Dragi prieteni, un nou eveniment important pentru suflarea sefistă se apropie, iar editura Nemira va fi ca întotdeauna în miezul evenimentelor pentru a vă întâmpina cu cele mai noi titluri de gen. Este vorba, bineînţeles, despre East European Comic Con, unde vă aşteptăm, ca în fiecare an, cu cele mai noi cărţi la cele mai bune oferte de preţ.
Iar dacă vreţi să ştiţi ce are cea mai mare căutare, e bine să vă uitaţi după Robopocalipsa, romanul publicat recent în colecţia Nautilus şi care este – lucru de aşteptat – cartea lunii mai la Clubul de lectură Nemira. Cât despre premisă, ea ne este cunoscută din filmele care cochetează cu tema momentului în care inteligenţa artificială va prelua controlul asupra umanităţii, dar de data aceasta autorul Daniel H. Wilson duce lucrurile chiar şi mai departe. Unde? Vă lăsăm, bineînţeles, pe voi să descoperiţi.
Un alt titlu important – cartea lunii aprilie la Clubul de lectură Nemira, de altfel – este Hoţul cuantic, primul volum al seriei Jean le Flambeur semnată de revelaţia Hannu Rajaniemi. Iar dacă la Daniel H. Wilson lucrurile sunt destul de clare, la autorul finlandez ele par să necesite o atenţie sporită, bineînţeles, datorită formaţiei sale ştiinţifice:
Excentricul Jean le Flambeur este un hoţ postuman. Are ştiinţa de a fura gândurile şi timpul sau obiecte vechi de pe planeta Pământ, aflate acum în posesia aristocraţilor din Oraşele Mişcătoare de pe Marte. În ciuda abilităţilor sale, Jean, ale cărui origini sunt învăluite în mister chiar şi pentru el, face o greşeală şi ajunge în Închisoarea Dilema. Salvat de misterioasa Mieli şi nava ei seducătoare, i se oferă o şansă unică – să îşi recâştige libertatea şi memoria pierdută, dacă accepta provocarea de a duce la bun sfârşit o spargere aşa cum n-a mai dat niciodată.
Nu în ultimul rând, un al treilea titlu fără de care vă recomandăm să nu plecaţi de la Comic Con este Furnicile lui Wernard Werber, care deşi a apărut de puţină vreme în noua colecţie Nautilus a editurii Nemira, a şi atras atenţia criticii de specialitate: „Romanul se citește cu sufletul la gură. Un thriller inteligent construit […] Bernard Werber are abilitatea de a te fascina și prinde în plasa narațiunii sale așa cum un păianjen prinde gângănii.”
iar înainte de a încheia, trebuie să ştiţi următorul lucru: săptămâna aceasta titlurile SF&F sunt în sărbătoare pe nemira.ro! O sărbătoare la care vă invităm şi pe voi, mai ales că este vorba despre PÂNĂ LA 40% REDUCERE la cărţile colecţiei Nautilus!
Lectură plăcută!
Tweet