Dragoste de scrisori și scrisori de dragoste

În luna iubirii, vă recomandăm volumul 50 cele mai frumoase scrisori de dragoste. Colecția coordonată de David Lowenherz cuprinde mărturii intime, scoase la lumină în epoca e-mailului și a SMS-ului. Dragoste de scrisori și scrisori de dragoste, redescoperite în sertare și arhive.

Strânse într-o carte pentru oamenii mileniului III, ele parcă ridică discret un colț de perdea, întrezărindu-se astfel încăperile trecute ale dragostei. Și o vedem în toată splendoarea ei: blândă și pătimașă, curată și obsesivă, sobră și zglobie.

scrisori1

Scrisorile din această colecție sunt cele mai autentice pe care le-am putut găsi. Pentru a păstra caracterul lor original și intim, am luat decizia, în cunoștință de cauză, de a le reproduce așa cum au fost scrise în primă variantă, cu toate greșelile de ortografie, imperfecțiunile gramaticale și, în unele cazuri, cu arhaismele aferente. Avem convingerea că aceste trăsături distinctive sporesc farmecul și pitorescul. În fond, cine mai are timp de dicționare atunci când vrea să-și exprime pasiunea?

(David H. Lowenherz)

 


Wolfgang Amadeus Mozart către Constanze Mozart

Wolfgang Amadeus Mozart (1756–1791). Compozitor austriac, autor a peste 600 de lucrări muzicale, multe dintre acestea numărându-se printre cele mai frumoase creații instrumentale și vocale ale culturii occidentale. La vârsta de doar șase ani, în calitate de pianist, Mozart și-a însoțit tatăl, Leopold, într-un turneu prin toată Europa. În 1780 s-a îndrăgostit de Aloysia Weber, fiica unui copist de partituri. Când Aloysia s-a căsătorit cu un actor de Curte, sentimentele lui Mozart s-au îndreptat asupra surorii ei mai tinere, Constanze.

 

Cred că ai izbucni adesea în râs dacă ți-aș putea spune toate lucrurile pe care le fac eu cu portretul tău atât de drag. De pildă, atunci când îl scot din caseta lui, îi zic: „Ziua bună, Stanzerl! – Ziua bună, ștrengăriță mică, pisi-pisi, năsuc cârn, micuță bagatelle, Schluck und Druck1; și când îl pun la loc, îl așez foarte încet, spunând mereu „Stu-Stu-Stu-Stu!“ cu toată greutatea cerută de cuvântul acesta, atât de plin de înțelesuri; și la urmă, repede, „Noapte bună, șoricuța mea, somn ușor!“.

În fine, am senzația că am scris numai prostii (pentru restul lumii, în orice caz); dar pentru noi, care ne iubim atât de mult, nu-s deloc prostii. Astăzi este a șasea zi de când am plecat de lângă tine și, pe legea mea, mi se pare că a trecut un an. Mă aștept să ai ceva probleme ici colo atunci când îmi vei citi scrisoarea, pentru că o scriu în grabă și, de aceea, destul de urât. Rămas bun, unica mea iubire! Mă așteaptă trăsura. Acum nu voi mai spune: „Uraa! – în sfârșit a venit trăsura“, ci „male“. Cu bine și iubește-mă mereu așa cum te iubesc și eu pe tine. Te sărut de un milion de ori cu toată dragostea mea și rămân pe vecie al tău soț care te iubește nespus.


Zelda Fitzgerald către F. Scott  Fitzgerald

Zelda Fitzgerald (născută Sayre; 1900–1948). Romancieră americană. Frumoasa fiică a unei familii înstărite din Montgomery, Alabama, Zelda era o tânără nonconformistă și rebelă atunci când l-a cunoscut pe scriitorul F. Scott Fitzgerald (1896–1940), în iulie 1918. Acesta a scris în jurnalul personal că s-a îndrăgostit de Zelda pe 7 septembrie și cei doi s-au căsătorit în catedrala St. Patrick din New York, în cadrul unei ceremonii restrânse. Zelda a dorit să ajungă dansatoare și artistă, dar nu a reușit și a avut o carieră destul de modestă ca romancieră. Cea mai cunoscută carte a ei este Acordă-mi acest vals (1932), pe care a scris-o în Clinica Phipps din Baltimore, în timp ce se refăcea în urma celui de-al doilea episod de depresie.

scrisori6

Mă uit în lungul drumului și te văd venind – din tot aburul & ceața se grăbesc spre mine scumpii tăi pantaloni șifonați – În lipsa ta, cel mai iubit dintre iubiți, n-am mai putut să văd sau să aud sau să simt sau să gândesc – sau să trăiesc – atât de mult te iubesc și niciodată cât vom mai trăi n-am să mai îngădui să fim despărțiți încă o noapte. Fără tine mă simt ca și cum aș cere îndurare de la o furtună sau aș ucide Frumusețea sau aș îmbătrâni.

Atât de mult îmi doresc să te sărut – și pe ceafă unde crește părul tău preaiubit și pe piept – te iubesc – nici nu-ți pot spune cât de mult – sunt convinsă că am să mor și tu tot nu vei afla – Prostuțule, trebuie să încerci [să] simți cât de mult te iubesc – cât de inertă sunt atunci când ești plecat – nici măcar pe blestemații ăștia de oameni nu mai pot să-i urăsc – Nimeni în afara noastră nu are dreptul să trăiască – iar ei ne mânjesc lumea și eu nu-i pot urî pentru că te doresc atât de mult – Vino Repede – Vino Repede la mine – nu aș putea să trăiesc fără tine chiar dacă tu m-ai detesta și ai fi acoperit cu bube ca un lepros – chiar dacă m-ai părăsi și ai fugi cu o altă femeie și m-ai înfometa și m-ai rupe în bătaie – știu că tot te-aș dori – Iubitule, Iubitule, Scumpul meu – Soția Ta.


George A. Custer către Elizabeth  Custer

George Armstrong Custer (1839–1876). General american. În 1866, George era locotenent-colonel în cadrul Regimentului 7 de Cavalerie și a luat parte la campania generalului Winfield Scott Hancock îndreptată împotriva indienilor din Marile Câmpii. Soția lui, Elizabeth (născută Bacon) sau „Libbie“, fiică de judecător din Ohio, era o femeie educată, hotărâtă și ambițioasă. Inițial ea a refuzat cererea în căsătorie a lui George, dar a acceptat-o doar atunci când el a promis că niciodată nu va mai bea, nu va mai înjura și nu va mai participa la jocuri de noroc, continuând însă să le facă pe toate.

Devotamentul ei a fost legendar: și-a însoțit soțul în campaniile militare, a locuit în corturi, ferme și pensiuni. Sentimentele lui pentru ea nu erau deloc mai prejos – în 1867 George a fost trimis în fața Curții Marțiale și suspendat timp de un an, fără soldă, pentru că făcuse o vizită neaprobată la soția sa, într-un fort din apropiere.

Comandă!

scrisori8

Drăguța mea dragă – Din nou mi se cere să-ți spun adio pentru scurtă vreme. Mâine-dimineață două Divizii, I și a II-a din Corpul nostru expediționar pornesc la un alt atac. S-ar putea să fim plecați două sau trei săptămâni. Voi scrie, cu prima ocazie. Păstrează-ți curajul și amintește-ți izbânzile din trecut. Deocamdată Dumnezeu și succesul ne-au avut în grija lor. De ce să nu sperăm într-o continuare a binecuvântării Lui?

Cu gândul la draga mea și la cauza dreaptă și nobilă am pornit cu inimă dârză să-mi plătesc datoria către patria mea. Oare trebuie să-i repet dragei mele că ea este totul pentru mine în viață, iar dacă Destinul va hotărî să mor, dacă va hotărî că țara mea are nevoie de moartea mea, ultima mea rugăciune va fi pentru ea, cu ultima suflare îi voi rosti numele și Raiul nu va fi Rai până când nu vom fi din nou împreună. Scrie soților Monroe și anunță-i de absența mea.

Al tău peste timp și eternitate,

Autie


 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.