În Oraşul bântuit lumea copiilor se prelungeşte într-un imperiu al spaimei, în care puţini vor avea norocul să supravieţuiască înfruntării, căci răul absolut, împăratul luminilor moarte, oroarea fără nume, nu poate fi învinsă decât de iubire şi prietenie. Un roman înspăimântător, desigur, o altă dimensiune a spaimei, dar şi o poveste magnifică despre prietenie. King a scris o capodoperă. People Magazine

Imaginația o putem privi ca pe un al șaselea simț, un fel de al treilea ochi, dacă exagerăm un pic. Iar copilăria este acea perioadă care sfidează timpul astfel că imaginația funcționează pe deplin. Pe măsură ce creștem, anii se scurg într-o clipită și această abilitate specială de a precepe lumea începe să-și piardă puterea. Totuși, uneori, prin câteva răsuciri dibace de condei,  un scriitor precum King ne ajută să redevenim pentru o vreme copii și să ne accesăm puterea ce izvorăște din imaginație. Stephen King este probabil unul dintre puținii adulți care au reușit să păstreze pâlpâind flacăra copilăriei, distrându-se cu cele mai frumoase jucării din lume – cuvintele – pe care le împarte și cu noi.

Teroarea începe când o bărcuță confecționată dintr-o pagină de ziar plutește pe apele umflate de ploaie dintr-o rigolă. Sunetul singuratic al veseliei copilărești este înșelător. George plescăie prin apă, gonind fără să știe, spre propria sa moarte, dându-și ultimul suflu cu sufletul plin de iubire pentru frățiorul mai mare, Bill. – Tot ce-i aici jos plutește, șopti glasul acela sardonic și putrezit, și deodată se auzi un pârâit, un fulger orbitor de agonie, iar George Denbrough nu mai știu nimic.

Vocea aceea, monstrul, este ca o  lumină moartă ce maimuțărește viața. El există într-un ciclu simplu de stare de veghe ca să mănânce și de somn ca să viseze. Dinții lui caută carne condimentată cu spaime exotice și temeri voluptoase. Formele creaturii sunt cele pe care le culege din mintea victimelor sale. Bill identifică în el o bărcuță de hârtie, Stan îl văzu ca pe o pasăre înălțându-se spre cer, iar Mike un chip cu cagulă. Richie a văzut doi ochi îndărătul unei perechi de ochelari, iar Bernie o mână strânsă pumn. Eddie vedea fața leprosului, în timp ce pentru Ben era o grămadă de fese rupte.

Derry, orașul în care se petrec toate astea, e un loc creat după chipul și asemănarea monstrului, terenul său de vânătoare, un oraș al răului, o hazna în care plonjarea în abisul uitării tragediilor devenise aproape o artă. Dar planurile creaturii sunt date peste cap de șapte puști care-i rezistă, ajungând și el, pentru prima oară să cunoască durerea și să simtă frica. Poate pentru că sunt copii, imaginațiile lor dețin o anume putere primordială pe care monstrul o subestimase, reușind cumva să întoarcă armele acestuia împotriva-i.

Orașul bântuit este promisiunea lui Bill, pe care o îndeplinește Stephen King, promisiunea că va scrie într-o bună zi despre toate astea. E plăcut să gândești astfel o vreme în liniștea curată a dimineții, să te gândești la copilărie și la propriile ei dulci taine ce confirmă mortalitatea, și la faptul că mortalitatea definește tot curajul și toată iubirea. Să te gândești că ceea ce a privit înainte trebuie să privească și înapoi și că fiecare viață își făurește propria-i imitație a nemuririi: o roată.

Citeşte continuarea pe Bookblog.

Autor: Elena Potocean

Nu uita că în această, Oraşul bântuit are o reducere de 40%.