ajunge la o pestera…de acolo se zareste un foc… intra incet.Mance este in mijlocul salbaticilor.Se intoarce deodata:
– Jon Snow te asteptam! Este timpul!
Ma astepta?si atunci de ce nu avea paza?
– Timpul pentru ce?
– Sa devii ceea ce destinul a prezis pentru tine.Jon Snow te-ai nascut ca sa unesti salbaticii cu restul regatelor! Esti regele pe care toti il asteapta!
Mance se intoarce… o ceata de uriasi incearca sa-l atace pe Jon Snow..
– NUUUUU ! spune Mance
Prea tarziu.ceva il loveste si simte cum viata i se scurge.Aude vocea unui barbat, simte cum sufletul ii parareste trupul si se duce la copacul inimii…vede lucruri din trecut si….Unchiul Benjen! Se inchina la copacul inimii cand deodata, o femeie cu un copil in brate apare.Il pune pe Benjen sa promita ca il va pregati pe baiat pentru domnie si ca niciodata nu-i va dezvalui identitatea sa.O!!!Nu!!! jon intelege ca femeia a carei fata nu o poate vedea este mama sa….incearca s-o ajunga dar nu reuseste.Unchiul Benjen pleaca cu copilulu in brate.la cativa metri departare , Eddard Stark il astepta
– “ il voi creste ca pe copilul meu si nici macar sotia mea nu va sti cine este!”
Jon se trezeste brusc si-l vede pe Naluca alaturi de Vara, lupul lui Bran.Se duce catre lupi, cand apare un umblator alb pe un cal…are ceva in spate dar Jon nu poate vedea de la departare despre ce este vorba.Deodata ude un strigat:
– Jon! Jon Snow!
Era Bran, fratele!
Jon este confuz: oare totul este un vis?a murit oare si acum se reuneste cu ai lui?
//Inainte de a continua tin sa precizez ca nu am citit inainte din carti/de pe wiki-ul seriei, ce scriu sunt presupuneri. Recunosc, insa, ca probabil cateva vor fi spoilere din cauza ca au aparut pe unele site-uri din greseala.
Tyrion
Intreg Debarcaderul Regelui este pregatit pentru moartea Pezevenghilui. In seara dinaintea acesteia, in timp ce Tyrion isi ia ramas bun de la lume in mica sa celula, un sunet puternic se aude la usa. E Jaime, fratele sau. Acesta il escorteaza pe ascuns afara din oras si il trimite pe o barca spre Essos.
Arya
Dupa aflarea mortii lui Lady Lysa Arryn, cei doi pleaca de la Eyrie si se opresc langa o mica padure in apropiere marii. Noaptea, stand sub cerul instelat al noptii Arya isi repeta iarasi numele: Cersei, Muntele, Cainele, etc. Aude un sunet prin tufisuri. Isi ia Acul si pleaca sa exploreze insa se impiedica de piciorele Cainelui dormind care se trezeste si acestia incep sa se certe. Din tufis iese afara cu sabia in maini o persoana inalta cu armura neagra, Brienne din Tarth. Cainele isi scoate sabia si incep sa se dueleze. Arya ii opreste intreband-o pe Brienne cine este si de ce a venit la ei. Ea ii explica misiunea ei si o roaga sa se intoarca la Debarcaderul Regelui promitand ca va fi in siguranta insa Arya refuza si pleaca singura. Mergand pe malul marii, vede o corabie de o frumusete inimaginabila. Alearga spre port si intreaba un om de acea corabie. Acesta ii raspunde ca merge spre Braavos si Arya isi ia moneda primita de la Jaqen H’ghar si repeta cuvintele “Valar Morghulis”.
Daenerys
Dupa exilarea lui Ser Jorah Mormont, Daenerys se simte oribil si trimite un om dupa el sa-l aduca inapoi insa nimeni nu-l poate gasi. Ea apoi decide sa plece spre Westeros sperand ca nu se va mai gandi la el.
Jon Snow
Jon pleaca spre tabara Salbaticilor. Dupa multe priviri si gesturi intimidante ajunge la cortul lui Mance Rayder cu care poarta o conversatie intensa in care Mance ii explica de ce e asa de important pentru ei sa treaca Zidul si ii spune ce se afla in Tarmul Inghetat. Ii trece prin minte de mai multe ori gandul sa-l omoare pe Mance insa stie ca si daca il omoara asta nu ar opri inaintarea armatei de Salbatici. Jon se intoarce la Castelul Negru si este numit Lord Comandant al Rondului de Noapte dupa care cere sa vorbeasca cu Maester Aemon, caruia ii cere sfaturi. Acesta ii tine iarasi un discurs emotionant si il convinge sa renunte la Castelul Negru si sa ia toata forta Rondului de Noapte sa fuga in Sud.
Davos Seaworth
Impreuna cu Regele Stannis Baratheon se intorc la Dragonstone cu o forta uimitoare: sute de mii de corabii. Acestia incep sa planuiasca urmatorul atac.
Sansa
Dupa multele lectii ale lui Degetel, Sansa realizeaza insfarsit puterile care le are asupra lui si il transforma in “jucaria” lui devenind astfel unul dintre jucatorii Urzelii Tronurilor fiind stapana “Vaii lui Arryn”.
Samwell Tarly patruleaza pe varful zidului, miscandu-se anost dintr-o directie in alta, la un moment dat se opreste, isi intoarce privirea catre Nordul zidului…simti ca ceva ii atrage privirea inspre linia padurii. Incearca cu privirea sa patrunda intunericul si ceata puternicii nopti. Vede o mica stralucire, ca un far in mijlocul pustietatii, care se apropie si parca lumineaza mai tare si mai tare. Cum se apropie acea lumina, incepe sa se destainuie o silueta…cadrul coboara la nivelul siluetei, care este acoperita intr-o pelerina imblanita, neagra ca noaptea, purtata pe umeri de un Jon Snow sters de orice emotie. Se citeste pe fata lui…nu mai are alta optiune. Revine cadrul pe fata lui Sam, care realizeaza ca Jon s-a intors viu de la Mance Ryder.
-S-a intors Jon! striga Sam cat il tin plamanii de tare
Apoi se aude gornul Rondului de Noapte, care anunta intoarcerea unui Pribeag. Sam porneste foarte voios catre poalele Zidului sa il intampine pe prietenul lui. Sam ajunge jos, si observa ca Jon a ajuns in fata portii. Acesta ridica poarta cu un entuziasm nemaivazut, dar vede ca Jon nu intra. Atunci Sam, cu un zambet pana la urechi, ia o torta in mana si fuge catre el. Ajunge in fata unui Jon cu lacrimi in ochi. Sam cu frica in voce:
– Ce s-a intamplat Jon ? Nu ai reusit sa il ucizi pe Mance?
– A fost prea tarziu… Zice Jon cu o voce joasa si speriata
– Prea tarziu pentru ce ?! Exclama Sam
– Imi pare rau Sam… zice cu lacrimi in ochi
In momentul acela Jon pune mana pe sabie si il strapunge pe Sam direct in inima, odata cu un urlat atata de puternic incat ar trezii ksi mortii. Sam fara sa mai poate scoate un cuvant, cade si loveste pamantul printr-o miscare brusca.
Il avem in cadru pe Jon Snow, care il are la picioare pe dragul sau prieten acum fara suflare, si in spatele sau intregul Nord. Vedem din ceata cum incep sa apara mii si mii de siluete inarmate fiecare cu cate o torta…Isi fac tot mai puternica vazuta figura pana cand ajung la cativa zeci de metri de Jon…Armata de salbatici condusa de Mance Ryder. Odata cu un urlet comun al miilor de voci salbatice, incep sa alerge ca vantul pe langa Jon si in tunel, cu un singur gand, sa omoara cat mai multe ciori. Jon ramane ca statuia lui Baelor, lipsit de viata. Din intuneric isi face aparitia insusi Mance, care se apropie de Jon, oprindu-se in dreptul lui.
– Ai facut ce trebuia sa faci, curajoasa mea cioara…a zis Mance cu zambetul pe buze. – Numai asa o sa il mai vezi pe fratele tau in viata…
Mance incepe sa rada, scoate sabia din teaca si intra si el in tunel.
Cadrul se muta pe fata lui Jon Snow. Fata acoperita de durere, vinovatie, lacrimi si dezolare. Sunetul se disperseaza, auzindu-se doar urletele de groaza ai fratiilor sai din Rondul de Noapte fiind macelariti.
Cut to black-> Credits
Mirosul umed de rugină îmbibată cu resemnarea lui Tyrion Lannister străbătea pereții celulei în care își aștepta în liniște executorul. Chiar el se mira de ce nu vine așa de repede. Chiar și Oberyn a murit mai repede decât s-a mișcat. Ușa se deschide într-un final și în pragul ei nu este nici Jamie, nici executorul cu chip de tată. E chiar ea, Cersei. Tyrion nici nu are puterea să-și mai înfrunte sora. Orice are ea de spus nu este așa de grav precum moartea. Fiul ei, produs al păcatului incestual, iși merita soarta. Nu avea de ce să-i pară rău lui Tyrion că nu-și jelește nepotul.
Dar Cersei are alt plan. Vrea să-l vadă cum lumina îi piere din ochi. ”Ochi pentru ochi și viață pentru viață!” Însă nu numai viața monstrului ei de frate. Nu, ea mai vrea ceva. Vrea tortură și chin pentru vinovatul din mintea ei.
– Shea. Viața ei pentru a ta. Și tu trebuie să o faci. Vreau să te uiți în ochii mei și să vezi cum moare așa cum m-am uitat eu în ochii odorului meu fără să-l pot ajuta.
Cu toată libertatea promisă, Tyrion știa că Cersei nu o să-l lase să plece viu din King’s Landing.
– Adu-l pe Varys.
———————————————————-
Nemirul bătea și sculpta în obrajii lor urme de gheață. Bran ațipise în spatele lui Hodor. Osteniți, oboșiți și fără hrană, erau gata să renunte. Dar după dealul acoperit cu zăpada albăstruie se înalța ceva falnic și roșu. Frunzele erau așa vii încât aveai impresia ca mânjesc cerul cu sănge. Croncănitul unei ciori străpungea aerul ca un al doilea pumnal. Știau că aici trebuiau să ajungă. Au văzut viziunea. Hodor îl pune pe Bran la rădăcinile copacului. Lacrimile de sănge ce se preling pe fața sculptată îl fac pe Bran să aiba ochii Umblătorilor Albi.
Stă călare pe un cal putrezit. Respiră odată cu el. Se uită în jur și își vede semenii. Copiii uitați de mamele-fiice mărșăluiau printre cadavrele celor care au cutezat să atace Zidul. Era o scenă în care nu auzeai țipete. Simțeai țipetele lor când le cuprindeau obrajii și ochii lor deveneau albaștri precum trandafirul albatru pe care îl găseai în Winterfell. În zăpadă mai era o zăpadă. Jon Snow parcă dormea. Nu auzea Umblătorii. Un trident de gheață se apropia de obrazul lui dar la mijlocul drumului se oprește. Capul lui Mance Rayder se rostogolește în zăpadă. Jon Snow deschide ochii lui căprui.
Bran își revine din transă.
– Acesta este viitorul, Bran. Știi ce trebuie să faci. Trebuie să ne întoar…
Înainte să termine cuvântul, ochii lui Jojen se fac albi.
– Regina mea, a venit timpul. Un Varys cocoșat în semn de respect se află in sala Tronului lui Daenarys Targarien. În jurul piramidei din Meereen dădeau târcoale fierbinți trei dragoni.
Unul era verde, puternic și vivace de culoarea trifoiului nou, altul era alb cu ochii roșii precum apusul de soare din Valyria Veche. În varful cozii avea o mie de colți de fildeș. Și Drogon. Drogon era cel mai puternic. Drogon era negru ca tăciunele. El nu zbura, el plutea.
– Piticul e cu tine?
– Da, regină. Și el este pregătit.
– Războiul nu așteaptă pe nimeni. Scaunul de săbii îl voi transforma în cuie pentru mâinile dușmanilor mei. Leul Lannister va mânca olțelul neamului meu o eternitate de acum încolo.
Jojen se trezește. Și Bran a văzut tot.
Mirosul umed de rugină îmbibată din celula unde zăcuse odata Tyrion Lannister era acum pe trupurile celor două femei. Ochii fără viață ai lui Shea priveau un păr blond plin de sânge uscat. Cersei nu respiră. Încă.
Concis 🙂
– Valar morghulis. – Valar dohaeris.
Toti oamenii trebuie sa moara. Si toti sa serveasca. Ceilalti, Cei sapte, Copacii Inimii, R’hllor, Zeul inecat, Zeul cu mai multe chipuri. Caci toti sunt unul…Si oamenii ii servesc, si mor. In jocul tronurilor. In cant de gheata si foc.
P.S. Cred ca Martin e membru secret in Casa in Alb si Negru din Braavos. Prea le da DARUL tuturor 🙂
Ceata domnea peste padurea veche din apropierea domeniilor lui Walder Frey, iar mici stropi de ploaie isi croiau drum printre tesaturile ei.
Thoros impreuna cu Fratia Fara Stindard cutreierau aceste drumuri. In pofida rugilor sale fierbinti catre Lordul Luminii, fratia nu a dus-o prea bine in ultimele saptamani, oamenii erau insetati si flamanzi, insa vestea ca Joffrey a murit i-a inseninat, ce e drept nu prea mult, caci celelalte orori din regat se inghesuiau sa se faca cunoscute. E greu sa lupti impotriva asupritorilor pe stomacul gol…
Ca intotdeauna, o iscoada mergea calare, mult inaintea grupului, gata sa semnalizeze orice posibila amenintare ce ar putea sa o intalneasca indelungul calatoriei sau din contra, o prada noua, de preferat una care poarte insemnele leului. Daca ce se spune despre Lannisteri este adevarat, chiar si soldatii lor ar trebui sa care ceva valoros dupa ei. Poate nu mult, dar indeajuns cat sa le ofere compania unei curve si o masa calda. Chiar si cei onoarabili au nevoie de o pauza uneori.
Sunetul unui cal galopand traversa padurea ajungand la urechile fratiei. Oamenii si-au scos sabiile, insa Beric Dondarrion ii indemna la calm.
“Usor, usor, nu vrem sa ne grabim catre moarte…”, senine cuvinte pentru unul ce vazu moartea de sase ori.
O silueta se forma in ceturile ce ii inconjurau, iar sursa sunetului se facu de-ndata cunoscuta ca fiind iscoada trimisa mai devreme in recunoastere.
“Ha ha, ce v-am zis, am fi speriat bietul flacau daca l-am fi intampinat pregatiti de lupta…”
“Care-i graba baiete? Arati de parca ai fi vazut o stafie.”
Iscoada descaleca si se apropie de grup. Se repezi catre Anguy, smulgandu-i vinul acestuia de la brau. Cazu in genunchi si incepu sa bea cu sete. Oamenii erau vizibili deranjati de gestul sau, fiind ultima.
“Ei bine baiete… Ce s-a intamplat?”
Baiatul se sterse la gura de vin si incepu sa graiasca catre ei intr-o voce tremuranda:
“E un rau in apropiere, m-am dus sa imi sting setea band niste apa. Am inceput sa ma spal pe fata si pe maini. Dintr-o data apa devenea se facu rosie. Era sange… M-am dus in susul raului si am vazut din departare un om aruncat langa rau, sangerand in apa.”
“Si? zise un membru al fratiei, e prima oara cand vezi un om mort, flacau?” intreagul grup incepu sa rada mai putin Thoros si Beric.
“Indeajuns… zi-mi baiete, ai reusit sa vezi cine era?”
“Nu domnule, m-am gandit sa ma intorc sa anunt… mi-era teama ca cei ce au pus cadavrul acolo sa nu fie inca in apropiere.”
“Trage-ti sufletul baiete si indrumane.” spuse Thoros cu o voce aproape parentala.
“In regula…” grai baiatul intr-o voce plapanda.
Nu avura mult de mers prin padure si de-ndata se vazura fata in fata cu raul. Baiatul ridica mana stanga si le arata cu degetul cadavrul.
Barbatii se indreptara catre acesta, cativa dintre ei inca zumzaind despre frica iscoadei si dandu-si coate. Ajunsera langa trupul neinsufletit, iar unul din ei se intorsese catre iscoada, zicand pe un ton cicalitor:
“Te-ai speriat de corpul unei femei” Intreaga fratie incepu sa izbucneasca in ras. Vazand acestea, flacaul incepu si el sa scoata scancete de amuzament, fortat de imprejurari.
Beric si Thoros insa ii ignora total si se apropie de trupul femeii, iar preotul da la o parte pelerina ce ii acoperea fata.
“Sa fiu al naibii… asta nu e orice femeie neispravitilor, aceasta este Caitlyn Stark.”
De-ndata rasetele incetara.
Fata lui Caitlyn era vanata, chipul inramat intr-un tablou chinuitor, pricinuit de vederea mortii fiului ei, Robb. Ochii ei, ce fu candva cunoscuti pentru frumusetea lor prin toate cele sapte regate zaceau acum, lipsiti de lumina, privind inspre eternitate. Era acolo de cel putin doua zile, iar apa deja furasae frumusetea trupului ei, lasand in urma doar o piele scorojita si lipsita de gratie.
Preotul isi puse fruntea peste chipul ei si incepu sa indruge niste rugaciuni in Valeryana catre Lordul Luminii. Se opri de-ndata si se uita catre fratie.
“Trebuie sa ii dau viata…”
“Nu ai cum sa faci asta, e moarta de prea mult timp, nici macar tu nu mai poti sa o aduci inapoi! Pe deasupra, cine stie ce se va intampla daca mai exagerezi mult cu darurile Lordului Luminii!” raspunse usor indignat Beric.
“Trebuie, Lordul o cere, onoarea ne-o cere. Nu intelegeti, drumul nostru fara de Stindard se incheie.”
“Fie, dar ceva atat de… atat de… nenatural, probabil te va costa propia viata!”
“Tu ti-ai dat viata de atatea ori, e un pret ce merita platit, atunci cand cauza o cere!”
Fara sa mai stea mult pe ganduri, preotul se apropie din nou de Caitlyn si o lua in brate cu totul si-ncepu sa-si spuna vechile incantatii in valeryana.
Vantul incepu sa bata cu stupoare, imbratisand parca pe cei doi. Un aer rece puse stapanire peste ei, de parca se aflau in inima Nordului.
De-ndata incantatiile incetara, la fel si vantul, iar trupul fara de suflare al lui Thoros cazu langa Caitlyn.
Ochii ei furati de lumina, se umplura din nou, insa moartea isi lasase insemnele ei adanci. Se ridica in picioare si-l privi pe Beric in ochi. Vru sa spuna ceva, dar taietura gatului ei era prea adanca…
Asa sper eu sa se termine ultimul episod din sezonul acesta.