Editura Nemira lansează în această toamnă VORPAL, o colecție de poezie coordonată de Svetlana Cârstean. Vorpalul e arma absurdă, dar eficientă și impecabilă, care apare în poemul Jabberwocky din Alice în Țara oglinzilor. Armă uneori jucăușă și periculos de inteligentă ca Dodiile lui Florin Dumitrescu sau provocatoare și stranie ca Sistemele de fixare și prindere ale Ștefaniei Mihalache – primele două volume din colecție.

Colecția se lansează la târgul de carte Gaudeamus, sâmbătă, 19 noiembrie, de la 14.30, la standul editurii Nemira. 

Svetlana Cârstean, coordonatoarea colecției:

„Acum cinci ani scriam că poezia e o Cenușăreasă care se strecoară prin literatura contemporană cu saboții ei de lemn, cumva încercînd să nu facă prea mult zgomot. Astăzi, cînd scrierea și publicarea poeziei au devenit un fenomen în sine în peisajul literar românesc, această Cenușăreasă e mai puțin rușinată de ea însăși, de condiția ei marginală, mai convinsă de forța ei de seducție și schimbare.

Vorpal este arma  care apare în poemul Jabberwocky, un poem nonsens, plin de cuvinte-valiză aproape intraductibile, marca Lewis Caroll, precursor al unei întregi direcții poetice, plagiator cu anticipație al esteticii OuLiPo, dacă e să folosim expresia lui François le Lionnais, membru al grupului experimental. Despre înspăimîntătoarea sabie vorpal Caroll însuși spune că e un cuvînt pe care nu-l poate explica, o combinație între verbal și gospel.

Dacă Vorpalul e o armă în mâna cuiva, autor sau cititor, e doar pentru că poezia însăsi e un nonsens tranșant, tăios ca o lamă perfect ascuțită, adesea frumos, adesea incomod, care retează sensuri vechi și reconstruiește sensuri noi ce așteaptă și ele să fie cândva retezate. Vorpalul e arma absurdă, dar eficientă și impecabilă, din mâna Cenușăresei de altădată.”

Dodii, de Florin Dumitrescu e cea mai potrivită carte pentru a deschide o colecție precum Vorpal. A vorbi în dodii atunci cînd stăpînești perfect vorbirea, a răsuci limbajul și a-l întoarce pe toate părțile atunci cînd îi cunoști în detaliu mecanismele, a genera un absurd jucăuș din aceeași materie cu ajutorul căreia ai creat sensuri limpezi ani de zile. Și dacă Vorpal este definiția poeziei ca nonsens tăios, obținut prin tehnici impecabile, atunci Florin Dumitrescu este întru totul semnificativ pentru această identitate a poeziei. (Svetlana Cârstean)

„Dimovian ortodox, Florin Dumitrescu şi-a însuşit de la maestrul său atât arma redutabilă a unei sonorităţi impecabile, lucrată cu minuţie de chiţibuşar al rimei şi ritmului, cât şi ştiinţa de a masca angoasele în ample poeme luxuriante, doldora de obiecte şi detalii care să fure ochiul cititorului. Că-i poezie de dragoste, că este socială sau poezie pur şi simplu pour les raffinés, tot ce iese din mâna lui Florin Dumitrescu sună, consună, amintindu-ne că muzica şi poezia sunt arte înrudite. Iar faptul că el, textierul Sarmalelor Reci, a ales să includă în acest volum poeme-cântece scrise pentru formaţii muzicale este un gest demonstrativ din aceeaşi direcţie pe care îl salut cu bucurie.” Luminiţa Corneanu

Cartea Ștefaniei Mihalache, Sisteme de fixare și prindere, are precizia celor mai sofisticate ecografe de ultimă oră care pot reda cu finețe ce se întîmplă pe dinăuntrul corpurilor, țesuturilor, minților legate între ele prin cordoane nevăzute. Cu simțuri înzecite și puteri nefirești, neînfricată, cinică și hiperprotectivă, așa cum toate fetele devin atunci cînd se transformă în mame, Ștefania fixează în limbaj o aventură greu de formulat, cea a maternității. (Svetlana Cârstean)

„Poemele Ștefaniei Mihalache mi-au amintit de o carte celebră a Orianei Fallaci, Scrisoare către un copil nenăscut: aceste versuri sunt construite dintr-un aliaj aparent imposibil, acela dintre teroarea în fața necunoscutului și o duioșie de neexprimat. Scriitoarea reușește cu subtilitate să evite abordarea radicală, separată a oricăreia dintre cele două senzații. Cartea ei e o capsulă a timpului ce conține un mesaj adresat acelor potențiali Oameni desprinși din aliajul amintit. Vocea acestor poeme este cea a omului aflat în contact cu miraculosul, cu Sacrul în plină desfășurare.”  Bogdan-Alexandru Stănescu