Anul acesta sărbătorim 5 ani de n’autor, colecția de literatură română contemporană coordonată de Eli Bădică. Cu această ocazie, le-am dat scriitorilor și scriitoarelor o temă mai specială: să scrie un text aniversar despre n’autor ca personaj de 5 ani și să aleagă o piesă muzicală potrivită scenariului creat.
Nouă ne-au plăcut atât de mult poveștile lor, încât vrem să le împărtășim și cu voi. La mulți ani înainte, n’autor!
În continuare, să vedem ce ne-au pregătit Andrei Crăciun și Goran Mrakić!
Andrei Crăciun, autorul „Viața de apoi a poetului”
Am cinci ani și cele mai multe lucruri nu le știu și nici nu le voi afla vreodată, chiar dacă întrebarea mea preferată este: de ce?
Bunica mea crede că voi fi un mare pianist, așa că iau lecții de pian de când aveam patru ani. Mama crede și ea că voi fi un Dinu Lipatti, tata îi spune că Dinu Lipatti a murit tânăr și nici n-a trăit viața, darămite să o mai și înțeleagă. Mama îi spune că a înțeles muzica și asta e și mai important.
Ei cred că eu nu îi aud, dar eu aud tot și nu uit nimic. Am cinci ani și nu voi fi un mare pianist, muzica mă plictisește, fiindcă e perfectă, iar eu nu vreau să fiu perfect.
Profesoara mea de pian e prietena cea mai bună a bunicii mele și îi spune că am talent, dar nu îmi place să muncesc, iar fără muncă… Bunica mea nu renunță la visul ei, iar eu o iubesc, așa că o las să viseze mai departe și mă prefac fericit.
Andrei Crăciun (născut în 1983, la Târgoviște) este poet, prozator, dramaturg și ziarist.
În ultimii cincisprezece ani, a fost premiat în repetate rânduri pentru activitatea sa publicistică, fiind, printre altele, cel mai bun debutant, cel mai bun tânăr jurnalist de cultură, cel mai bun editorialist și cel mai bun reporter din România. Se numără printre părinții fondatori ai site-lui Recorder.
A publicat două biografii romanțate (Cioran. Ultimul om liber și Povestea lui Ion Creangă), două romane (Prietenul visătorilor și al învinșilor și Nu mai suntem nemuritori), patru antologii de publicistică (Baricadele), două poeme–roman (Și fericirea era obligatorie și Aleea Zorilor), trei volume de povestiri (Pălăria albastră și alte povestiri, Îndurabile și La Paris, nimic din toate astea nu contează) și două plachete de versuri (Poezii pentru acea necunoscută și Toată poezia lumii).
Are studii superioare în administrație publică, științe politice, istoria ideilor și a mentalităților, cultură și civilizație ebraică. A studiat la București, Madrid și Tel Aviv.
În prezent, este doctorand la Facultatea de Științe Politice a Universității din București, cu o teză despre biografia politică a lui Panait Istrati.
Goran Mrakić, autorul „Povestiri din garaj” și „Micile plăceri ale morții”
Orori despre n’autori
Tiberiu, întinde mâna
una e Eli, jupâna
Sari cu lira și dolaru’
dar și cu solomonaru’
adă-ncoace două lăzi
ca să nu mai uiți să râzi
dă-ți cu fetiș pe la nas
bagi dușmanii-n parastas
toți baștanii cuțitari
sunt valori și oameni mari
nu-i șmecher în Ștefănești
mai oț ca-n Șapte povești
ce nu se termină bine
căci gaborii le reține…
Am nevastă dă valoare
ce își dă în vene rare
avem bani, avem harem
suntem pă ecosistem
împărțim prada ca frații
când o ardem între stații
eu voi fi poet smardoi
chiar și-n viața dă apoi
o ard pă vagabondaj
cu povestiri din garaj
când fac rost dă dolărei
din Obor îmi cumpăr miei
fără pic de țapțarap
merg în exod spre proțap
am merțane și palate
Teo de-oprește karate
mă cam doare la oscior
dă viitorul anterior
să danseze fata mea
în August și în Varșava
fii bun și ți-oi explica
feluri de a dispărea
niște bani din portofel
tot pă candido, ușurel
bea cu noi, lasă istoria
până pică territoria
că de nu mai vrei să bei
te-mpung cu mila 23
sau arunc cu cărămida
până-ți pușcă piramida
ia o gură, trage-un fum
asta-i noaptea dintre lumi
eu pă fraieri când i-am fript
am dat fuga în Egipt
mânănc icre, nu omletă
d-anotimpurile se repetă
când stai între patru pereți
înconjurat de omuleți
cu chipiuri și epoleți
mâine când ne-am întâlnit
îți dau jet, îți dau cu flit
sau cu bostanu’ dă pult
să zici pă cine iubești mai mult
de-o fi viața glumă proastă
ți-oi băga șișu sub coastă
Du-mă, mamă, și mă du
ca să-ți scriu din Cipangu
să visez, mânca-le-ar ghena
lebedele din Viena
și mai e și sârbu șui
cu plăceri și morții lui…
dați cu banu’, frați, surori,
în șefa la n’autori
dați cu pixu’, fără frică
după Eli cea Bădică.
P.S.: Bun e vinu’ de shiraz
m-a pozat doamna Grumaz.
Goran Mrakić s-a născut în 1979 la Sânnicolau Mare. A publicat două volume de versuri, trei cărți de aforisme satirice, două volume de proză scurtă, Punk requiem și Povestiri din garaj (Nemira, colecția n’autor, 2018; ediția a II‑a, 2022), și un roman, Micile plăceri ale morții (Nemira, colecția n’autor, 2022), care a fost nominalizat la Festival du Premier Roman de Chambéry 2023.
Scrierile sale au apărut în mai multe antologii de aforisme din Serbia, România, Bosnia și Italia. A tradus din limba română în limba sârbă (și viceversa) mai multe cărți. A lucrat timp de 20 ani ca redactor al ziarului de limba sârbă Naša reč și director al editurii Uniunii Sârbilor din România. Trăiește și lucrează la Timișoara.