Bogdan Munteanu, autorul volumului de povestiri Ai uitat să râzi, apărut la editura Nemira în colecția Cuaternar, este invitat în această toamnă la FILIT (Festivalul Internațional de Literatură şi Traducere Iaşi) și la cea de-a 21-a ediție a Salonului Internațional de Carte de la Alger. Festivalul Internațional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) are loc în perioada 26-30 octombrie, în cadrul unor evenimente deschise publicului larg.  Bogdan Munteanu participă la două evenimente care au loc sâmbătă, 29 octombrie:
Luni, 31 octombrie, de la ora 19.00, editura Nemira lansează la librăria Humanitas Cișmigiu bestseller-ul Cu ultima suflare, de Paul Kalanithi, cartea care a inspirat sute de mii de oameni din întreaga lume, tradus în zeci de țări, bestseller New York Times și cea mai bună carte pe Amazon în ianuarie 2016. Vorbesc despre carte Iuliana Alexa, redactor-șef al revistei Psychologies și Vlad Mixich, expert în politici de sănătate. 
Joi, 27 octombrie, de la ora 16.00, la Cărturești Verona, se lansează volumul Commedia dell’ arte. O istorie a spectacolului în imagini, coordonată de David Esrig, care apare în România în premieră absolută, după 30 de ani de când a fost publicată în Germania unde a avut un succes extraordinar și a intrat în toate bibliografiile de la facultățile de artă. Evenimentul are loc în cadrul celei de-a 26-a ediție a Festivalului Național de Teatru. Participă autorul, David Esrig, traducătorul cărții, Victor …
Luni, 24 octombrie, de la ora 19.00, la librăria Humanitas Cișmigiu, se lansează romanul În noaptea timpului, de Antonio Muñoz Molina. Participă la eveniment: Carmen Mușat, Dana Ionescu și Marin Mălaicu-Hondrari.  Cartea a apărut la editura Nemira, în colecția Babel, în traducerea Adelinei Mioara Angheluță și este un roman-fluviu despre sângerosul Război Civil din Spania, cu o scriitură ce amintește de Lev Tolstoi sau Ernst Hemingway. Mulțimea de personaje, în care se amestecă ficțiuni cu figuri reale, rutina din vreme de pace, cât și …
În perioada 17-29 octombrie editura Nemira vă așteaptă în pasajul de la Universitate la standul special amenajat în cadrul Festivalului Național de Teatru 2016. Cărțile din colecțiile Yorick, Babel, Cuaternar sau Nautilus SF&F vor avea un preț special redus cu 35%. Printre noutățile din colecția de arte ale spectacolului Yorick se numără Parisul personal partea a III-a: Familia din Rivoli 18, Commedia dell’ arte. O istorie a spectacolului în imagini  de David Esrig, premieră absolută în România, Istoria ilustrată a Teatrului Universal, coordonată …
Joi, 20, octombrie, de la ora 19.00, editura Nemira vă invită la un eveniment marca Nautilus SF : aflăm răspunsul la întrebarea Cum era viața în Epoca de Gheață? pornind de la cel mai nou titlu din colecție – Șaman, de Kim Stanley Robinson, la Epic Bar, de pe strada Colței, nr. 50.  Vorbesc despre carte Silvia Penciulică (de la cumintealasf.wordpress.com), Vlad Bogos (cititor și blogger pe vladbogos.ro & Florin Stanciu (scriitor de science-fiction și genetician). 
Luni, 17 octombrie, de la ora 19.00, vă invităm la Cărturești Verona pentru lansarea Trilogiei Balcanice scrisă de prozatoarea britanică Olivia Manning din care fac parte romanele Marea șansă, Orașul decăzut și Prieteni și eroi, apărută integral la editura Nemira, în colecția Babel și tradusă din limba engleză  de Diana Stanciu. Vorbesc despre carte Andreea Răsuceanu, Dana Ionescu, Bogdan Ghiu și Bedros Horasangian.
Sâmbătă, 15 octombrie, editura Nemira lansează cel mai nou titlu din colecția Nautilus SF – Șaman, de Kim Stanley Robinson. Evenimentul are loc în cadrul Dracula Film Festival, la librăria Humanitas din Brașov, de la ora 13.00. Vorbesc despre carte Dorin Lazăr și Alexandru Lamba, amândoi cititori pasionați de science-fiction. Șaman, de Kim Stanley Robinson este o poveste fascinantă despre viața unui trib din Epoca de gheață și lupta zilnică pentru supraviețuire, apoi drumul spre maturitate al unui băiat de 12 …
Sâmbătă, 1 octombrie 2016, în Atriumul Bibliotecii Naționale a României, au fost decernate premiile Sci+Fi FEST 2016 pentru literatură science fiction. Romanul Mineral (apărut în colecția Nautilus a editurii Nemira), scris de Marian Truță și Dănuț Ungureanu a primit marele trofeu al revistei Știință și Tehnică pentru cel mai bun roman science-fiction al anului 2015. 
Astronautul Chris Hadfield, faimos în toată lumea pentru că a fost comandantul Stației Spațiale Internaționale, transmite un mesaj video exclusiv participanților la Noaptea Cercetătorilor Europeni de vineri, 30 septembrie! Filmarea va fi proiectată de la ora 19.30 pe scena mare de la Universitate în cadrul evenimentelor de la Noaptea Cercetătorilor Europeni! Vă așteptăm pentru o doză de #funscience și un discurs inspirațional! Iar asta doar în ziua de vineri.
Marți, 13 septembrie, de la ora 11.00, Casa Experimentelor și Editura pentru copii Nemi vă invită la o călătorie în lumea fascinantă a științei electricității și magneților, pornind de la cartea Nick și Tesla în laboratorul de înaltă tensiune, de „Science Bob“ Pflugfelder, Steve Hockensmith. În deschidere, Școala de dans Minardo a Școlii Copiilor va prezenta un moment coregrafic de dans contemporan „Dansând cu fulgerele”.
Scriitorul Bogdan Munteanu, autorul volumului de povestiri Ai uitat să râzi, publicat de Nemira în colecția Cuaternar, este invitat la Bookfest Târgu-Mureș și la Festivalul Internațional de literatură și lectură de la Bistrița – ediția proză scurtă. Sâmbătă, 10 septembrie, de la ora 17:30, Bogdanu Munteanu citește fragmente din carte și semnează autografe la Teatrul Național în cadrul celei de-a treia ediții a Salonului de carte Bookfest de la Târgu-Mureș. Iar între 23 și 25 septembrie autorul este invitat la prima …
Editura Nemira participă la Noaptea Literaturii Europene de la București din 9 septembrie 2016 cu 3 evenimente de excepție. În cadrul programului propus de Institutul Cultural Român la Casa „Ion Mincu” (str. Pictor Arthur Verona nr. 19, cu începere de la ora 19.00, va avea loc o lectură în premieră din volumul TRADO, scris de Svetlana Cârstean împreună cu poeta suedeză Athena Farrokhzad și care apare în această toamnă la Nemira.
Romanul Un an de studiu, de Anne Wiazemsky, apare în colecția Babel a editurii Nemira, tradus de Doru Mareș. Cartea relatează parcursul inițiatic al unui an petrecut la școala vieții, a iubirii și a cinematografiei: tânăra pe atunci Anne îl cunoaște pe Jean-Luc Godard și astfel intră în fascinanta lume a noului cinema francez. Un an de studiu desenează pasionant o iubire și o epocă, sfârșitul anilor ’60, când Franța este scena unor importante mișcări politice, ideologice și artistice. „Într-o zi …