David Ignatius – Un ghem de minciuni
(traducere de Laurenţiu Dulman, în pregătire în colecţia Suspans)
(traducere de Mihaela Toma Udrişte, în pregătire în afara colecţiilor)
Ştiu ce o să spuneţi: mă aventurez într-un tărâm periculos al controversei şi discordiei. Unii vor repudia filmul care adaptează mediocru o carte excelentă, alţii vor ironiza cărţile scrise după scenariul marilor succese cinematografice, alţii încă vor începe o interminabilă cazuistică ce va diseca metodic istoria sinuoasă a conlucrării cuvântului scris cu imaginea în mişcare. Dar eu vroiam doar să anunţ câteva evenimente editoriale, ce aveti cu mine ? 🙁
Lăsând gluma la o parte, toamna aceasta ne vom bucura de două evenimente de excepţie, simultan editoriale şi cinematografice. Ambii versanţi ai artelor-industrii (şi categorii de fani) ale cărţii şi filmului se vor bucura de egala noastră atenţie.
Pe de o parte, continentul nord-american ne va delecta cu o superproducţie hollywoodiană realizată pornind de la un roman de spionaj ce a făcut furori: Un ghem de minciuni, scris de David Ignatius şi adaptat pentru marele ecran în regia lui Ridley Scott (tot el a adaptat şi Visează androizii oi electrice? al lui Philip K. Dick, în capodopera cinematografică Blade Runner), avându-i în rolurile principale pe Leonardo DiCaprio şi Russel Crowe. Trebuie să recunosc că primul dintre actorii menţionaţi nu e foarte pe gustul meu, însă pe Russell Crowe vreau să-l văd indiferent de subiectul filmului. Iar Ridley Scott chiar nu mai are nevoie de nici o introducere. În România, atât cartea şi filmul vor fi lansate simultan, pe data de 28 noiembrie. Despre ce e vorba? (Filmul urmează cu fidelitate povestea cărţii.)
Roger Ferris este unul dintre soldaţii CIA care luptă în războiul împotriva terorismului. S-a întors din Irak cu un picior zdrobit şi cu o misiune extrem de importantă: să se infiltreze în cea mai de temut reţea teroristă, Al Qaeda. Planul prin care Ferris încearcă să pătrundă în reţeaua teroristului supranumit „Suleiman” este inspirat de o capodoperă a spionajului britanic din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pregăteşte un cadavru mincinos – al unui ofiţer CIA fictiv – cu ajutorul căruia să dea impresia că a reuşit imposibilul: recrutarea unui agent din rândurile duşmanului. Stratagema reuneşte prietenii şi duşmanii într-un păienjeniş obscur, complicat şi extrem de periculos, iar când acesta începe să se descâlcească, Ferris se trezeşte prins în ochiul unui uragan. Singura lui speranţă este elegantul şef al serviciului secret iordanian – un om care ar putea fi versiunea arabă a lui George Smiley, faimosul spion al lui John le Carré. Poate oare Ferris să aibă încredere în el?
De cealaltă parte (a oceanului), centrul cultural al bătrânului continent (ştiu, ştiu, alte controverse…) ne va înălţa spiritul cu un roman de excepţie: Entre les murs de François Bégaudeau, recompensat cu premiul France Culture Télérama şi adaptat în filmul omonim care a câştigat prestigiosul Palme d’Or 2008. Un one man show de excepţie, Bégaudeau a scris cartea, a colaborat la elaborarea scenariului şi şi-a jucat propriul rol, profesorul de franceză, în pelicula regizată de Laurent Cantet. Filmul va avea premiera în prima lună a anului viitor (cel mai probabil, avanpremiera filmului va avea loc în cadrul Festivalului Filmului Francez), iar cartea va fi disponibilă încă de la târgul din această toamnă. Aş vrea să spun câteva cuvinte şi despre Entre les murs, dar cred că v-aş face o bucurie mult mai mare dacă v-aş cita două scurte fragmente despre film din splendida prefaţă cu care ne onorează volumul criticul de film Alex. Leo Şerban:
„A fost într-o sâmbătă. Era ultima zi a festivalului (de la Cannes), pariurile fuseseră făcute (părea sigur că Palme d’Or-ul va ajunge, în fine, în mâinile lui Clint Eastwood), atmosfera generală era terminală (de tipul rien ne va plus)… Publicul şi jurnaliştii s-au dus totuşi, obosiţi sau blazaţi, să vadă şi ultimul film din competiţie – Entre les murs al lui Laurent Cantet. Şi atunci, în marea sală Lumière (2 300 de locuri), ceva ca un curent electric a trecut de la unul la altul în masa aceea de oameni. Deveni clar pentru toată lumea că, dacă există dreptate pe lume, filmul acesta trebuia să câştige!
A fost primul Palme d’Or pentru Franţa după mai bine de douăzeci de ani – de când Maurice Pialat, în faţa unei săli ostile care considera că nu îl merita, a rostit vorbele celebre: “Nici eu nu vă iubesc!” Numai că reacţia – în mai 2008 – a fost cu totul alta. S-a fluierat, da, însă cu admiraţie. S-a aplaudat îndelung. Public şi jurnalişti au ieşit mulţumiţi, fără obişnuitele divergenţe care opun, an de an, pe unii altora şi ambele categorii de spectatori, juriului. Condus de Sean Penn, acesta făcuse treabă bună: Entre les murs era cireaşa de pe tort. Ultimul din competiţie a fost primul.
Dacă n-ar fi existat filmul lui Laurent Cantet, probabil că n-aş fi citit romanul omonim scris de François Bégaudeau. Şi nici n-aş fi ştiut cum arată autorul lui. Bégaudeau este un tip tânăr, înalt, nici simpatic, nici antipatic, cu genul acela de farmec dezabuzat şi uzat pe care-l ştim din filmele pariziene. Predă franceza la un liceu parizian (cum nu prea vezi în filmele pariziene) şi a scris romanul inspirându-se direct din viaţa lui de profesor în acel liceu. Cantet a citit cartea, i-a plăcut şi i-a propus lui Bégaudeau să scrie scenariul. În scurt timp, s-a convins de un lucru: nimeni altcineva decât Bégaudeau nu avea cum să fie “François”, profesorul de franceză! Aşa că el joacă propriul rol în Entre les murs, iar liceenii pe care-i vedem în film sunt elevii lui.”*
* Alex. Leo Şerban – Franţa lui Francois, profesor de franceză, prefaţă la traducerea în limba română a romanului În clasă de François Bégaudeau, în pregătire la editura Nemira.
Acestea fiind spuse, spor la lectură şi vizionare plăcută în această toamnă îmbelşugată în cărţi şi filme. Chapeau!
Tweet
@Vlad Puescu-astept cu nerabdare postul promis despre sf&f,sunt foarte curios sa aflu ce surprize ne rezerva viitorul.
Unleashed the books,mai ales cele sf&f,din cite am auzit pregatesti ceva si din Mc Sweeney,nu ar fi rau si un post la colectia Suspans,mai ales ca se apropie noiembrie si vine S.King.
Multumesc anticipat.
@Voicunike: imi pare rau, dar cred ca o sa te dezamagesc. Legat de ce pregatim in Nautilus am cam spus deja prea multe. Scopul blogului e sa anuntam titluri la care mai lucram si sa comunicam cu cititorii, dar prefer sa nu devin(a) o flasneta. Atat prudenta cat si seriozitatea ne obliga sa nu anuntam cu ani lumina inainte un titlu pe care vrem sa-l scoatem. In plus, ce fun ar fi chiar daca as face publice intentiile noastre pentru urmatoarele x luni? Sa pun pur si simplu o lista aici. Where’s the fun in that? O editura mai trebuie si sa te surprinda, sa te bucure, nu doar sa te puna sa astepti. Ca si cu o femeie, seductia e echilibrul perfect intre reveal si conceal.
Legat de McSweeney’s, am spus doar ca pregatesc un post despre intreaga miscare si ce reprezinta ea; dar te rog nu imi pune cuvinte in gura sub pretextul “am auzit ca”, pentru ca tot de la mine ai auzit 🙂
Stiu ca poate nu o sa-ti convina ce zic in prima faza, dar sunt sigur ca ai sa fii de acord cu mine. Better deliver than promise in vain.
Revenind la ghem… Nici eu nu-l agreez pe DiCaprio. Şi cu siguranţă nu mi l-aş fi imaginat niciodată întruchipându-l pe Roger Ferris. Citind romanul, am avut o cu totul altă figură în minte. Dar pentru cei care merg direct la film, nu cred că are prea mare importanţă. Am vizitat şi situl filmului, unde am văzut că există nişte discrepanţe între carte şi ce-a ajuns pe peliculă. Sunt curios să aflu viziunea lui Ridley Scott asupra lucrurilor.
În spiritul articolului, şi ilustrând oarecum paragraful său de început 🙂 , semnalez o anchetă realizată de Mircea Pricăjan în revista ‘Familia’ — Literatura pe ecran(ul minţii). Am găsit-o oferită de portalul România culturală.
Da, foarte interesanta ancheta lui Mircea!
[…] “Familia” o anchetă cu titlul Literatura pe ecran(ul minţii). Acum, prin intermediul blogului Nemira, am aflat că ea poate fi citită în format pdf pe portatul România culturală. Iat-o aici. Cei […]
@florin leodor dănilă: mulţumesc de semnalare. nu aveam idee că au reluat-o pe România culturală.
Interesantă, interesantă ancheta, într-adevăr, altfel nici n-aş fi amintit-o 🙂 .
Am găsit diversitate de opinii, interes, chiar pasiune faţă de subiect, o frescheţe puţin obişnuită la alte asemenea acumulări de răspunsuri, totul într-un ritm alert, datorat celor enumerate deja, dar şi faptului că nu se bate apa-n piuă, textele au o întindere ce pare ideală, cam aceeaşi la toţi participanţii, probabil o cerinţă a realizatorului.