Iată că, după cele 24h pe care le-au avut detectivii la dispoziţie, nimeni nu a reuşit să deconspire criminalul arătând cum s-au petrecut evenimentele. Am primit multe răspunsuri şi aproape în fiecare dintre ele au fost reconstituite corect anumite fapte. Dar nu avem un răspuns corect până la capăt, de aceea încă nu putem acorda premiul. Voi recunoaşte sincer că povestea este de aşa natură încât toţi suspecţii să aibă “şanse” aparent egale pentru a fi incriminaţi. Asta face o …
Iată că se apropie de sfârşit concursul nostru. Şi îmi pare foarte rău că nu ne mai jucăm, a fost foarte distractiv până acum. Astăzi aflăm ce s-a petrecut cu adevărat în cabană. Sau, oricum, vom avea toate piesele de puzzle pentru a deconspira criminalul. Ştiţi deja ce trebuie să faceţi cu indiciul ascuns pe unul din siteurile Nemira: după ce îl găsiţi vă întoarceţi fuga aici şi puneţi într-un comentariu linkul la pagina unde am ascuns fragmentul de text. …
Îţi doreşti ultima carte scrisă de renumitul autor Neil Gaiman? La ediţia de anul acesta a târgului de carte BookFest poţi primi un exemplar din Cartea Cimitirului GRATIS. Ce trebuie să faci? Vino costumat în locuitor al cimitirului sâmbătă, 12 iunie, în miezul zilei şi te vom cadorisi cu o carte minunată! Dacă ai un copil, îl poţi costuma (şi) pe el: fiecare zombie îşi primeşte volumul său. Iar dacă te întreabă cineva încotro mergi, spune-le ce se petrece la …
Din clipă în clipă va intra în căsuța voastră de email indiciul zilei de astăzi. Știți ce aveți de făcut: descifrați indiciul şi aflaţi unde este ascuns fragmentul. Apoi reveniţi repede aici şi postaţi într-un comentariu bucata de poveste găsită şi linkul unde era ascunsă. Primii doi cei mai rapizi detectivi câştigă: Locul 1 : Bon valoric 30 lei (cu care va puteti cumpara carti Nemira) si un tricou Suspans.ro. Locul 2: Bon valoric 20 lei. Dacă nu sunteți deja abonați nimic nu …
Jocul devine din ce în ce mai plapitant şi deja am aflat câte ceva despre posibilele motive ale crimei. Ieri a fost găsită a doua parte a poveştii noastre pe pagina WikiSF dedicată coordonatorului colecţiei Nautilus, Mihai-Dan Pavelescu. Astăzi e sâmbătă și avem toată ziua la dispoziție să căutăm probe. Încă un indiciu sosește în căsuţa voastră de mail. Urmaţi pista şi aflaţi unde este ascuns fragmentul. Apoi reveniţi repede aici şi postaţi într-un comentariu bucata de poveste găsită şi …
Hei, dragii moşului, târgul de carte Bookfest se apropie în mare viteză şi truda noastră cu cărţile aproape s-a încheiat. Mai cu emoţii, mai cu mici întârzieri, volumele au fost trimise în tipar şi acum le aşteptăm cum aşteaptă bunicii să le vină nepoţeii în vacanţă. Ei, dar nu avem numai cărţi pentru voi. Mai sunt multe surprize, iar astăzi vorbim despre prima dintre ele. Suspans.ro Ştim că vă place suspansul. Şi nouă ne place, dovadă că am construit una …
Astăzi aveţi posibilitatea să achiziţionaţi oricare dintre titlurile semnate de George R.R. Martin la preţuri mai mici cu 49%. Oferta 7×7=49 reducere vă propune diverşi autori din mai multe colecţii (Nautilus, Suspans, Bonton sau Nemira Damen Tango) ale căror cărţi vor putea fi achiziţionate cu o reducere de 49%. Oferta este valabilă 24 de ore de la momentul publicării pe www.nemira.ro, în limita stocului disponibil. Reducerile nu se cumulează.
Pedro Gonzalez Calero – Surâsul lui Voltaire Şi mai multă filosofie pentru bufoni traducere de Mihai-Gruia Nova colecţia Bonton 107 x 178, 216pp. CELE MAI AMUZANTE ANECDOTE ŞI VORBE DE DUH ALE MARILOR GÂNDITORI Când cineva i-a reproşat lui Diogene că bea la cârciumă, acesta a răspuns: „Şi ce e rău în asta? Ciudat ar fi să beau la bărbier şi să mă tund la cârciumă.” Când un grup de aristocraţi ranchiunoşi i-a tras o bătaie sarcasticului Voltaire, unul dintre …
Dan Simmons – Olimp al doilea volum din saga Ilion-Olimp traducere de Mihai-Dan Pavelescu colecţia Nautilus 107 x 178, 1312 pp. „Continuând din momentul de suspans în care terminase Ilion, Simmons nu dezamăgeşte. Olimp nu este doar un excelent roman hard science-fiction şi space opera, ci o carte cu ritm rapid, pe rând şocantă, terifiantă şi adesea plină de momente ilare create cu abilitate, pe măsură ce nefericitele sale creaţii umane se luptă cu înseşi forţele istoriei literare.” Amazon.com „Inspirându-se …
Ellen Datlow, Kelly Link, Gavin J. Grant – The Year’s Best Fantasy and Horror, vol. 3 traduceri de Mihai-Dan Pavelescu, Antuza Genescu, Ana-Veronica Mircea, Gabriel Stoian, Roxana Brânceanu colecţia Nautilus 130 x 200, 704 pp. „Cea mai bună antologie pe care am citit-o de multă vreme, excelentă pentru a vă ţine la curent cu ceea ce se întâmplă în fantasy şi horror, sau pur şi simplu ca o culegere de texte foarte bune.” The Zone „Aceasta este antologia pe care …
Antony Mason – Ghidul Xenofobului: belgienii traducere de Cornelia Bucur colecţia Bonton 107 x 178 mm, 128 pp. O capodoperă în miniatură, un univers în format de buzunar: micile calităţi şi marile defecte ale omenirii, într-o călătorie şarmantă şi ireverenţioasă, plină de umor şi onestitate. Vindecă de xenofobie aproape garantat! „Doi flamanzi merg împreună cu maşina. Subit, cel de la volan hotărăşte că nu-i funcţionează semnalizarea şi îşi roagă însoţitorul să verifice. Acesta coboară din maşină, iar şoferul porneşte semnalizarea. …
Arthur C. Clarke – 2010: a doua odisee Al doilea volum din seria Odiseea Spaţială traducere de Cornelia Bucur colecţia Nautilus 150 x 225 mm hardcover, 336 pp. „O călătorie impresionantă prin sistemul solar, o continuare remarcabilă a legendei 2001: Odiseea spaţială.” Carl Sagan „Elocvent în descrierea locului Omului în Univers şi debordând de aventuri spaţiale, romanul este o realizare monumentală şi o lectură obligatorie pentru fanii vechi şi noi ai lui Arthur C. Clarke.” Interzone „Nimeni nu scrie mai …
Carl Hiaasen – Goala Pusca traducere de Adriana Cerkez colecţia Suspans 552 pp., 107 x 178 mm Chaz Perrone ar putea fi singurul biolog marin din lume care nu ştie în ce direcţii se deplasează curenţii în golf. Dar găseşte o cale de a face afaceri bănoase, falsificând mostrele de apă în favoarea magnaţilor care deversează deşeuri în zonele protejate. Iar când pricepe că soţia sa începuse să înţeleagă totul, o împinge peste bord în apele întunecate ale Atlanticului. Din …
Luni 17 mai 2010, începînd cu ora 17.30, la Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu” din bulevardul Lascăr Catargiu nr.21 (fost Ana Ipătescu), Bucureşti, are loc o nouă întâlnire a cenaclului ProspectArt. Printre invitaţi, îl veţi putea întâlni pe coordonatorul colecţiei voastre preferate de SF & Fantasy, Nautilus. Nici nu mai spun cum îl cheamă, îl ştie toată lumea 😛 La întâlnire vor citi de asemenea: Feri Balin – o povestire proprie Ada-Ioana-Raluca Băceanu – “Ara” Cristian Lăzărescu va citi traducerea …
Guillaume Prevost – Camera obscură Al doilea volum din seria Detectivi celebri traducere de Mihaela Stan colecţia Suspans 336 pp., 107 x 178 Un thriller erudit şi machiavelic în vremea celui de-al Doilea Imperiu, cu Jules Verne în rol de detectiv August, 1855… În timp ce Parisul sărbătoreşte prima sa expoziţie universală, un ilustru cetăţean britanic este ucis cu un glonţ în fiecare ochi. Lângă cadavru, asasinul a plasat obturatorul unui aparat de fotografiat. Printre martorii bulversaţi… se numără şi …
Astăzi doar coperta, cu o ilustratie de Michael Whelan. Carte va fi disponibilă la târgul de carte BookFest, iar formatul este acelaşi cu primul volum din serie.