Heeei, a mai trecut o vară peste noi. Mâine ne trezim că bate Crăciunul la uşă. Zboară timpul, şi asta indiferent dacă te distrezi sau nu 🙂 Suntem deja în luna septembrie (parcă ieri stăteam la o bere la târgul Bookfest…) şi, cum deviza noastră e nici o lună fără carte – fără multă carte – trebuie să trecem în revistă noutăţile. În seria de autor Stephen King goana după Omul în negru continuă în al treilea volum al seriei …
După o perioadă de încordată aşteptare, s-a lansat pe 24 august al treilea (şi ultimul) volum din seria Jocurile Foamei de Suzanne Collins, un bestseller internaţional tradus şi publicat în 32 de ţări. Entuziasmul faţă de Mockingjay a fost atât de mare pe parcursul verii, încât editorul american al seriei a comandat un tiraj de 1.200.000 de exemplare. Adică UN MILION DOUĂ SUTE DE MII, dacă toate acele zerouri au început să vă joace în faţa ochilor. Ştiu, te apucă …
După o vacanţă de 2 săptămâni (aş fi vrut mai mult… 🙁 ), iată-mă-s din nou pe baricade. Vara asta, cum spune titlul filmului, am fost la mare şi la munte. Şi a fost bine. Am vizitat mini-librăriile Nemira din 2 Mai şi Vama Veche, plus plaje şi locuri unde peştele a fost taaare bun (deşi, zic unii cârcotaşi, cică nu ar fi proaspăt pescuit din mare, ci congelat de la Metro… enfin). Nu a fost o vacanţă spectaculoasă, nu …
George R.R. Martin – Regii nisipurilor traduceri de Laura Bocancios, Antuza Genescu, Ion Doru Brana, Cătălin Teniţă colecţia Nautilus 107 x 178, 384 pp. Premiile Hugo, Locus şi Nebula „Una dintre cele mai bune povestiri SF din toate timpurile, răsplătită cu principalele premii americane ale science-fictionului (Hugo, Nebula şi Locus), «Regii nisipurilor» a fost admirată de scriitorii de vârf ai genului pentru registrul deosebit al scriiturii şi tehnica stilistică.” National Review „Recunoaştem excelenţa textelor când combină idei provocatoare de reflecţie, …
Andy McDermott – Lupta pentru Atlantida traducere de Gabriel Stoian colecţia Suspans 107 x 178 Bestseller internaţional tradus în 27 de limbi O civilizaţie pierdută… Căutarea tărâmului legendar al Atlantidei a dominat multe spirite de-a lungul timpului şi nimeni nu ştie asta mai bine decât Nina Wilde: obsesia Atlantidei a devorat viaţa părinţilor ei, iar acum pune stăpânire şi pe ea. O căutare periculoasă… După ani de cercetare, Nina ajunge să creadă că ştie unde se află continentul pierdut. Iar …
Ştiu că nu eu sunt cea mai potrivită persoană să anunţ noile apariţii în seria Gossip Girl 😀 Dar, la cererea publicului… Cecily von Ziegesar – Gossip Girl: Cum aş putea să te mint? traducere de Julia Kretch colecţia Gossip Girl 107 x 178 mm Bun venit în Upper East Side, New York, unde noi locuim în apartamente decandente, vile luxoase şi, pe timpul verii, în case fabuloase pe plajă! Intră în universul Gossip Girl – unde sandalele sunt aduse …
E cald, e foarte cald… Ba nu, e furtună! Acum nu mai e furtună, dar plouă zdravăn. Iar e caniculă… deci urmează o furtună. Cu ploaie, probabil multă ploaie. Nu mai înţeleg nimic! Condiţiile meteo nici nu au fost punctul meu forte vreodată. Aşa că hai să vorbim mai degrabă despre lucruri pe care le înţeleg şi eu: cărţi! 😀 Deşi e perioada în care lumea pleacă în concediu, noi nu lăsăm manuscrisele din mână. Facem totul ca să fim …
Cory Doctorow e un tip foarte cool! Să vă spun de ce îmi place Cory: e blogger şi scrie despre tehnică, device-uri, internet, copyright şi altele pe Boing Boing şi-a fondat propria companie de software (şi s-a şi găsit cineva să i-o cumpere) îşi pune cărţile la liber pe net şi încurajează pe toată lumea să le distribuie – cool face mulţi bani din scris (bestseller, tradus în nu ştiu câte limbi etc.) – ubercool sprijină comunitatea open source, încercând …
Cu ocazia împlinirii unui an de activitate blogeristică (mulţi ani trăiască, mulţi ani trăiască, laaaaa muuulţi aani!), Bebe şi Nicu, cei mai înfocaţi (şi informaţi!) fani SF sărbătoresc, printre altele, şi cu un interviu cu Mihai-Dan Pavelescu, coordonatorul colecţiei Nautilus. Aruncaţi un ochi peste întrebări şi răspunsuri şi uraţi-le celor doi fani cât mai mulţi ani de activitate!
Cartea cimitirului este un volum special, ştiaţi asta deja.  Unul dintre acele puţine titluri care câştigă atât publicul tânăr, cât şi pe cel adult, atât admiraţia fanilor, cât şi recunoaşterea critică, atât dincolo de ocean, cât şi pe bătrânul continent. Povestea lui Nobody Owens, un copil deosebit care locuieşte într-un cimitir şi este crescut de fantome, i-a adus lui Gaiman în 2009 patru mari premii: Medalia Newberry, cea mai importantă distincţie americană a literaturii pentru tineri cititori Premiul Hugo, cel …
După ce la târgul Gaudeamus din toamna 2009 ne-a povestit cum verbele se împart în feminine şi masculine şi cum e cu împinsul căruciorului la supermarket, anul acest a venit cu ciorba de burtă. Insolit, ca de obicei, Mihai-Dan Pavelescu şi-a început discursul de la lansarea noutăţilor colecţiei Nautilus cu preferinţe culinare. Nu am să divulg răspunsul aici.  Şi nici nu pot să povestesc cum era când MDP se afla de cealaltă parte a microfonului la lansări în anii ’80. …
UPDATE: volumul de faţă este doar parţial reeditare. Faţă de ediţia veche, Martin a rescris nuvela “Zburătorii nopţii”, întinderea lucrării aproape dublându-se. De aceea ediţia oferită de Nemira este adăugită şi adusă la zi. Ştiu că toată lumea se întreabă CÂND TERMINĂ MARTIN “DANSUL DRAGONILOR”???? Sau dacă apucă să termine seria CÂNTEC DE GHEAŢĂ ŞI FOC.  Sau DE CE DUREAZĂ AŞA MULT LUCRUL LA SERIALUL HBO??? Eu din păcate n-am răspunsuri la toate întrebările astea. Dar am o promisiune: până …
Cum vă spuneam vineri, Mircea n-a reuşit să se ascundă de ochiul vigilent al detectivilor noştri. Nu numai că am aflat cum a procedat, dar vineri am şi reuşit să-l prindem în parcare la Romexpo. Şi l-au luat pe sus doi vlăjgani şi l-au adus în faţa voastră la lansare să mărturisească. Şi a mărturisit. De mai bine de o lună, o întreagă echipă a tras din greu pentru primul număr al revistei online dedicată romanelor şi filmelor în genul …
Iată că am primit mai multe răspunsuri corecte. Nu sunt toate complete până la capăt, dar elementele esenţiale sunt acolo unde trebuie. Înainte să prezentăm câştigătorii, să vedem… Cum s-au desfăşurat evenimentele din cabană? Am convenit că toţi cei din cabană ar fi putut comite crima. Dar ceva îl distinge pe unul dintre ei. Ştim că la 2:55 a fost ultima accesare a unei pagini de pe laptopul lui Popp. Şi că a fost descarcată aplicaţia Teamviewer. Dacă veţi căuta …