Inspirată de rubrica aceasta The Guardian, pe care o citesc de ceva vreme cu multă bucurie, m-am gândit să replicăm pe blogul Nemira seria. Cu n’autori, firește. Și cu ușoare modificări: un set de cinci fraze (diferite, pe cât posibil, pe cât ține „inspirația”) în jurul cărților și altul, bonus, așa, pe marginea altor arte. Sper să intrați în joc și să vă facă plăcere să-i (re)descoperiți pe n’autori și din alte unghiuri.
Invitata din acest episod este Mihaela Buruiană, caredebutează cu „Pe cine iubești mai mult?”, o carte pur și simplu memorabilă. În rândurile de mai jos, ne povestește cu poftă despre lecturile sale recente, cel mai atipic volum tradus, cea mai stranie carte primită în dar, ultimul bilet achiziționat, cea mai extravagantă experiență artistică și multe altele. (Eli Bădică, coordonatoarea colecției n’autor)
Cartea pe care am devorat-o ultima dată
Din tot ce am citit în ultima vreme, cel mai mult mi-a plăcut o carte de Richard Russo, un scriitor american pe care l-am descoperit cu Empire Falls, care a confirmat cu povestirile din Trajectory și m-a convins definitiv cu acest Nobody’s Fool. Romanul are și o continuare, Everybody’s Fool, a cărui acțiune e plasată la zece ani după evenimentele din Nobody’s Fool, iar în iulie anul ăsta urmează să apară și a treia parte a ceea ce se dovedește a fi o trilogie (deocamdată): Somebody’s Fool. Ce-mi place mie la Russo e că ia un orășel cu oamenii lui aparent simpli și cu viața lor aparent banală și creează portrete puternice și o atmosferă memorabilă, totul cu umor și duioșie, cu căldură și o bună cunoaștere a psihicului uman, cu imagini foarte vii și observații fine.
Mai am încă două cărți de el, dar mi le dozez în timp, le păstrez ca pe un desert, de care să mă bucur cât mai mult. Știu că Empire Falls și Nobody’s Fool au fost traduse la Editura Univers, Colecția Cotidianul, cu același titlu și, respectiv, tot la Univers, în două volume, cu titlul Nu sunt fraierul nimănui, dar m-aș bucura tare dacă o editură ar decide să-l reia și să-l aducă pe piața din România și cu alte titluri.
Cartea care mi-a amplificat o frică
Nu știu dacă mi-a amplificat o frică, dar în mod sigur m-a răscolit și m-a provocat să privesc adânc în mine și să înfrunt niște lucruri destul de incomode. Este vorba despre Dezrădăcinare, de Sașa Zare, o carte foarte curajoasă și necesară, crudă și sensibilă în același timp, pe care am citit-o în doze mici, de data asta nu ca să mă bucur cât mai mult de ea, ci pentru că mi se părea prea greu de dus. Sper că nu-i fac un deserviciu spunând asta, mi-ar părea bine să ajungă la cât mai multă lume și să creeze punți nu numai între țări, limbi și oameni, ci și între diverse versiuni ale noastre la un moment dat.
Cartea de care nu m-aș putea despărți vreodată
Hm, nu cred că am o astfel de carte. De-a lungul timpului, am iubit multe cărți, unele m-au lăsat indiferentă, pe altele le-am boscorodit, pe unele le-am reluat la diferență de douăzeci de ani și nu mi-au mai spus același lucru. Ceea ce e bine, cred, pentru că toate au avut rolul lor la fiecare vârstă și au contribuit la devenirea mea ulterioară.
Cartea cea mai atipică pe care am tradus-o
Iată că, deși au trecut vreo șapte ani de atunci, tot la ea mă întorc când vine vorba despre cărți atipice pe care le-am tradus: Durerea e o făptură înaripată, de Max Porter, apărută la Pandora M, Grupul editorial Trei, rămâne unică – pentru mine – nu doar prin idee, structură și modalitate de expresie, ci și prin experiența traducerii în sine.
Pe scurt, pentru cine nu știe, tema este durerea la moartea cuiva drag, iar suferința asta, în viziunea britanicului Max Porter, se metamorfozează într-o pasăre: o cioară. Uneori ireverențioasă, alteori duioasă, de cele mai multe ori criptică sau chiar violentă, Kra se instalează în casa în care tatăl și cei doi băieți procesează doliul după moartea accidentală a soției, respectiv a mamei. Numele ciorii este o aluzie la poemele lui Ted Hughes, în care tatăl este specialist, iar referințele nu se opresc aici: vocea lui Kra este cea mai ciudată din tot ce mi-a fost dat să traduc până acum, cu rime, ritmuri, numeroase onomatopee, jocuri de cuvinte și cuvinte inventate, care se amestecă într-o sinestezie perfectă cu vocea tatălui și cu cea comună a băieților, alternând imagini din prezent și frânturi de amintiri, pentru a crea un tablou complet, dureros, magic, profund și extrem de emoționant.
A fost una dintre traducerile care m-au solicitat cel mai mult, dar, așa cum se întâmplă de obicei, și mulțumirea a fost pe măsură și încă mă bucur de fiecare dată când cineva îmi spune că a citit-o și că i-a plăcut. Sigur, sunt conștientă că proza poetică și stilul lui Porter, căruia i-a rămas fidel și în cărțile sale ulterioare (ăsta a fost debutul!), nu sunt pentru toată lumea, dar eu cred că întâlnirea mea cu cartea asta, în ciuda tuturor chinurilor, a fost una fericită.
Cartea cea mai stranie pe care am primit-o în dar.
Când aud straniu, mă gândesc la formă, în primul rând. Se zice că toate poveștile au fost deja scrise și atunci nu ne mai rămâne decât să le spunem într-un alt fel, care să fie poate nou, original, inovator, dar în mod sigur personal. Asta face, cred, Eimear McBride în A Girl Is a Half-Formed Thing, o carte despre boală, sexualitate și traumă, în care stilul unic al scriitoarei irlandeze se abate de la regulile gramaticale și mai degrabă ilustrează viața, cu ritmul ei haotic, sincopat, chiar brutal și de ce nu, straniu. Din motivul ăsta, cartea poate părea opacă, dar cu răbdare și, mai ales, curiozitate, putem descoperi nu doar o scriitură care iese din tipare, la figurat, ci și una extrem de tulburătoare și atașantă.
& More (bonus)
Cel mai recent bilet achiziționat
Mi-am luat bilete la operă, la Pagliacci și Cavalleria rusticana și la Madama Butterfly, pentru că am citit recent Bel Canto, de Ann Patchett, și, deși unele lucruri mi s-au părut neverosimile, cum ar fi personajul interpretului care vorbea și traducea fluent în/din vreo zece limbi, cartea asta mi-a adus aminte că îmi place opera și că într-o vreme mergeam destul de des. Prin urmare, mi-am făcut o bucurie și abia aștept să fiu iar într-o sală de spectacol, după o pauză atât de lungă.
Prima artă cu care am intrat în contact când eram mică
Păi, o să zic că literatura, sub forma poveștilor, a cărților pentru copii, pe care mai întâi le ascultam la grădiniță sau acasă, citite de mama sau interpretate pe voci la pick-up ori la radio, iar mai apoi le citeam singură. Am fost dintotdeauna o cititoare avidă, într-o primă fază devorând la întâmplare orice găseam și-mi atrăgea atenția în biblioteca mare a familiei, iar pe urmă dezvoltându-mi gusturi proprii și construindu-mi, în funcție de ele, o bibliotecă numai a mea. Ca o ramificație, discurile cu povești sau romane adaptate mi-au fost mult timp aproape și eram în stare să le ascult până la saturație, până le învățam pe de rost și rosteam replicile odată cu actorii, până când, la un moment dat, cineva îmi spunea cu exasperare să schimb, că s-a săturat. Mai târziu, teatrul radiofonic a înlocuit vinilurile, iar teatrul pe scenă l-a înlocuit pe cel radiofonic, dar cărțile au rămas o constantă în viața mea.
Arta pe care n-aș putea-o face și mi-e ciudă
Dacă aș fi primit întrebarea asta până acum vreo doi ani, să zicem, aș fi oftat și aș fi zis că sunt multe lucruri pe care nu cred că le-aș putea face vreodată. Multă vreme nu am crezut nici că voi ajunge să scriu și să public o carte de proză, dar iată că s-a întâmplat. Și atunci, cu riscul de a părea ori încrezută, ori vreun self-help enthusiast, îmi place să cred că aș putea face orice, cu studiu, răbdare, perseverență și, mai ales, pasiune. Dans, pictură, muzică sau olărit? De ce nu? Și poate nu de performanță, dar în mod sigur de plăcere.
După mult timp în care m-am luptat cu îndoiala de sine, concluzia la care am ajuns are așa un aer motivațional, dar e cât se poate de simplă și de bun-simț: dă-ți voie să visezi, învinge-ți frica și vocea aia care îți spune că nu poți, că nu ești suficient de bun(ă), și încearcă! Viața e mai frumoasă când faci ce-ți place, chiar dacă uneori mai cazi, mai falsezi, mai strici lutul. Importante sunt bucuria ta, oboseala aia plăcută, satisfacția când îți iese o piruetă sau un desen, o melodie dificilă sau un vas și, dacă ai un dram de talent, emoția pe care le-o transmiți altora.
Cele mai frumoase ilustrații de carte pe care le-am văzut
Mi se par extraordinar de frumoase ilustrațiile făcute de Rébecca Dautremer. Atât de fine, de meticuloase, delicate și viu colorate, că te transportă instantaneu în poveste, chiar și fără text. Eu am avut plăcerea să traduc Fabuloasele ore ale lui Jacominus Gainsborough, o bijuterie de carte apărută la Editura Vellant, și aș citi și traduce oricând cărți scrise și/sau ilustrate de ea.
Cea mai extravagantă experiență artistică
Hm… aș zice Faust, în regia lui Silviu Purcărete, pe care l-am văzut într-un spațiu industrial, neconvențional, acum câțiva ani, la Sibiu. O viziune stranie, obsedantă, violentă, înspăimântătoare, cu o Ofelia Popii remarcabilă în rolul lui Mefisto.
Sau poate concertul lui Roger Waters, cu o regie complexă și mesaj social și politic puternic, pe care l-am văzut la Berlin, alături de un public imens.
Sau, de ce nu, chiar scrisul și publicarea acestei (prime?) cărți, experiență care vine cu multă bucurie, emoție și recunoștință și care m-a ajutat nu doar să citesc altfel, mai atent, mai critic, ci și să traduc mai bine și, cred eu, să trăiesc mai în armonie cu mine.
Mihaela Buruiană s-a născut în 1980, la Focșani, și este licențiată a Facultății de Limbi Străine, secția Engleză-Franceză, modulul de traductologie, din cadrul Universității „Al. I. Cuza“ din Iași. E traducătoare literară (a tradus în jur de 50 de cărți de ficțiune și non-ficțiune, pentru adulți și pentru copii) și cititoare pasionată (despre lecturile ei mai povestește pe pagina de Facebook „Palimpsest“).
După mulți ani de citit, tradus și chiar scris despre cărțile altora, și-a făcut curaj să scrie propriile povești. A urmat câteva cursuri de creative writing și a publicat povestiri în „Literomania“, „Revista de povestiri“ și Revista „Familia“. Pe cine iubești mai mult?, apărut în colecția n’autor, este volumul său de debut.
Tweet
