Carte de teatru – recenzie pe diagonală

Cartea despre teatru, scrisă de Eugenio Barba este impregnată cu tot felul de propoziţii roşii. Pentru mine propoziţiile roşii sunt acele raţionamente sclipitoare, în stare să trezească persoana autoreflexivă din mine. Citesc o propoziţie din aceasta şi ma simt din nou în stare să schimb lumea. Şi asta mă face fericită pentru că uneori simt că am uitat părţi fundamentale din mine însămi, mi-am uitat idealismul şi visele din copilărie în detrimentul unei vieţi echilibrate, raţionale şi lipsite de gesturi inutile. Paradoxal, acum că ştiu atât de multe lucruri, nu este suficient şi, de altfel, îmi pare că sunt mai puţin liberă decât atunci, demult, când nu ştiam nimic. Paradoxal, simt nevoia de a face cel puţin o tâmpenie enormă în fiecare lună, aşa ca să mă asigur că sunt vie şi că încă îmi mai pot controla propria viaţă.

Şi, după cum spuneam, mă bucură enorm de mult cărţile care îmi dau motive să o iau razna. Cărţile care mă fac să devin romantică, tolerantă, atentă la tot ceea ce mă înconjoară. Iar Teatru: singuratate, mestesug, revolta este una dintre aceste cărţi.

Cum poate să arate un visător? Un om care se îndepărtează de pământ şi de apă. Dar nu o face ca să descopere sau să ajungă în alte zone. Unii care lasă impresia că se izolează în mijlocul apei vor să rămână uniţi. Sunt insulele plutitoare. Insulele plutitoare nu sunt un proiect menit să facă întinderile de apă Texcoco şi Titicaca utile şi fertile. Sunt un mijloc de supravieţuire. Ceea ce ai în posesie pe insulele plutitoare nu se poate lăsa moştenire copiilor: de cum încetezi să-ţi încropeşti ogorul, nu mai există. Este o grădină mică, nesigură, ce dă roade, dar a cărei dimensiune şi chiar existenţă sunt condiţionate de curenţi. Apare din nevoia de a prinde rădăcini. Dar într-o existenţă dezrădăcinată.

Teatrul de artă, o tradiţie modernă este o antologie de texte semnate de unii dintre cei mai importanţi regizori şi oameni de teatru. În felul propriu, fiecare cum se pricepe, fiecare raportându-se la propriile priorităţi şi valori, aceştia încearcă se explice ce este teatrul de artă.

La originea teatrului de artă se află indignarea împotriva teatrului din secolul al XIX-lea şi a decăderii sale. Vedetism, goană după profit, cabotinism, lene – ele l-au pus pe actor la cheremul publicului şi al banilor. Spectacolele nu sunt decât divertismente în care maşinării, decoruri, vorbe de duh şi exhibiţionism degradează scena, deturnează gustul publicului şi năucesc criticii. Este o societate de divertisment şi de desfrâu, nu ezită să spună unii, o societate care se îndreaptă către un teatru de consum. „Teatrul nu mai e un templu, ci un coş de gunoi“. Ca reacţie la această stare de fapt s-a născut dorinţa de teatru adevărat, epurat de simulacre, în care publicul şi actorii respectă fiecare opera jucată.

Iar despre volumul  Shakespeare. Lumea-i un teatru, Omul care aduce cartea are câteva cuvinte să vă spună.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.