Dacă nu ai auzit foarte multe despre arta chineză, poţi da un search pe Google şi vei găsi câteva picturi sau paravane vechi, unele dintre ele atât de încărcate de personaje, încât ochii se dau bătuţi. Aşa este şi cartea scrisă de Laszlo Darvasi.
Vânătorii de câini din Loyang este un colaj de povestiri, în care s-au reîntâlnit mai toate elementele clasice din literatura chineză. Împăraţii cruzi şi excentrici, cărturarii hâtri, slujitorii şi eunucii intriganţi, superstiţiile ‘din popor’ şi vorbele de duh ale filosofilor detaşati, târgoveţii şi acrobaţii imposturii, toţi sunt aruncaţi în păţanii şi mascarade tragicomice.
Laszlo Darvasi este unul dintre scriitorii maghiari răsfăţaţi de traducători. Este cunoscut de cititorii străini mai ales datorită romanelor istorice. De data aceasta şi-a provocat imaginaţia şi a readus la viaţă un crâmpei dintr-o lume dispărută, fără a fi tentat să apeleze la tertipurile unui exotism facil. Nu vrea să imite stilul clasicilor chinezi din secolele XV-XVII, dimpotrivă, scriitorul maghiar a luat simbolurile tradiţionale şi le-a şlefuit prin tehnici proprii. Fantasticul din lumea vechilor chinezi ia o turnură suprarealistă, pe alocuri absurdă. Uneori, naratorul este un contorsionist al îmbinărilor aparent haotice. Născoceşte neprevăzutul acolo unde finalul devine previzibil şi trage paravanul final în dreptul personajelor deja pregătite să îşi dezvăluie intenţiile misterioase.
Povestirile scrise de Laszlo Darvasi compun un tablou ameţitor, peste care sunt risipite generos mofturile unei împărătese capricioase, gesturile bizare ale unui artist genial, forfota dintr-un sat bântuit de câinii turbati, erotismul revenit în viaţa unei soţii supuse, în vreme de asediu, gândurile negre ale unui eunuc sadic. Dacă vei dori să înlături primul strat de pigmenţi, redescoperi alte compoziţii, în care se râde zeflemitor de agitaţia protagoniştilor pictaţi ‘la vedere’. În spatele unor decoruri sofisticate, inspirate de amplele interioare ale palatelor din China, stau ascunse nişte caricaturi pregătite să iasă oricând în prim-plan, special pentru a le juca feste cititorilor.
Vânătorii de câini din Loyang ar putea fi transformată într-un spectacol avangardist, plin de influenţe orientale. Privitorul s-ar lăsa pradă abandonului vizual pentru a putea amâna obositoarele interpretări forţate. Imaginile suprapuse nu se coagulează într-un mesaj final. Spectacolul este împărţit în mici reprezentaţii unde fiecare protagonist îşi recită povestea separat, încercând să influenţeze ecourile afective prin fapte şi giumbuşlucuri stranii.
Tweet