O planetă supraaglomerată duce la o minte aglomerată. Asta ne zice Matt Haig și suntem siguri că, la un moment dat, ai simțit și tu lucrurile pe care le povestește atât de emoționat autorul în Gânduri de pe o planetă nervoasă, continuarea bestsellerului Câteva motive să iubești viața. Trăim într-o lume puternic tehnologizată. Suntem mereu pe fugă, vrem să facem mai multe lucruri decât putem duce. Ne obosim, simțim pe alocuri anxietate. Și e normal. Dar poate uneori e nevoie …
“Începutul este momentul în care trebuie acordată cea mai mare atenţie corectitudinii echilibrelor. Fiecare soră Bene Gesserit ştie lucrul acesta. Iată de ce, atunci când începeţi studiul vieţii lui Muad’Dib, aveţi mai întâi grijă să îl plasaţi în timp: s-a născut în cel de-al 57-lea an al Împăratului Padişah Shaddam IV. Apoi, luaţi bine aminte la locul lui Muad’Dib în spaţiu: planeta Arrakis. Nu vă lăsaţi amăgiţi de faptul că a văzut lumina zilei pe Caladan şi că şi-a petrecut …
Ar fi copii ce şi-ar dori să crească. Unii o şi fac. Şi fără îndoială, odată crescuţi ajung să folosească armele maturităţii. Întotdeauna începi prin a trage aer în piept, dar până la sfărşitul cărţii nu apuci să expiri. Rămâi în starea „de gardă” ca şi cum nu te-ai aştepta ca pumnul din piept să anunţe ultima pagină, ultimele cuvinte şi momentul brusc al eliberării. Romanul seamănă groaznic cu un moment sub apă în care ţii ochii deschişi.
Vocile vikingilor este cel mai cunoscut volum de povestiri SF al prozatorului brașovean Voicu Bugariu, scriitor dar și teoretician al genului SF, ce a fost lansat pentru prima dată în 1970 și relansat de curând, la editura Nemira în colecția Maeștrii SF-ului românesc.
Care-i scopul acestor creaturi de lumină? întrebă reporterul. Dar mai bine ar fi întrebat: Ce scop are omul? E treaba noastră să urcăm în genunchi, la figurat, ignorând durerea, cu bărbia înainte în mândria noastră copilărească, spunând întregului univers: Uită-te la mine! Sunt om! Mă târăsc acolo unde alții merg! Dar nu-i grozav că mă pot târî oriunde?
,,Rădăcinile sunt crengi cufundate-n pământ. Crengile sunt rădăcini crescute-n văzduh.’’ scria Rabindranath Tagore cu un veac în urmă şi la aceste stihuri ne duce cu gândul un titlu precum Iarba cerului.
“Acest roman care a primit un premiu Hugo nu este o carte ușoară, ci una care se citește cu pauze necesare documentării suplimentare. Mai mult decît istoria paralelă, mi-a plăcut modul în care oamenii încearcă să se adapteze unii la alții. Discursurile interioare ale multor americani care interacționează cu japonezii m-au dus cu gîndul la situațiile în care este pus, la un nivel primar, turistul într-o țară străină despre care nu s-a informat suficient. Un chin al diferențelor culturale care nu …
O sferă îmbrăcată în pâslă de clorofilă. Un continent fără munți, fără ape și fără țărmuri. Un astru fără hărți. Nu și fără mistere. Verde Aixa nu este doar o carte despre călătorii celeste. Nu e nici măcar un thriller. Desigur, dispariția membrilor unei nave de cercetare de pe Pământ, ajunsă pe o fascinantă planetă populată doar de un codru colosal, constituie neîndoielnic subiectul cărții, însă, dincolo de tensiunile existente la acest nivel, palpită un soi de nervură centrală ce traversează …
Misterul lui Edwin Drood este ultima operă scrisă de Charles Dickens și unul din primele romane polițiste din literatura universală, cu toate că pe parcursul cărții nu se conturează nici un personaj în rolul de detectiv și nici finalul cărții nu este unul edificator.
„Am urmărit până acum o istorie a lumii în care, pentru prima dată, viețile marilor eroi culturali de pretutindeni – Adam, Jupiter, Hercule, Osiris, Noe, Zarathustra, Krișna și Ghilgameș – au fost împletite într-un unic fir narativ cronologic. În general, ei nu au lăsat urme fizice, continuând să trăiască doar în imaginarul colectiv, fiind imortalizați numai în fragmente de relatări și de imagini care au supraviețuit.
„Deșertul era apoteoza tuturor deșerturilor, nemărginit, se înălța spre cer parcă la infinit, în toate direcțiile. Era alb și orbitor și uscat ca iasca și plat, cu excepția nedeslușitei pâcle, ca un nor, a munților care se schițau la orizont, a ierbii-diavolului care aducea vise dulci, coșmaruri, moarte. Din loc în loc, câte o lespede funerară indica drumul, căci odinioară cărarea suflată de nisip care-și croia drum prin crusta groasă a solului alcalin fusese un drum mare. Trăsuri și căruțe …