După o discuție îndelungată cu Moș Crăciun și cu Bufnița Nemi, Moș Nemira s-a întors bucuros la sediul editurii, însoțit de spiriduși, elfi, troli și câțiva reni curioși, care voiau să știe ce cărți se aflau pe lista secretă de Crăciun. Dar de ce nu voia Moș Nemira să le împărtășească planurile sale? Ce cadouri urma să le pregătească cititorilor? Și, cel mai important, cum l-a convins pe Moș Crăciun să fie de acord?

Lista se afla mereu în schimbare. Moș Nemira scotea cu grijă cărțile din bibliotecă, citea câteva capitole, amintindu-și de personaje și de poveste, de magia presărată de spiriduși pe fiecare pagină și de surprizele strecurate între coperte, legende, aventuri și călătorii ce transformau iluzia în realitate, imposibilul în posibil.

Selecția cărților s-a prelungit până târziu în noapte; trolii nu îndrăzneau să-l deranjeze, dar elfii nu erau atât de ușor de speriat. S-au cățărat pe acoperișul editurii și au alunecat pe horn, aterizând cu un bufnet surd pe buștenii pregătiți pentru foc. S-au scuturat fără rușine de cenușa „proaspăt” lipită de uniformele lor de lucru, apoi au sărit pe biroul lui Moș Nemira și au dansat pe fișele copiilor, fără să le pese dacă au fost cuminți sau obraznici.

Într-un final, după o privire severă din partea lui Moș Nemira, trolii i-au escortat pe spiriduși din bibliotecă, fără să își ascundă zâmbetele sau mulțumirea. Însă, după cum aveau să descopere mai târziu, atât energia spiridușilor, cât și entuziasmul lor, prin care transformau fiecare moment într-un motiv de sărbătoare, l-au ajutat pe Moș Nemira să își finalizeze lista de recomandări.

Întotdeauna i-au plăcut cărțile pentru copii; în plus, voia să împărtășească povestea fratelui său, Moș Crăciun, cu cititorii săi. Povestea lui și a Ameliei, firește, primul copil care a avut speranță și care a crezut în magia Crăciunului. Astfel, Un băiat numit Crăciun și Fetița care a salvat Crăciunul, au fost primele cărți trecute pe listă. Turtă dulce, spiriduși, colinde, reni și multă zăpadă. Hm… poate prea multă. Foarte mulți cititori urmau să își petreacă sărbătorile fără zăpadă. Unde ar putea să îi trimită?

Pe Insula lui Kensuke – acolo puteau să învețe să pescuiască și să facă un foc de tăbără. În plus, urmau să trăiască împreună cu un supraviețuitor al celui de-al război mondial și să învețe o lecție importantă despre familie, iubire și respect. Următoarea destinație urma să fie Tărâmul Poveștilor, unde Alex și Connor aveau să fie ghizi: îi vor ajuta pe cititori să găsească ingredientele necesare pentru a finaliza Vraja Dorințelor și, dacă aveau noroc, puteau să se întâlnească în pădure cu Bucle-Aurii. Și, dacă vorbea din timp cu Caw, Băiatul care vorbea cu corbii, Neîmblânziții aveau să organizeze și un tur istoric în Blackstone. Da, da, da, era perfect așa.

Trolii s-au întors în bibliotecă, mândri de faptul că au scăpat de spiriduși. Moș Nemira era prea absorbit de listă pentru a le arăta siluetele colorate care se strâmbau la ferestre, căutând o altă cale de a intra în sediul editurii.

Atât de multe ființe supranaturale, creaturi născute din cenușă și fum, cerneală și imaginație. Moș Nemira străbătuse toate continentele cu Temeraire, luptase împotriva lui Napoleon Bonaparte și servise ceai la curtea unui împărat chinez, așteptând ca în orice clipă să fie atacat sau declarat trădător. Ah, ce amintiri! Oare ce făcea acum Dragonul Maiestății Sale? Scăpase ca prin urechile acului de ghilotină, însă nu putea să spună același lucru și după implicarea sa în Războiul la lumina zilei. Miezingii, acei demoni de aer, foc sau piatră, încă îi tulburau visele. Desigur, nu se comparau cu Codrul sau cu creaturile pe care le întâlnise când lucrase pentru un vrăjitor puternic și arogant, ce nici măcar nu încercase să-l facă să se simtă confortabil în Turn. Noroc cu Aleasa dragonului: Agnieszka a fost o gazdă desăvârșită, mereu atentă la nevoile sale.

Apoi, erau vampirii lui Cronin: periculoși, rapizi și inteligenți. Cu câtă ușurință îți citeau gândurile și te convingeau să li te alături după ce se finaliza Transformarea. Bineînțeles, nu toate ființele supranaturale erau rele sau își doreau să te rănească. Moș Nemira a avut parte și de noroc când le-a cunoscut pe Vassa și pe Erg într-un magazin BY’s, deschis non-stop: Vassa și Noaptea i-au arătat un Brooklyn diferit, periculos și imprevizibil. Nu avea să uite prea curând experiența.

Oare cum ar reacționa cititorii dacă ar interacționa cu un extraterestru? Ar pune în pericol planeta pentru speranța unui viitor mai bun, mai drept, rezolvând în paralel Problema celor trei corpuri? Ar stabili imediat un Contact cu ei, curiozitatea și nerăbdarea stingând orice formă de precauție? Le-ar studia limbajul, căutând un tipar, o asemănăre, un indiciu care ar putea să îi ajute să comunice, asemenea lui Louise și Ian în Povestea vieții tale? Din păcate, războiul este o constantă în astfel de povești. Inevitabil, la un moment dat, așa cum mulți vor descoperi în Războiul bătrânilor sau când vor vizita Orașul Nouă în flăcări.

Surprins, Moș Nemira a observat că mai avea doar cinci spații libere pe listă. A intrat puțin în panică și a tras de timp, cerând o ciocolată caldă și mai multe lumânări, de parcă așa ar putea să amâne inevitabilul. A ronțăit câteva prăjituri de casă și a tresărit când unul dintre troli i-a trântit tava pe birou, distras de spiridușul care stătea ascuns sub covor.

Îl prind eu, Moș Nemi! Îl prind eu!

Porecla îl face să zâmbească și trece o altă carte sub cele deja menționate. Un roman sensibil, inedit, despre familie, tradiție și identitate. Moș Nemira ar vrea să viziteze Calcultta, să mânânce samosa și să se plimbe pe strâzile orașului, atras de datini și de condimente. Îi e dor și de Constantinopol și nu a uitat de sfatul lui Enard: Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți. Cititorii tăi vor dori să știe, să călătorească în timp.

Da, asta era! Călătoria în timp! Ce mod ideal de a-și finaliza lista! O să își poarte cititorii în epoca victoriană, în Londra anilor 1840, în Belgravia. Le-o va prezenta pe Claire Randall, Călătoarea, cel mai bun ghid, alături de care vor vizita două secole, apoi doi frați gemeni îi vor purta pe cei mai curioși cititori în 632, urmând să facă și un popas în 2013, unde Greva păcătoșilor amenință să izbucnească.

Moș Nemira scrie cu o caligrafie ireproșabilă ultimul titlu și își admiră lista câteva secunde… înainte ca spiridușii să alunece din nou pe horn și un nor de cenușă să înghită camera, făcându-i pe elfi să strănute și pe troli să țipe de indignare. Cineva trebuie să curețe biblioteca, nu?

HO HO HO!