Aşa cum se poate observa pe saitul oficial Stephen King, există zvonuri despre un nou eveniment Dark Tower. Ce înseamnă “Ka is a wheel”? Unii speculează că ar fi o reclamă la viitorul număr din benzile desenate Dark Tower, sau că e în pregătire un joc pe calculator inspirat din serie. Pe fan-siteul Lilja’s Library, este înaintată o teorie mult mai interesantă, pe baza unui articol de Brian Truitt (şi nu Lorry Lynch, aşa cum e afirmat acolo) de pe blogul USA WEEKEND:
În timp ce discutam despre viitoare sa carte, UNDER THE DOME, un roman cu substrat politic care va fi lansat în noiembrie, King a mărturisit că recent i-a venit ideea pentru o povestire scurta. “Şi apoi m-am gândit: de ce nu aş mai găsi trei astfel de idei care ar sta la baza unei cărţi construite aproape ca un basm modern? Lucrurile au început apoi să se închege, aşa că sper că va deveni un roman.” Acea idee, spune King, este pentru un nou roman Dark Tower, o continuare a seriei sale fantasy/SF/western în şapte volume despre un pistolar numit Roland şi aventura sa pe urmele Omului în Negru. “Nu este încă finalizat”, spune king despre al său magnus opus. “Cele şapte volume sunt doar părţi ale unui supraroman de proporţii.
Întreg interviul aici.
Şi dacă tot am amintit de Under the Dome, o foarte interesantă campanie de teasing a fost lansată în jurul ilustraţiei care va fi folosită pe copertă. Până acum au fost dezvăluite trei porţiuni din ilustraţia pentru care a fost angajată o întreagă echipă de artişti digitali. Iată cât a fost dezvăluit până acum.
Întreaga poveste aici.
Tot de pe Lilja’s Library aflăm că nuvela Colorado Kid va fi adaptată pentru micul ecran într-un serial cu 13 episoade de câte o oră. Se pare că versiunea televizată se va numi Haven şi va fi produsă de E1 Entertainment. Din păcate, din sinopsisul intrigii serialului nu am recunoscut nimic din nuvela originală (care apropo e foarte faină, dac n-aţi citit-o până acum). Cine ştie…
LATER UPDATE: Primele 60 de pagini, în facsimil, din THE CANNIBALS, vechiul bruion de la care SK a ajuns la UNDER THE DOME (saitul dedicat romanului), pot fi descărcate gratuit, in format PDF de aici. La cererea publicului, SK a fost de acord să ofere şi urmatoarele 60 de pagini! Pagini verzui, dactilografiate, cu corecturi, datând de prin 1978. Yummy!
Tweet
@Vlad: Interesante si binevenite vestile despre Stephen King (multumim!) dar, fiind 30 septembrie, asteptam postul cu noutatile lunii octombrie! Sau mai avem de asteptat?
Putzintica rabdare stimabile 😀
foarte misto vesti! ma duc sa vad ce-i cu canibalii aia… yummy! 🙂
Asta da surpriza! Chiar m-ai luat pe nepregatite! 😀 Banuiesc ca vom beneficia si noi in viitor de aceasta carte tradusa in romaneste?!
Din ce am mai citit pe net se pare ca Under The Dome va rupe gura targului. Imi tot vine in minte Simpsons The Movie, care a avut o tema similara, tratata evident in cu totul alt registru. Sper ca Stephen sa nu isi atraga critici din cauza asta.
Şi-a atras deja. Şi din această pricină a dat la liber primele pagini din The Cannibals, scrise în 1978, cu muuuult înainte de Simpsons The Movie.
Iar primele pagini din The Cannibals chiar sunt yummy precum a zis Vlad! Asteptam vesti bune de la voi, Nemira!
Apare sau nu apare la Nemira,volumul lui SK=Under The Dome?