Editura Nemira anunţă cu profund regret şi tristeţe încetarea din viaţă mult prea devreme a fondatorului său, Valentin Nicolau, la vârsta de 54 de ani. Decesul s-a produs marţi seară, pe 13 ianuarie, în urma unui stop cardio-respirator, la Spitalul Universitar.
Scriitor şi fost preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune, Valentin Nicolau s-a născut pe 22 iunie 1960, la Bucureşti şi era de formaţie geofizician. După Revoluţie, în aprilie 1990, Valentin Nicolau fonda Ziarul Ştiinţelor şi Călătoriilor.
Editura Nemira s-a născut în 1991, pe 22 iulie, şi a însemnat împlinirea unui vis, dându-i şansa de a transforma pasiunea în profesie. În scurt timp, Nemira a devenit una dintre cele mai importante edituri din România şi nu numai, în 2001 fiind desemnată cea mai bună editură europeană de science-fiction la Convenţia Europeană de Science-fiction.
Începând din iulie 2001, Valentin Nicolau a devenit consilier al prim-ministrului pe probleme de cultură, educaţie, cercetare şi turism, dar în iunie 2002 a demisionat. Între 2002 şi 2005 a fost preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune, funcţie din care a demisionat în iunie 2005, motivându-şi decizia prin presiunile politice exercitate asupra sa şi asupra TVR. În timpul mandatului la TVR, a fost membru în Consiliul de administraţie al EBU (European Broadcasting Union – Asociaţia Televiziunilor Europene).
În august 2007 începe să emită postul de radio Smart FM, „primul post cultural privat din România” pe care-l fondase la începutul aceluiaşi an. În octombrie 2007 a devenit profesor asociat la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, în februarie 2010, profesor asociat la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Jurnalism şi Ştiintele Comunicării, în 2011, profesor asociat la Universitatea „Transilvania” din Brașov, iar în noiembrie 2012, profesor asociat la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” din Bucureşti. În 2009 susţine un doctorat în Ştiinţele Comunicării la Universitatea din Bucureşti şi publică lucrarea TVR – mărire şi decădere, iar între 2010 şi 2011 urmează cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Universitatea Bucureşti.
Aventura lui Valentin Nicolau în lumea literară a început însă cu mult mai devreme. În 1994 îi apărea prima carte de literatură pentru copii, Bronto, un dinozaur încă mic, urmată în 1995 de Bronto, un dinozaur neastâmpărat şi, ceva mai târziu, în 2008, Zina Benzina.
Dar în atenţia lumii teatrale a intrat relativ târziu. În 1998, pe scena Teatrului „Victor Ion Popa” din Bârlad i se juca prima piesă, Vi s-a furat un pat. Abia în 1999 şi 2000 talentul de dramaturg i-a fost confirmat oficial, prin cele două nominalizări succesive la premiul UNITER pentru cea mai bună piesă a anului şi apoi prin câştigarea, în anul 2000, a Marelui Premiu „Camil Petrescu” pentru Dramaturgie al Ministerului Culturii pentru Ca zăpada şi cei doi, preşedintele juriului fiind criticul literar Nicolae Manolescu.
La Teatrul Nottara, piesa Alba ca zăpada şi cei doi se joacă din 2002 fără oprire, sub titlul Uzina de plăceri S.A. Piese de teatru i-au fost jucate pe scenele Teatrului Naţional din Bucureşti, din Satu Mare, Târgu Jiu, şi adaptate pentru Televiziunea Română şi Teatrul Radiofonic.
A publicat mai multe volume de teatru şi de poezie, printre care amintim: Dacă aş fi un înger, Ultimul împărat, Mai jos de Figueras, antologia Taina îngerilor, Povești din al nouălea cer, Păstrează copia şi nu uita originalul, Crapă lemnul şi ridică piatra. Multe alte piese au fost traduse şi publicate în antologii colective.
Valentin Nicolau o lasă în urmă pe soţia sa, Angelica Nicolau şi pe cei doi copii, Ana-Maria şi Radu.
Slujba şi înmormântarea vor avea loc in cursul zilei de vineri, 16 ianuarie, în Bucureşti.
Ultima lui carte, romanul Basmania. Răspântia gândurilor, este un îndemn adresat nouă, tuturor, de a nu înceta să visăm şi să credem că poveştile încă ne mai pot salva.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Nu pot sa cred ca viata poate fi atat de nedreapta…Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
Valentin, “Ieri am trecut pe langa liceul nostru…m-am intrebat daca munca ta (peretii…) mai este acolo…a fost unul dintre acele ganduri care iti fac bine…” iti scriam in 30 octombrie trecut…mi-ai raspuns cu tonul voios pe care il stiam atat de bine: “Ce bucurie sa te “aud” din nou ! Cam trec ani, mos Iulian ! Da si tu un semn sa iesim la o parola intr-o zi. Numai bine !”. Nu am mai apucat sa te vad si voi ramane cu regretul asta ! Desi acum esti plecat in ceruri, iti scriu aici ca si cum nimic nu s-a intamplat, ca si cum Nemira nu s-ar fi cutremurat de indata ce tu te-ai dus ! Nemira esti tu, de la prima schita a siglei, pana acum si de acum inainte ! Dupa acei primi sase ani petrecuti impreuna sub sigla Nemira, stiu foarte bine ca editura a fost viata ta, chiar daca ai facut si multe altele foarte bine (incepand poate cu pictura de pe un intreg etaj al liceului “Spiru”, de care am amintit la inceput). Sunt sigur ca Nemira va ramane cea pe care o stim si ca proiectele tale vor fi continuate de catre cei care astazi te plang, iar tu vei trai in continuare printre noi, la Nemira si in sufletele celor care te-au cunoscut si apreciat.
Dumnezeu s-l odihneasca. A fost un mare om de cultura, iar editura Nemira este marea sa opera.