Book Insider, cu Andreea Iancu: descoperă viața secretă a redacției

Fiecare dintre noi are un talent ascuns care strălucește cel mai bine atunci când lucrăm cu lucrurile care ne fac cea mai mare plăcere. În fiecare birou tencuit de cuvinte și cărți proaspăt scoase din tipar, se ascund persoanele din spatele fiecărei cărți care a ajuns vreodată la voi în bibliotecă. Cu o cană de cafea alături, un pisic sau un cățel, și zumzăitul tastelor de la calculator pe fundal, se lucrează cu spor la noile cărți.

Și deschidem ușa și să cunoaștem echipa Nemira.

Care sunt provocările cu care se confruntă și ce înseamnă, de fapt, să lucrezi într-o redacție dintr-o editură? Cine sunt ei în afara jobului?

Dragi cititori, sperăm că v-ați așezat într-un loc confortabil, pentru că editura Nemira este gata să vă arate oamenii din spatele cărților care ajung la voi.

Book Insider este o serie de mini-interviuri în care colegii din redacție povestesc cum se lucrează o carte și care este, de fapt, „viața” ei.

Haideți să o cunoaștem pe Andreea Iancu, secretar general de redacție, care vă aduce cele mai frumoase și dorite cărți în bibliotecile voastre.

Cum arată o zi de lucru pentru tine?

Invariabil, zilele îmi încep cu o cafea. Cafeaua trebuie să fie neapărat, așa cum spuneau tătarii de pe strada mea: tare ca moartea, neagră ca noaptea și dulce ca dragostea. Urmează, apoi, un slalom nesfârșit printre rotițele redacției. Sunt și eu o parte din acest mecanism care duce cărțile pe rafturi. Îmi place să cred că munca mea netezește niște asperități pe drumul cărților către cititorii lor. Apoi, ziua mea continuă cu alte cafele, uneori prea multe, și se încheie cu munca de redactor sau lector al cărților pentru că fac și asta și este partea care mi se pare cea mai frumoasă.

Care sunt momentele în care te simți fericit(ă) că ai ales această meserie?

Atunci când văd cărțile pe rafturi sau când primesc de la prieteni fotografii cu cărțile la care am lucrat. Este un sentiment aparte atunci când vezi finalitatea muncii tale, rezultatul concret, palpabil. Ȋn plus, mă simt bine înțelegând că munca mea lasă o urmă în lume, îmi pun amprenta și contribui, infinitezimal, la frumusețea lumii. Chiar cred cu tărie că suntem o fărâmă mai buni cu fiecare carte citită.

Ce este cel mai dificil în ceea ce faci?

Responsabilitatea. Mă apuc de fiecare carte cu un sentiment infinit de teamă și respect. Cred că altfel nu poți lucra în meseria asta. Hai, poate teama nu este neapărat necesară, dar fără respect nu ai cum. Respect față de scriitor, de subiectul cărții, de cititori, de colegii tăi care au muncit sau vor munci la cartea respectivă. Fiecare carte trece prin multe mâini și conține multe suflete până ajunge la cititorul care, de cele mai multe ori, o citește și el cu sufletul.

Ȋntr-o noapte am visat că unul dintre autorii români a cărui carte tocmai o isprăvisem de corectat, mă certa îngrozitor că pusesem niște virgule aiurea și schimbasem niște cuvinte. Îmi spunea, foarte necăjit, că i-am distrus cartea, că mi-am bătut joc. I-am povestit a doua zi și am râs amândoi, dar sentimentul e acolo de fiecare dată.

Să redactezi / paginezi înseamnă să fii plătit(ă) ca să citești? Dacă da, ar fi probabil mulți amatori!

Ar fi simplu să fie vorba doar despre atât. După cum am scris mai sus, pe lângă plăcerea lecturii și bucuria de a cunoaște o carte înainte ca ea să apară în librării, este multă responsabilitate, muncă minuțioasă, uneori documentare, căutare permanentă de soluții.

O amintire profesională prețioasă: un moment, o persoană, o carte.

Ȋntr-o zi de decembrie 2019 am găsit pe un birou o carte proaspăt paginată. Am început să o citesc și am văzut niște greșeli. Am luat un pix roșu, fără să gândesc, și am început să o corectez. Cartea a ajuns, în drumul ei firesc, la Eli Bădică, coordonatoarea colecției n’autor, i-a plăcut foarte tare ce a ieșit și de atunci am lucrat împreuna la toate cărțile care au apărut în colecție. Cartea respectivă era Oameni mari a Mariei Orban și cu ea a început povestea colaborării mele cu Eli și colecția autorilor români. Bine, să spun drept, mă și distrez foarte tare cu Eli.

Îmi mai place foarte tare și când reușesc să mă întâlnesc cu autorii în carne și oase; pe Facebook le scriu mereu cum mi s-a părut cartea, ce mi-a plăcut, ce nu mi-a plăcut, dar momentul în care reușim și să facem cunoștință este minunat. Ȋi simt prieteni vechi.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.