Ieși din nămeți folosindu-te de uneltele pe care le ai la tine și cauți alți supraviețuitori ca să-i salvezi.
Ieși din nămeți folosindu-te de cunoștințele tale de supraviețuire și refuzi orice formă de ajutor venită din jur.
Ieși din nămeți prin forțele proprii și reușești să salvezi și alte persoane, deoarece îți place să ajuți oamenii.
În „Nămeții”, trei oameni obișnuiți se zbat pentru supraviețuire într-o palpitantă poveste apocaliptică: Hannah, studentă la o academie prestigioasă, Meg, o fostă detectivă și Carter, un angajat la un resort de ski, cu chipul afectat de degerături. Cartea trece imediat de la un personaj la altul și de la un punct de vedere la altul, fiecare capitol încheindu-se cu un cliffhanger.
Există cărți care, odată parcurse, ne schimbă inevitabil felul în care ne raportăm la viață, istorie, artă. Grand Hotel Europa este una dintre aceste cărți. Un volum-eveniment pe care îl vei descoperi pagină cu pagină. Dar până ajungi la final, te invităm să descoperi câteva sfaturi de călătorie sustenabilă inspirate de această carte captivantă: Călătoriile sustenabile au evoluat dintr-o opțiune alternativă într-o veritabilă necesitate în contextul actual al schimbărilor climatice și al impactului lor asupra mediului înconjurător. Descoperirea lumii …
Membrii trupei The Beatles au cântat pentru ultima dată live, împreună, pe 30 ianuarie 1969, acum fix 55 de ani. Polițiștii, care ar fi trebuit să oprească acest eveniment din cauza tulburării liniștii publice, au rămas pe loc, pe acoperișul clădirii Apple, fascinați de muzica celor patru cântăreți. E un fapt demonstrat: când asculți o melodie de la The Beatles, simți că tot ce ține de natura ființei umane, cu nuanțele ei, este acolo. La ultimul concert live nu au …
Brianna Wiest, o voce remarcabilă în lumea literară contemporană, străbate granițele cu scrierile sale înțelepte care invită la introspecție. Născută pentru a ilumina tainele vieții, Wiest a captivat cititorii cu abilitatea sa de a explora complexitatea minții umane și de a oferi perspectivă într-un mod profund. Vă invităm să pătrundem în lumea ei fascinantă și să descoperim cărțile care au marcat traseul său creativ. În operele sale, Brianna abordează două mari teme – explorarea emoțiilor și căutarea sinelui. Așadar, …
Imaginează-ți următorul scenariu: ești blocat într-un loc izolat de civilizație la munte, alături de un grup de oameni. Adaugă un viscol necruțător și brutal. Brusc, totul a devenit mai periculos. Apoi, încep să dispară persoane sau să moară subit. Îți dai seama că niciun loc nu este sigur și că, dacă nu te omoară gerul, setea sau foamea, atunci un membru al grupului tău ar putea să îți pună capac. Dintr-o dată, acea cabană sau stațiune pitorească nu mai pare …
de Patricia Filip Bine ai venit pe nava Armada, o lume în care paginile pulsează de magie și fiecare poveste este un portal către o altă dimensiune. De la mințile unor autori celebri la apariția unor voci noi în zona speculativă, fiecare titlu în pregătire din imprintul Armada pentru prima jumătate a lui 2024 promite o călătorie dincolo de obișnuit, unde extraordinarul așteaptă între rânduri. Thriller În afară de noutățile proaspăt ieșite de la tipar (Nămeții, de C.J. Tudor, Ce-am găsit …
de Patricia Filip Dacă ar putea vorbi cărțile, există un nume pe care l-ar rosti cu teamă, un nume care transcende genurile, sfidează convențiile literare și șoptește povești care dau fiori pe șira spinării: Stephen King. Un autor a cărui minte a țesut coșmaruri în realitate și realitate în coșmaruri, King este un maestru literar, un povestitor a cărui influență depășește cu mult limitele genului horror. În această explorare a regatului literar creat de maestrul macabrului, ne îmbarcăm într-o călătorie …
Cu un an în urmă, în lumea culturală s-a stins o personalitate marcantă – George Banu. Reputatul critic teatral, născut în 1943, a lăsat în urmă o moștenire semnificativă, influențând profund peisajul teatral românesc și aducând contribuții remarcabile în sfera culturală națională și internațională. George Banu a fost un prolific scriitor și autor a numeroase cărți, ce reflectă astfel diversitatea intereselor și expertizei sale. Printre operele sale remarcabile se numără Cehov, aproapele nostru, în care George Banu explorează atent teatrul …
La începutul unui nou an de lecturi, Nemira anunță titlurile în pregătire, de la noutățile editoriale și lansările-eveniment, și până la continuările de serii, romanele premiate, dar și câteva reeditări mult așteptate. Astfel, în prima parte a anului cititorii se vor putea delecta cu titluri de ficțiune, non-ficțiune, biografii, eseuri, cărți ilustrate și manga în limba română și cu autori precum: Eugène Ionesco, Matt Haig, Stephen King, Brianna Wiest, Muriel Barbery. Noutăți Armada Iubitorii imprintului Armada încep anul cu fiori …
Se spune că fiecare început de an stă sub semnul călătoriei și descoperirilor. În 2024, Nemira vă invită nu într-una, nici în două, ci chiar în douăsprezece călătorii literare distincte, sub semnul #ReadingChallengeNemira, o provocare concepută special pentru entuziaștii dornici să exploreze teritorii literare noi. Fiecare lună va aduce sugestii de titluri cât se poate de diferite, de la ficțiune la non-ficțiune, de la istorii de viață captivante și autobiografii, până la povești cu lumi fantastice și personaje de legendă, …
de Patricia Filip Hai să pătrunzi în lumea palpitantă a lui Bill Hodges, detectivul pensionat care urmărește neabătut dreptatea! Trilogia Bill Hodges a lui Stephen King, compusă din Mr. Mercedes, Ce-am găsit al meu să fie și Mort la datorie, te poartă într-o călătorie plină de răsturnări de situație, ce abundă în crime, mistere și profunzimea psihicului uman. Seria, cunoscută pentru narațiunea sa captivantă și personajele cu dimensiuni multiple, va avea ultimele două volume publicate în ianuarie 2024, în imprintul …
Au dat târcoale cadavrului din zăpadă. Păsări saprofage. Păsări care se hrănesc cu hoituri. Jivine lacome după orice bucățică de carne pe care o pot sfârteca de pe oasele cadavrelor. Acesta era pe jumătate înghețat, pe jumătate îngropat în troiene. Cu picioarele și brațele rășchirate. Un înger pe zăpadă absolut perfect. Un înger cu ochi albaștri și strălucitori, înconjurați de gene înghețate și care priveau lung la un cer la fel de albastru și de strălucitor. Da, viscolul trecuse. În …