Îl cunoașteți din literatura cu precădere SF, dar nu numai, pentru că Sebastian A. Corn, în fapt pseudonimul reputatului chirurg Florin Chirculescu, este un scriitor care se sustrage cu ușurință oricărui gen literar. Exact acesta este, de altfel, motivul pentru care am încercat să-l tragem un pic de limbă în privința influențelor sale scriitoricești, pentru că știm că de multe ori tocmai acolo poate fi căutată cheia stilistică a unui autor. 

Cam ca și celebra discuție despre influențele actoricești ale lui De Niro, despre care foarte puțini specialiști au avut curajul să declare că știu din ce filieră artistică provin. Cât despre Florin Chirculescu a.k.a. Sebastian A. Corn, chiar dacă paralela scriitor-actor este forțată în mod evident, există totuși un aspect care poate fi considerat comun, și nu doar de dragul argumentației: talentul. Adică acel ingredient de care acest autor, din nefericire prea puțin cunoscut de marele public, dispune în cantități atât de impresionante încât a fost receptat în zona mainstream de Ion Manolescu și chiar Mircea Cărtărescu.

Iar dacă nici aceste recomandări nu sunt suficiente, nu vă rămâne de făcut decât un singur lucru: să citiți ultimul său roman, “Ne vom întoarce în Muribecca”, publicat recent de editura Nemira.

__________________________________________________________________________________________

Cum a început totul? Ce vroiai să te faci când erai mic?

Oh..explorator. Prima chestie. Să fiu explorator e cel mai mare vis pe care l-am avut. Și vroiam să ma fac explorator pentru că citeam foarte multe cărți cu cercetări geografice. Istoria cercetărilor geografice am început-o… nu știu, demult, eram foarte mic. Mi-au plăcut toate astea extraordinar de mult, mi-a plăcut… hai să zicem o carte pe care o citeam atunci, Tigrii din Himalaya de Fritz Rudolph și atunci mi-a intrat mie în cap că într-un fel sau altul trebuie să ajung pe un vârf prin Himalaya (mă rog, aveam 10-11 ani).

Care a fost prima carte care te-a marcat, care a facut o diferență pentru tine ca persoană?

Cireșarii… Cireșarii a fost prima carte.. Au fost de fapt vreo 3 cărți pe care le-am citit de nenumărate ori și pe care încă le mai citesc. Winnetou cred că am citit de vreo 12 ori. Astea de Alexandru Dumas tot așa, de foarte multe ori, și Ciresarii de vreo 4-5 de ori, dintre care ultima oară pe la 45 de ani. Erau niște cărți pe care acuma lumea ar zice că… dar nu mi se pare asa! Ele au în ele niște povești fundamentale despre om. Toate trei! Mă refer la toate trei titlurile: Winnetou, Cireșarii și Alexandru Dumas. Sunt cărți mai simple, dar îți dau niste repere morale. Pe la 15-16 ani am început să citesc cu totul și cu totul alte chestii, adică am căzut în extrema opusă.

Cum așa?

A început să îmi placă foarte mult experimentul literar. Si cartea care m-a dat pe spate, din punctul acesta de vedere… adică au fost două cărți: una care nu e de experiment neapărat, dar una care este: Zgomotul și furia… (William Faulkner – n.r.) m-a clătinat. Mi s-a părut… am făcut o obsesie pentru ea. Iar cealaltă… Un veac de singurătate. Dar după ce s-a întâmplat cu Zgomotul și furia, nu știu, îmi imaginam că trebuie să creez un stil… Spre exemplu, lumea care ne înconjoară nu e ordonată, e extrem de haotică, disritmică. Și îmi imaginam că trebuie să găsesc o modalitate din asta literară, care firește că era experimentală, o coerență căutată cumva, prin care să pot descrie entropia nemaipomenită a lumii din jur.

În fine. Am scris mult în felul ăsta, mult, până spre vârsta de 28 de ani. 14 ani am scris așa. Problema era că atunci cand le luam să mi le corectez, îmi dădeam seama ca e o literatură pe care o scriu pentru mine. Erau pățanii care nu aveau legătură cu mine. Imaginam o situație, numai că modalitatea prin care treceam situatia aceea avea acest suport stilistic pe care nu l-am mai folosit decat intr-un text publicat in JSF (Jurnalul SF – n.r.), și care a creat mare tărăboi. Scris împreună cu Ionuț Bănuță, RAGNAROK se numea. Un text în care efectiv am făcut o ciorbă stilistică… În fine, să zicem că RAGNAROK a fost tot ceea ce a ieșit din cei 13-14 ani de literatură experimentală.

Iar după aceea am plecat pe mare, că am fost medic de vapor. Coincide cu perioada în care începuse să îmi placă literatura SF.