Vasile Adnan e artist grafic, designer, ilustrator și motion designer de mai bine de 15 ani. Face parte din echipa editurii Nemira din 2018 și e responsabil  pentru multe dintre coperțile și campaniile editurii, în special pentru direcția vizuală a imprint-ului de science-fiction și fantasy Armada, dar și pentru branding-ul Orion și platforma de audiobooks Echo.

E un veteran al scenei de muzică underground din Timișoara, implicat în animație și game development, dar și în acțiuni civice și preocupat de tot ceea ce e proaspăt în cultura vizuală.

De curând, a câștigat (prin votul publicului) premiul pentru cea mai bună copertă a anului în cadrul concursului Dreamstime – pentru Christine, de Stephen King. 

Drumul meu către Nemira a fost puțin ciudățel, povestește Vasile Adnan în ultima ediție din acest an a podcastului Books are Magic, dar s-a bazat pe toate legăturile sociale și pe toți prietenii din domeniu pe care i-am avut. E un domeniu în care nu te duci doar cu portofoliul, cu lucrurile pe care le-ai făcut, dar și cu bune referințe. Faptul că te recomandă cineva din echipă și că ajungi să te dovedești un bun om de echipă (precum și un bun ilustrator) ajută. 

Am început la Nemira cu o carte pentru copii, Ghidul micului astronom prin Univers, care-a fost o experiență extraordinară, eu fiind cumva un pasionat al astronomiei. De-acolo am continuat în creația imprint-ului Armada, care este fostul Nautilus – prelua operele de sci-fi și fantasy pe care Nemira le publicase până în acel moment. 

Dune este unul dintre hiturile Nemira, iar pentru Vasile Adnan posibilitatea de a lucra pentru pachetul său grafic a fost una intens personală. 

E una dintre cărțile cu care am crescut și cu care am copilărit, poate, mulți – coperta aceea cu piramida din anii ‘90 a rămas întipărită, arsă în memoria mea. Când am primit oferta eram super entuziasmat, dar încercam să par profesionist și detașat: de fapt, prima reacție de felul ăsta a fost cu Arthur C. Clarke, la Odiseea spațială, un monolit al literaturii. Dar Dune este cartea de căpătâi a sci-fi-ului pentru mine și pentru mulți din generația mea și, sper, pentru mulți din generația care urmează.

Grija pentru cititorii cu vechime și nevoia de a le stârni celor mai tineri interesul sunt printre preocupările majore ale lui Vasile Adnan. 

Pe la mijlocul anilor ‘90, își amintește el, nu aveam acces la așa de multe referințe vizuale și puținele referințe pe care le aveai când citeai o carte urmau să-ți definească impresia asupra acelei lumi. O carte bună îți creează propriile imagini în cap, iar dacă singurele referințe sunt cele de pe copertă deseori te ajută să îți imaginezi o lume mult mai fantastică decât e: era un punct de plecare pentru un cititor tânăr și sper ca și coperțile de acum să funcționeze la fel pentru noii cititori. 

Pe de o parte, vrei să deservești fanii care există deja și să le-arăți că știi despre ce e cartea. Multe dintre temele lui Herbert am încercat să le includ în coperta de-acum a seriei – comentariile privind lideri mesianici, religie, politică… am luat, de exemplu, elemente din pictura religioasă românească. A împrumutat un pic din acea formă grafică. Și, fiind mare fan de istorie în tinerețe (și și-acum, de fapt), chiar am avut proiecte cu bisericile fortificate din România: aveam deja referințele astea și se potriveau foarte frumos cu temele lui Herbert, deși el e clar critic. Art Deco se întâlnește cu pictura religioasă.

Stephen King este o altă vedetă literară care se bucură și de nenumărate ecranizări ale romanelor sale. Unde ar fi de găsit imaginea nu neapărat nouă, cât mai degrabă surprinzătoare care să facă o copertă să-ți sară în ochi?

Pentru coperta Christine, de pildă, Vasile Adnan a ales un automobil vintage văzut din spate (și nu pe de-a-ntregul), parcat în fața unei clădiri care-ar putea să fie de birouri și în care se oglindesc vreo câțiva norișori. Titlul e tipărit în caractere ca de marchiză de cinematograf, sunt cel puțin două nuanțe de roșu aspru în imagine și mai e și niște albastru petrol. Desenul ar putea, la o adică, foarte bine să fie o copertă pentru un album Lana del Rey.

Ilustratorul român confirmă: Știam că [Stephen King] e mare fan rock’n’roll, așa că multe dintre coperțile Stephen King preiau din stilul acela, rockabilly, al anilor ‘60-’70. Ne jucăm cu referințe – nu e nimic nou, dar felul în care putem pune laolaltă diferite referințe culturale și vizuale poate încă să surprindă. Asta sper eu să pot să fac. Mai ales la aceste cărți, publicul are anumite așteptări, le cunoaște, și atunci e foarte important să se regăsească în ele.

Dar chiar dacă amestecul de referințe, de citări și de trimiteri e unul dintre limbajele vizuale predilecte ale acestei epoci, clișeele ar fi de evitat.

Stephen King are imaginea asta de autor de romane horror, spune Vasile Adnan. Dar el e mult mai cool de-atât. Am vru să-l scoatem din logica aia vizuală tipică horror-ului, mult roșu, mult negru. În Christine, o mașină demonică ucicând lumea pare un pic ridicolă. De aceea nici n-am încercat să ilustrăm cumva o mașină malefică. Ideea era să avem un aer de mister, pentru că premisa e un pic ridicolă, dar felul în care o pune King în scenă face personajele și povestea credibile. Sună cumva simplist, dar execuția o face foarte faină.

Care e însă procesul de gândire a unei sigle de colecție – precum Armada sau ECHO, platforma și aplicația de audiobooks lansate anul acesta?

La Armada am simțit o oarecare presiune – mă gândeam „Ce fac acum? O să rămână o vreme, o să stea pe rafturile oamenilor”! Căutăm să aibă o anumită universalitate, adică să fie valabilă și flexibilă și peste câțiva ani. De obicei, asta se traduce într-o oarecare rigiditate, trebuie să ai o formă cât mai simplă, care să se preteze și la cât mai multe reinterpretări.

Tweet