Căsătoria – o temă mereu actuală în dezbaterile sociale precum și în literatură este cochilia oficială în care se închide în fața lumii iubirea dintre doi oameni.

Căsătoria are aceleași meandre complicate pe care le are și iubirea, cu toate pasiunile, misterele și problemele ei. O bucată de hârtie, o conveițuire, o conversație, un dezastru, o convenție, o salvare, un purgatoriu – scriitorii încearcă să scrie nu despre CE este căsătoria, ci despre CUM este ea.

În ultimul an au apărut în colecția Babel a editurii Nemira 5 cărți extrem de diferite, ca fundal istoric și geografic, extrem de diferite ca stil, dar toate având în epicentru căsătoria: căsătoria de obligație, căsătoria din iubire, căsătoria din datorie, durerea pierderii celuilalt.

Marea șansă, de Olivia Manning, primul volum din Trilogia Balcanică spune povestea a doi tineri britanici proaspăt căsătoriți, Guy și Harriet Pringle care se mută în România și Bucureștiul anilor 30, chiar în pragul celui de-al Doilea Război Mondial, odată cu un post de profesor de limba engleză pe care Guy îl primește aici. Dincolo de fundalul istoric precis conturat istoric de autoare, cartea e scrisă mai mult din perspectiva tinerei soții care e obligată să-și urmeze soțul într-o țară ”necivilizată” și tot mai instabilă. Relația cu Guy este tot mai fragilă din perspectiva femeii a cărei părere e rareori ascultată sau cerută, obligată să se adapteze din mers la noua lume, la prieteni mai mult sau mai puțin ostili, într-o lume încă a bărbaților. Cât timp au fost separați Guy a avut timp să se adapteze mai bine și să fie entuziasmat de capitala interbelică, mai ales de distracțiile pe care le oferă. Lui Harriet nu-i rămân decât multe întrebări, mirări și repetate momente de gelozie. Cum va trece căsătoria celor doi prin greutățile de cuplu și prin pericolele istoriei?

Mergeau la o oarecare distanță unul de altul, despărțiți de propriile lor păreri. În față, se vedea vitrina cafenelei spre care porniseră. Era vorba despre doi trandafiri, considerată locul de întâlnire al celor care se adunau pe vremuri la napoleon, acum dărâmat. Guy își închipuia că va găsi acolo totfelul de vechi prieteni, iar Harriet tocmai de asta se temea. Imaginându-și-l pierdut în îmbrățișările lor, simțea că eternitatea era îndoielnică și universul, inuman și rece. Își strecură din nou mâna în mâna lui.

– Suntem împreună, suntem în viață, cel puțin pentru moment, spuse.

Strângându-i mâna, el o întrebă:

– Când vom putea fi mai mult decât atât?

 O noapte, Marcovici, debutul scriitoarei Ayelet Gundar-Goshen începe tot sub spectrul războiului, în comunitatea evreilor unde încep să se practice căsătoriile de formă dintre evreice tinere din Europa și evrei din Palestina pentru a le putea salva din calea pericolului nazist, ca apoi să divorțeze. Începe ca o căsătorie de formă, dar din prima clipă Iacov Marcovici se îndrăgostește nebunește de soția lui, Bella Zeigerman și această dragoste devine o obsesie lungă de-o viață. Cu cât ea vrea mai tare să scape, cu atât se străduiește el mai mult să nu-i acorde divorțul. Cum este o căsnicie în care unul dintre soți se simte prizonier? Cum se câștigă iubirea unei femei cu care ești căsătorit, dar care nu te iubește? Cum crește un copil într-o căsnicie nefericită? – toate sunt întrebări la care personajele caută răspuns în carte.

Iacov Marcovici nu putea închide ochii. Adevărul e că nu mai putea închide ochii din clipa în care Bella Seigermann se întorsese spre el, acolo, în apartamentul din estul orașului, în urmă cu două săptămâni, de parcă îi era teamă că o să dispară în timp ce el va dormi și că n-o va mai regăsi niciodată. Stătea culcat pe spate și se gândea la vaporul care se îndrepta spre Israel, spre locul acela din care Bella Seigermann va porni pe drumul ei, iar el pe al lui. Ea spre Olimp, iar el spre sat. Aproape că se aruncă în sala mașinilor ca să-i ordone căpitanului să oprească. Aventura vieţii lui se va sfârși în câteva zile, iar el se va întoarce așa cum a plecat, cu inima plină peste poate, dar cu mâinile goale.

În romanul  Așteptându-l pe Bojangles, debutul lui Olivier Bourdeaut, un copil spune povestea căsniciei dintre Mama și Tata, pe ritmul melodiei Ninei Simone, Mr. Bojangles. Imaginea căsătoriei este aici filtrată prin subiectivitatea fiului, încărcată în prima parte de magie, boemie, chiar stranietate. O familie în care animalul de companie este un cocor numit Domnișoara Superfluă.  Ce se întâmplă însă când într-o căsnicie fericită intervine un diagnostic periculos care pare să dea o explicație morbidă excentricităților simpatice ale Mamei?

Întotdeauna, când dansau, își preparau cocteiluri trăsnite, cu umbrele, măsline, lingurițe și colecții întregi de sticle. Pe comoda din salon, în fața unui imens instantaneu alb-negru al Mamei sărind într-o piscină în rochie de seară, se găsea un pick-up vechi și frumos pe care se rotea mereu același vinil cu Nina Simone – și aceeași melodie: Mister Bojangles. Era singurul disc care avea dreptul să se învârtească pe aparat, celelalte muzici trebuiau să se refugieze într-o ustensilă hi-fi mai modernă și cam ternă. Această muzică era chiar nebună, era tristă și veselă în același timp și o aducea pe mama mea în aceeași stare. Ținea mult, dar se oprea întotdeauna prea repede și mama striga: «Să-l punem iar pe Bojangles!», bătând tare din palme.

Căsătorie de plăcere, de Tahar Ben Jelloun, descrie în amănunt o practică orientală prea puțin cunoscută și chiar mai puțin tolerată de occidentali: acel aranjament prin care bărbații care călătoresc mult cu afaceri au dreptul să intre într-o căsătorie de plăcere, o recunoaștere temporară a relației cu altă femeie, care va fi răsplătită prin câteva bunuri. Amir, protagonistul, nu doar se îndrăgostește de a doua femeie din viața lui, Nabou, dar aceasta e de culoare, fapt care hrănește suplimentar ura primei soții. Relația complicată dintre cei trei și dublul mariaj constituite tema centrală a cărții alături de problemele rasiale implicate, de tabuurile și convențiile unei societăți în care femeile au prea puține drepturi și multe obligații. Este o perspectivă cu totul diferită asupra raporturilor de putere și afective dintr-o căsnicie, așa cum sunt ele în societatea musulmană.

Când Amir e aici, sunt cu totul a lui; nimeni nu îndrăznește să se ia de mine. Atârn drapelul marocan pe acoperiș și ard tămâia paradisului. Toată lumea știe că a sosit bărbatul meu. Vecinele vin să-mi ureze fericire și belșug; nu-mi fac niciun rău, deși mă invidiază. Mă pregătesc două zile ca să-l întâmpin și să mă dăruiesc lui trup și suflet. Mă port altfel, simt cum devin altă femeie, îi aparțin și îmi place sentimentul de a fi a lui, în întregime a lui. Poate că situația asta nu o să dureze, poate că moralitatea nu e respectată. Mă aflu azi la poalele tale, agățată de rădăcinile tale, o, Hagi Baba, sunt slabă și mă supun voinței tale! De fiecare dată când vine, Amir mă duce la scribii din moschee, să întocmească un contract de căsătorie temporară. Cred că se numește «căsătorie de plăcere». Amir vrea neapărat să-și respecte religia. Eu n-am nimic de zis; el mă răsfață, iar eu mă îngrijesc foarte bine de el.