Cel de-al doilea roman din seria lui Ender, Vorbitor în numele morților, este, așa cum mărturisea și Orson Scott Card la un moment dat, opera sa cea mai de preț și cartea cea mai apropiată de sufletul său, chiar dacă celebritatea și faima de maestru al SF-ului și-a câștigat-o cu Jocul lui Ender.

Continuarea poveștii pune cititorii, așa cum a pus și critica, în situația de a rămâne uimiți și profund zguduiți de complexitatea cu care Card tratează subiecte sensibile precum dreptul la viață, sistemul militarist, supremația omului, jocul puterii, dar și fragila balanță dintre bine și rău.

Ender, eternul rătăcitor stelar, acum Andrew, acum pecetluit pe veci cu eticheta de distrugător, mai matur poate și la fel de genial, devine vocea unor morți care nu numai că își reclamă dreptul de a fi ascultați dar trebuie ascultați, în numele a tot ceea ce înseamnă viață în galaxie.

Distins cu premii de un incontestabil prestigiu, cum sunt Nebula, Hugo și Locus, acest roman este încă o sursă de dezbatere printre fanii lui Card. Unii îl consideră net superior Jocului lui Ender, prin construcția personajelor, prin dilemele morale profund umane pe care le ridică, prin sentimentele pe care le răscolește și pe care le pune în joc în fiecare pagină.

Pe de cealaltă parte, cei care s-au atașat de micul Ender, surprins în momentul devenirii și dezvoltării sale, consideră că Vorbitor în numele morților este mai mult un roman de analiză psihologică și socială, decât un roman de aventuri.

Mai simplu, ca să le facem dreptate tuturor, pentru că toți au dreptate, acest roman este într-adevăr unul de acțiune, nimic nu e static, nimic nu plictisește, iar dinamismul pe care Card reușește să îl imprime intrigii este dat de stilul său unic de a scrie, de dialogurile alerte, de peisajele ce transced însăși imaginația. Și, în același timp, Vorbitor în numele morților este o analiză subtilă și acidă a sistemului, a valorilor, a gândirii și a consecințelor acțiunilor individului, toate reflectate într-un fel sau altul asupra destinului omenirii. Ender devine astfel nu numai actorul principal, dar și martorul unor evenimente și situații, care sub condeiul lui Card, capătă conotația unor adevărate lecții de viață.

Voi ce părere aveți?