Cărțile care au scris oameni – Elena Vlădăreanu: „Emoțional, `Să nu mă părăsești`, `Casa somnului`, povestirile lui Doris Lessing și ale lui Alice Munro sunt aproape de mine”

Elena Vlădăreanu: „Emoțional, Să nu mă părăsești, Casa somnului, povestirile lui Doris Lessing și ale lui Alice Munro sunt aproape de mine”

Inspirată de rubrica aceasta The Guardian, pe care o citesc de ceva vreme cu multă bucurie, m-am gândit să replicăm pe blogul Nemira seria. Cu n’autori, firește. Și cu ușoare modificări: un set de cinci fraze (diferite, pe cât posibil, pe cât ține „inspirația”) în jurul cărților și altul, bonus, așa, pe marginea altor arte. Sper să intrați în joc și să vă facă plăcere să-i (re)descoperiți pe n’autori și din alte unghiuri. Astăzi a tras bățul scurt scriitoarea și jurnalista Elena Vlădăreanu, care completează succint și percutant acest soi de Oracol al cititorilor-scriitori. (Eli Bădică, coordonatoarea colecției n’autor)

Prima carte pe care am citit-o și care m-a făcut să nu mă mai pot opri din citit

Poezii, de George Bacovia. Povești chinezești. Povești nemuritoare.

Cartea de proză scurtă pe care o recomand fără nicio ezitare

Orice scris de Alice Munro.

Cartea care m-a enervat teribil

Derapaj, de Ion Manolescu. Am și scris atunci pe un rahat de blog pe care îl aveam și încă mă simt foarte prost, pentru că Ion Manolescu mi-a fost prof la facultate și încă unul foarte, foarte mișto, păstrez o amintire foarte frumoasă întâlnirilor cu el. Și mă simt prost că am scris asta fără să mă întreb nicio clipă: ok, mă enervează. Dar de ce? Ce agață în mine de am această reacție viscerală? Până la urmă, din 2006 au trecut niște ani și încă îmi amintesc de acest roman, și îmi amintesc cu plăcere acum, deci scuze, dom’ profesor. J

Cartea pe care o țin mereu aproape de mine

Am ținut juma’ de an lângă mine Americana, pentru că are 700 de pagini și nu a mers atât de repede. Asta dacă mă gândesc la un loc fizic. Emoțional, Să nu mă părăsești, de Kazuo Ishiguro, Casa somnului, de Jonathan Coe, povestirile lui Doris Lessing și ale lui Alice Munro.

Cartea/cărțile care nu-mi spun nimic

Cărțile care folosesc prea multe cuvinte pentru a-mi spune, de fapt, „scaun” sau orice altceva care poate fi spus fix printr-un cuvânt.

& More (bonus)

Librăria în care îmi place să citesc

Cărturești Verona.

Muzica aceea care mă salvează de fiecare dată când am nevoie

Nu pot să ascult muzică nici când scriu, nici când citesc.

Regizorul/-oarea cu care mi-ar plăcea să lucrez (la o proză din August, poate)

Pentru că doi prieteni mi-au spus că prozele mele i-au făcut să se gândească la Lynne Ramsay, respectiv Lucrecia Martel…

Filmul în care m-am regăsit cel mai recent

M-am regăsit? Poate printr-o anumită privire asupra lumii, habar nu am. Dar mi-a plăcut foarte foarte, foarte mult Body, de Malgorzata Szumowska.

Cea mai neobișnuită expoziție pe care am văzut-o

Am văzut acum mulți ani la Guggenheim, la New York, o expoziție a artistului Cai Guo-Qiang cu niște lupi zburători. Pfff, ce mi-a plăcut, încă mă gândesc la ea. Și am mai văzut, prin aceeași perioadă, la Viena – eram împreună cu Dan Perjovschi și m-a dus el la niște galerii –, niște lucrări ale unei artiste, care construia un fel de altare. Doamne, ce mi-a plăcut și asta, dar, din păcate, nu i-am reținut numele și nici nu l-am găsit notat pe nicio agendă din perioada aia. 

Elena Vlădăreanu (n. 1981) este scriitoare și jurnalistă, trăiește și lucrează în București.

A debutat cu poezie în 2001-2002; de atunci, a publicat mai multe volume de versuri, printre care spaţiu privat. a handbook (Cartea Românească, 2009, cu desene de Dan Perjovschi), Non Stress Test (Casa de Pariuri Literare, 2016), Bani. Muncă. Timp liber (Nemira, 2017), minunata lume disney (Nemira, 2019). Texte de diferite genuri – poezie, proză, dramaturgie – i-au apărut în mai multe antologii, în România și în străinătate. În teatru, a colaborat cu Robert Bălan la mai multe proiecte performative.

A absolvit Facultatea de Litere la Universitatea din București, are studii de master la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii (CESI) și în prezent lucrează la o cercetare doctorală, tot la CESI, despre biografii și autobiografii în teatru.  

Este realizatoarea emisiunii Scena și ecranul la Radio România Cultural, unde vorbește despre filme.

În decembrie 2018 a inițiat proiectul Zilele „Sofia Nădejde“, sub egida căruia s-a desfășurat, în ultimii trei ani, Gala Premiilor „Sofia Nădejde“ pentru Literatură Scrisă de Femei.

August este volumul său de debut individual în proză, apărut de curând în colecția n’autor a Editurii Nemira.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.