Basmania: basmul românesc modern ca magnum opus

BasmuitorulDoamnelor şi domnilor, dragi cititori şi iubitori de fantasy şi în general de toate celelate lucruri frumoase pe care încercăm (şi sperăm că şi reuşim) să le promovăm aici la Nemira. În curând, piaţa editorială românească va primi în rândurile sale un membru nou şi ceva mai special. Şi spunem asta pentru că nici nu ştim neapărat cum să încadrăm această carte, căci despre o carte este vorba.

Basmania, proiectul de suflet al scriitorului Valentin Nicolau, este imposibil de descris pe scurt. Da, pare o poveste pentru copii, dar nu este, pentru că subtextul se dovedeşte a fi mult prea profund. Şi da, ar putea fi şi un basm ilustrat (de talentatul Tudor Popa), dar este mai mult decât atât, pentru că modelele arhetipale la care face referire asigură o legătură cu subconştientul ce este la fel de importantă ca viaţa însăşi. Şi nu este o exagerare, pentru că, aşa cum o spune şi motto-ul cărţii, “precum în basme, aşa (este) şi pe pământ”.

În acelaşi timp, trebuie spus că munca lui Valentin Nicolau (şi, implicit, palierele cognitive pe care le atinge) a fost atât de complexă, încât nu numai că a căpătat un caracter interdisiciplinar, ci, pe undeva, poate că trebuie văzută ca ceea ce pare a fi un magnum opus. Într-atât de luxuriante devin firele narative şi atât de spectaculoase personajele, într-atât de lungă bătaia trimiterilor culturale pe care le face.

Basmania 05 Evadarea sMai jos, un scurt fragment din prezentarea pe care a făcut-o autorul acestui proiect la recenta Noapte a cercetătorilor 2014, din care reiese, încă o dată, diversitatea influenţelor din spatele a ceea ce va deveni, cel mai probabil, basmul românesc al acestui început de mileniu. Şi nu numai.

“Lucrând la Răspântia Gândurilor, prima parte a romanului fantasy Basmania, am trăit un proces fabulos de cunoaştere. Contactul cu lumea basmelor e unul remarcabil, chiar și numai din poziţia de cititor, deoarece intri în legătură cu forme ale sacrului. Cu atât mai fascinant este pentru scriitor, deoarece el simte acut statutul de co-creator, căci, cu adevărat, basmele ni se dau spre a fi scrise de undeva de sus.

Empirică sau teoretică, cunoașterea are două căi de acces: prima se află în spațiul rațional, cea de-a doua e suprarațională și o asociem unui proces imaginativ, unei stări inspirate sau intuiției. Calea suprarațională nu poate fi decât una nemijlocită și este lipsită de materialitate, de concretul unui „interlocutor” cu funcția de transmițător de cunoaștere cum ar fi cartea sau mentorul. Experienţa cunoașterii este actul cel mai intim pe care îl putem avea în raport cu universul pe care îl locuim și care ne locuiește.”

Pentru articolul integral, vizitaţi blogul autorului.

Raspantia gandurilor

 

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.