Café Gourmand, de Marius Constantinescu: Fragment în avanpremieră

Vă prezentăm în exclusivitate un fragment din Café Gourmand, noua carte din imprintul Orion despre parfumuri, muzică și călătorii, de Marius Constantinescu, completat cu ilustrațiile delicate ale Yannei Zosmer.

Café Gourmand funcționează ca un aide-memoire: îți iese ușor din buzunarul de la piept, ca o batistă bine pusă, pentru a-ți aminti că în structura noastră este inclusă și bucuria. Bucuria simplă, a unui desert, a unei culori, a unei întâlniri, bucuria complexă a locului pe care îl ai și ți-l recunoști între ceilalți. Între ele există o gamă nesfârșită de irizații: reverii, răsfățuri, rute, reflecții, recunoașteri, uneori regrete, alteori regrupări. Din ele iese, însă, același chip în perpetuă metamorfoză al bucuriei. Ce altceva este o cafea într-o după-amiază de vară, o stradă neștiută, zborul care deschide vacanța sau mâna care te strânge de noapte bună?

Marius Constantinescu

Fragment în avanpremieră

MOTOR, ACȚIUNE, PARFUM!

Unul dintre cele mai reușite parfumuri de damă din ultimele decenii, La Chasse aux Papillons Extreme (rebotezat Papillons Extreme) își face apariția în finalul filmului Me Before You, ca o fâlfâire florală cu adieri de lămâie verde, tuberoză, iasomie, miere și șofran. Creația L’Artisan Parfumeur, pomenită, văzută și filmată chiar în magazinul flagship de pe Rue de l’Amiral-de-Colligny, vizavi de Luvru, metonimizează spiritul parizian – fermecător, tânăr, nonșalant.

Acesta a fost și momentul în care am decis să arunc o privire în urmă spre câteva parfumuri care își arogă referințe cinematografice, frânturi de scenariu care nu au făcut altceva decât să le ranforseze haloul de legendă. Care au întărit, a nu știu câta oară, ideea de parfum inclusiv ca artefact cultural. Mă gândesc nu la treceri prin cadru ale vreunui flacon imediat recognoscibil (de la Magie Noîre-ul și First-ul lui Sigouney Weaver din Working Girl până la Liu de pe noptiera lui Julianne Moore în A Single Man sau Creed-urile Samanthei Jones), ci la parfumuri amintite, verbalizate și astfel integrate unui pomelnic de referințe-cult.

Unul dintre parfumurile definitorii ale secolului XX, cumva ieșit în ultimii ani din spotul de lumină, trăiește inclusive la nivel de replică de film. Fleurs de Rocaille, mixtura de aldehide, violetă, tinctură de trandafir, ylang-ylang și liliac imaginată în anii ’30 de Ernest Daltroff pentru Caron, este un nume pe care mulți îl mai cunosc exclusiv din filmul Parfum de femeie. Al Pacino, răvășitor într-o partitură actoricească impresionantă, îl adulmecă și recunoaște pe gâtul unei tinere. Relativ în aceeași perioadă, un alt actor uriaș, Sir Anthony Hopkins, într-o la fel de colosală compoziție dramatică, dr. Hannibal Lecter din Tăcerea Mieilor, detectează amintirea lăsată de L’Air du Temps pe pielea lui Jodie Foster, aka Clarice Starling. Când spunem Nina Ricci, spunem automat L’Air du Temps, mai mult decât Farouche, Nina, Signoricci sau Love in Paris. Spunem un flacon iconic, cu porumbei ai păcii, menit să încapsuleze un parfum lansat în 1948, cu miros de garoafă, cuișoare, gardenia, iasomie și iris, unul care și-a câștigat locul de simbol alături de Joy, Shalimar sau No. 5.

Că veni vorba… „Visez la o budă perfect burgheză. Robinete de aur strălucitor, marmură albă, feciorelnică, un tron de abanos, un rezervor plin cu Chanel No. 5 și un lacheu care să-mi întindă bucăți de mătase pură pe post de hârtie igienică. Dar, dată fiind situația, mă mulțumesc cu orice.“ Cel mai bine vândut parfum al tuturor timpurilor, care își continuă nestingherit povestea de No. 1 (sic!), își face apariția paradoxală în vorbele lui Renton, personajul central în tragi-comedia neagră despre adicții și alienare Trainspotting, în regia lui Danny Boyle. „Din viață scapă cine poate!“, spune tag-ul definitoriu al filmului. Chanel 5 iese din această anti-reclamă la fel de intact, celebru și inamovibil, combinație de aldehide, iris, civetă și neroli, care miroase a toate la un loc și a nimic în special.

Nici Cristalle, o altă creație din portofoliul Chanel, nu capătă onoruri speciale pe marele ecran. „Ce-i ăsta, Cristalle? – Da. Doamne, port același parfum cu un travestit.“ Dialogul scurt, dar usturător, apare în Wonder Boys, filmul din 2000 de Curtis Hanson, după un roman de Michael Chabon. Mușchi, vetiver, iasomie, pepene galben, mandarină – un buchet de arome, cel puțin în teorie, apetisant. Se pare că nu și în ficțiune.

La antipozi găsim parfumul absolut al masculinității, cum absolut este și personajul care îl poartă: Bond. James Bond. El este dezvăluit în Diamantele sunt pentru totdeauna (1971): Eucris (Geo F. Trumper). Chimen, coacăze, santal, coriandru, mosc – cum altfel ar putea să miroasă un bărbat dacă nu pregnant, proaspăt, înțepător? Parfumul, născocit în 1912, e apanajul connaisseur-ilor și se găsește exclusiv în cele două magazine din Londra ale brandului, în Mayfair și St. James’.

Guerlain, raiul câtorva dintre cele mai conotate parfumuri, nu avea cum să nu își asume propria felie de notorietate cinematografică. Superba sticlă Baccarat de Shalimar șoptește despre statut și feminitate în multe cadre, iar omagiul expres i-l aduce tot Sigourney Weaver în filmul Working Girl din 1988. Puține parfumuri din toate evurile sunt la fel de învăluite de semnificații precum creația din 1925 a lui Jacques Guerlain, care fumegă a vanilie, tămâie, piele, opoponax și boabe de tonka. „Adoră Shalimar“, fantazează Weaver alias Katherine despre întâlnirea cu Jack alias Harisson Ford. El și milioane de alți oameni, care vibrează mai degrabă la povestea parfumului, decât la mirosul pudrat, excesiv, intoxicant.

Un american la Paris inventează un parfum inexistent la acel moment (1951), Nuit d’amour. Tot casa Guerlain îl va transforma în realitate, într-o ediție limitată din 2006, sub bagheta lui Jean-Paul Guerlain, ca omagiu olfactiv adus lui Gustav Klimt: bergamotă, litchi, trandafir de Provence, piper roz, în emblematica sticluță cu albine.

Am lăsat la final un parfum uitat într-un film surprinzător: Rosemary’s Baby (Roman Polansky, 1968). Ingenua Mia Farrow, viitoarea mamă a unui copil demonic, personaj al unei pelicule de o subtilă teroare psihologică, poartă, potrivit propriilor spuse, Detchema. O creație Revillon din 1953 (reeditată în 2012), cu zambilă, rădăcină de orris, piersică și vetiver. Un parfum pe care, zice-se, îl favoriza însăși Callas, o alchimie divoasă, prin urmare cu atât mai antagonică eroinei de pe ecran. Oricum ar fi, istorie.

(Etiquette, 2016)

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.