1. În primul rând și înainte de toate, pentru că așa o să fii anti-antitrend, antikitsch, antisocial, anti. Ca să-i sfidezi pe junii cu pungi de cadou roz, cu sclipici și inimioare, și câte un trandafir uscat cumpărat de la florărie. Ca să faci ceva frumos în zilele alea caraghioase în care tot românul sărbătorește o zi de care nu are habar – Ziua Îndrăgostiților.  Cu o carte poți să te aperi de modă și mode. Plus că ești aproape vintage, într-o Românie ce trăiește mirajul multinaționalei și al stilului ei de viață. Dacă ții în mână o carte în peisajul (post)industrial, devii aproape excentric. Ceea ce e cool. Oricând. Mă rog, aproape oricând.

2. Pentru că e o carte despre amor în care însă nu ești obligat să îngurgitezi o peltea roz și dulce, cu povești lacrimogene sau scene fierbinți. „Istoria iubirii” e o carte despre iubire care se adresează creierului, nu inimii. Așa că, dacă vrei să accesezi această parte din creier, poți îndrăzni s-o deschizi. Creierul tău va tresări excitat de ontologie, hybris și, desigur, Eros, Philia și Agape.

3. Pentru că o să descoperi tot felul de idei despre cum iubeau oamenii în diverse epoci și, mai important, despre ce gândeau ei despre iubire, despre cum a mers această bizară creatură numită om de-a lungul istoriei, s-a rafinat și s-a alienat, descoprind în sine sentimente de neînțeles, atracții de neînțeles, roluri de neînțeles pe care le joacă fără să știe cum și de ce. Cum ar fi rolul de îndrăgostit, care presupune cel puțin o mască – o identitate creată din nevoie și dorința de a atrage, de a fascina, de a reține pe veci. Un rol ingrat, cu dialoguri, monologuri și aparté-uri, un rol care se joacă de când lumea și Pământul. Un rol care destul de greu și destul de târziu în istoria gândirii s-a despărțit de gândirea din „Banchetul“ lui Platon: „Iubirea se naște din frumusețe. Frumusețea nu înseamnă doar farmece fizice, ci frumusețe a caracterului, a sufletului, a faptelor virtuoase și, prin urmare, bunătate. Pot admira, aprecia sau invidia ceea ce nu-mi pare frumos, dar nu pot iubi ce nu-mi pare frumos“.

4. Pentru că o să (re)descoperi tot felul de lucruri despre amorul trubadurilor – cu retorica, ceremonialul, cu discursul lor liric plin de măști până la refuz. Prinți caraghioși și teatrali, patetici și neghiobi, și prințese înamorate, fugind de lanțul greu al conjugalității și construindu-și identități în afara ei. O să găsiți în capitolul cu pricina o discuție despre un erotism foarte „spiritualizat“ numai bună de pus pe tapet în ziua de azi?

5. Pentru că o să vă regăsiți în alienări și angoase proustiene, în dorințe neostoite din romane nesfârșite. Tinere dătătoare de fiori se plimbă pe câmpiile Franței și tu, cititorul, le vezi și începi să-ți închipui. În „Istoria iubirii“ trăiesc o mie și una de povești și mult mai multe gânduri și idei.

6. Pentru că o să dai nas în nas cu scepticismul din alte veacuri și cu mizantropia ce macină omul postrenascentist care vrea răspunsuri convingătoare la toate întrebările. Spinoza, Rousseau, Novalis, Schopenhauer și Nietzsche sunt chemați să caute ceva răspunsuri despre faptele materiale și imateriale ale iubirii.

7. Pentru că n-o să poți trece repede pe lângă afirmația naratorului din „În căutarea timpului pierdut”: „Trebuie să aleg între a înceta să sufăr și a înceta să iubesc“.

8. Pentru că despre dragoste și alți demoni vei găsi drumuri infinite – unele bătute și răsbătute, altele noi, inedite, periculoase; unele plictisitoare, altele palpitante, imprevizible. Sunt drumuri tăiate printre idei și cărți – controversate, blestemate, sau iubite necondiționat.

9. Pentru că vei da nas în nas cu vienezul Freud, cum altfel? Supralicitată în ultima jumătate de secol, psihanaliza lui, aplicată fără măsură în critica literară, în critica de artă etc., e desfăcută aici în câteva niveluri într-o discuție unde mai e loc de muuulte nuanțe. „Istoria iubirii“ e o carte interactivă, așa că cititorul are muuulte de spus despre ea.

10. Pentru că o să găsești o definiție care o sigur o să-ți dea de gândit, orice ai crede despre iubire: „Iubirea este fascinația pe care o simțim față de oameni și lucruri care trezesc în noi speranța că astfel am găsit un temei durabil pentru viața noastră”.

Articol scris de Monica Andronescu pentru Yorick.ro