Continuarea seriei Rebelul nisipurilor: „Trădarea tronului” [Fragment în avanpremieră]

Continuăm mult îndrăgită serie Rebelul nisipurilor, apărută în colecția Nemira Young Adult, cu al doilea volum: Trădarea tronului.

Rebelă din întâmplare. Trădătoare din asumare.

Cu doar câteva luni în urmă, Amani fugea din orașul ei natal călare pe un cal mitic, împreună cu misteriosul Jin, în căutarea libertății. Iar acum se luptă să elibereze întreaga națiune a deșertului Miraji de sultanul însetat de sânge care și-a omorât propriul tată ca să ajungă pe tron.

Când Amani ajunge în epicentrul regimului – la palatul sultanului –, încearcă să afle secretele acestuia spionând. Însă uită că Jin a dispărut tocmai când se apropiase mai mult de adevăr… Pe măsură ce trece timpul, Amani începe să se întrebe cine a trădat, de fapt, ținutul ei senin, plin de magie.

RECOMANDĂRI

Un roman care îți dă palpitații și, totodată, îți frânge inima, cu climaxuri care-i vor face pe cititori să aștepte cu sufletul la gură următorul volum.

Kirkus Reviews

Plină de întorsături de situație la care nu te aștepți, cu un final care îi va face pe cititori disperați după volumul al treilea al trilogiei.

Booklist

În paginile astea există conflicte violente, sărutări furate, discuții de teorie politică. Există creaturi care-și adaptează înfățișarea, djini formidabili și trădări neașteptate. Citiți neapărat toată seria!

Library Journal

CE SPUN CITITORII

Mith (Goodreads): ADOR cartea asta. Atât de bogată și originală. M-am îndrăgostit de personaje, de povestea de dragoste, de rebeliune. De tot.

Cors (Goodreads): Scrisul lui Hamilton e tot mai bune. Dacă era o scriitoare bună la primul volum, acum e una grozavă. Felul în care își alege cuvintele e perfecțiunea și fiecare capitol mă făcea să vreau mai mult.


Fragment în avanpremieră

În Dustwalk, căsătoriile se făceau repede. Majoritatea fetelor își scoteau cele mai bune halate, iezite de‑a lungul anilor de surorile și mamele care le dădeau mai departe, își puneau sheema pe cap să‑și ascundă fețele în perioada aceea nesigură dintre logodnă și căsătorie, pentru ca nu cumva un strigoi sau un djinn să observe o femeie care nu aparținea nimănui, care nu mai era nici fiică, dar nici soție încă, și să încerce să o ia pentru el.

Nu aveam o casă de rugăciune în tabără, dar ne descurcaserăm de fiecare dată. Sfântul Părinte făcuse pregătirile pentru ceremonie într‑un spațiu liber de la marginea nisipului, unde pământul se arcuia în sus doar atât cât să ofere o priveliște frumoasă asupra taberei de jos în ultimele clipe cu lumină de zi. Nunta a început în amurg, când soarele apunea peste canion. Așa cum începeau mereu. Un moment în care se schimbă ziua pentru un moment de schimbare în două vieți.

Imin nu purta o sheema modificată. Era un acoperământ adevărat de nuntă, făcut dintr‑o pânză bună, cusută cu fir colorat, și, sub atingerea soarelui, îi distingeam conturul feței pe care o alesese prin muselina galbenă subțire. Nu era cea pe care o mai văzusem înainte. Imin era cel mai bun spion al nostru și rămânea în viață pentru că nu ieșea în evidență. Dar fața pe care o alesese azi era uluitoare și zâmbea așa cum n‑o văzusem niciodată pe Imin zâmbind.

Hala mi‑a surprins privirea când cei doi au îngenuncheat în nisip unul lângă celălalt. Fusese un pact nerostit între noi, demdjii, să avem grijă de Imin după noaptea în care Navid își declarase dragostea pentru ea. Niciuna dintre noi n‑o mai văzuse pe Imin renunțând la zidurile ei pentru cineva din tabără înainte de Navid.

Poate că Imin și Hala aveau același tată djinn, dar, din câte se părea, n‑ar fi putut avea mame mai diferite. Se zvonea că Hala își făcuse mama să‑și piardă mințile, făcând‑o să înnebunească dinadins, atât de mult o ura. Rebeliunea o găsise pe Imin într‑o închisoare, așteptând să fie executată de gallani. Imin își petrecuse șaisprezece ani ascunsă în casă de bunicii care protejau copilul demdji al fiicei lor. Singură și izolată, dar în siguranță. Până când bunica lui Imin s‑a prăbușit la pământ în pragul casei. Imin era singură în casă. Fata de șaisprezece ani a așteptat, sperând să observe un vecin. Dar în cele din urmă, disperată, a alergat s‑o ajute, purtând aceeași siluetă zveltă de fată pe care o luase ca să reziste căldurii din dimineața aceea. Totuși, trupul era prea firav să târască o femeie în toată firea. Imin a luat formă de bărbat afară, la lumina zilei.

Zvonurile au ajuns la gallani. Au omorât toată familia lui Imin în același prag, în timp ce încercau să țină calea soldaților.

Până la Navid, Imin îi tratase pe toți cei care nu erau demdji cu lipsă de încredere. Chiar și pe mine, pentru că timp de șaisprezece ani crezusem că eram om.

Era de ajuns cel mai mic pas greșit din partea lui Navid pentru ca Imin să se retragă din nou după ziduri. Dar nici măcar Hala nu reușise să găsească ceva în neregulă la el și încercase din răsputeri. Oricine putea să vadă cum se uita Navid la Imin. Și nu se schimba indiferent cum arăta schimbătorul nostru de formă, că era bărbat sau femeie, mirajin sau străin.

Sfântul Părinte stătea între Navid și Imin când s‑au întors cu fața spre noi, stând în nisip cu picioarele încrucișate. A recitat binecuvântările obișnuite pentru nuntă în timp ce umplea două vase mari de lut cu foc. Pe unul i l‑a întins lui Imin, iar pe celălalt lui Navid. A vorbit despre cum omenirea a fost făcută din Ființele Primordiale din apă și pământ, sculptate de vânt și însuflețite de scânteia focului djinnilor. Ne‑a reamintit că, atunci când prințesa Hawa și Attallah au devenit primii muritori care s‑au căsătorit, focurile lor erau împletite și ardeau cu atât mai puternic din pricina asta. Atâtea secole mai târziu, încă mai pronunțam aceleași cuvinte spuse de ei.

În timp ce el vorbea, noi, femeile din tabără, ne‑am apropiat una câte una de Imin, iar bărbații de Navid. Fiecare a pus ceva de‑al lui în foc ca să binecuvânteze uniunea. În Dustwalk, eu dăruisem mereu un cartuș gol sau o șuviță de păr. Nu aveam nimic altceva de dat.

Pentru prima dată în viață, aveam mai mult și mă gândisem la ce ar fi trebuit să dau, în timp ce eu și Shazad ne pregăteam. Pentru o clipă doar, mi‑am trecut degetele peste sheema mea roșie. Cea pe care mi‑o dăduse Jin în Sazi, orașul minier ars din temelii. Când am închis ochii pentru ca Shazad să‑mi dea pleoapele cu negru, m‑am văzut aruncând‑o în foc și privind cum materialul roșu se aprindea. Avea să fie mistuită în câteva secunde. Eram furioasă, dar nu‑l uram. Așa că mi‑o legasem în jurul taliei ca pe‑o centură, așa cum făceam mereu cu hainele lui Shazad.

Stăteam în spatele Halei, care ținea mâna deasupra focului, înțepându‑se repede cu un ac în cele trei degete rămase la mâna stângă. Sângele era ofranda tradițională din partea membrilor familiei, chiar dacă tatăl lui Imin și al Halei nu sângera. Punctele de un roșu aprins s‑au umflat pe vârful degetelor ei aurii, apoi au sfârâit când sângele a atins focul. Când Hala s‑a dat la o parte, am întins darul meu deasupra focului și o mână de nisip din deșert a alunecat printre degete, împrăștiindu‑se în flăcări. Am surprins o urmă vagă de zâmbet pe fața lui Imin când m‑am dat deoparte, făcându‑i loc lui Shazad să arunce în foc un pieptănuș de‑al ei. Lângă ea, Ahmed a aruncat în bolul lui Navid o monedă xichiană. Purta o kurta neagră și curată, cu margini roșii, care îl făcea să arate mai degrabă ca și cum locul lui era într‑un palat, nu într‑o rebeliune. El și Shazad făceau o pereche foarte potrivită, stând unul lângă altul în fața focurilor îngemănate de nuntă.

În spatele lui Ahmed, gemenii Izz și Maz țineau o pană albastră, smulgându‑și‑o pe rând din mâini și împingându‑se unul pe altul într‑un război tăcut, întrecându‑se care să o arunce în foc. Privirea de avertizare pe care le‑a aruncat‑o Shazad când s‑a întors a fost destul de grăitoare ca să‑i facă pe amândoi să se poarte frumos. Când m‑au văzut stând pe partea lui Imin de foc mi‑au făcut semne disperate cu mâna. Nu‑i mai văzusem pe gemeni de când mă rănisem. Probabil se întorseseră când noi eram în Saramotai.

După ce‑au trecut toți cei din tabără, Imin și Navid s‑au întors în sfârșit cu fața unul la celălalt și și‑au spus jurămintele.

– Mă dăruiesc ție.

Imin a înclinat cu grijă focul spre cel de‑al treilea bol pe care Sfântul Părinte îl ținea între ei, făcând cenușa darurilor noastre să se amestece cu tăciunii aprinși și să arunce scântei în timp ce se revărsau dintr‑un bol în altul.

– Tot ce am îți dăruiesc ție și tot ce am e al tău. Viața mea e a ta, o împart cu tine. Până în ziua în care vom muri.

Navid a repetat aceleași cuvinte în timp ce înclina conținutul bolului său spre al ei până când un unic foc, mai mare și mai luminos decât cele pe care le ținuseră singuri, ardea între ei. Sfântul Părinte și‑a mișcat mâinile tatuate deasupra focului, în semn de binecuvântare.

A urmat un moment de tăcere, când soarele a dispărut complet după zidul canionului, lăsând tabăra într‑o penumbră slăbită doar de foc. Pe urmă, Navid a sărit în picioare, ridicând‑o mândru pe Imin în picioare, cuprinzându‑i talia cu mâinile și trăgând‑o aproape pentru un sărut. Toată tabăra a ovaționat. Ceremonia se terminase. Era timpul să înceapă festivitățile.

– Amani!

N‑am apucat să mă întorc ca să văd cine mă strigase. Două brațe albastre m‑au prins de talie, învârtindu‑mă cu bucurie. Am râs, împingându‑l pe Izz la o parte când am ajuns din nou cu picioarele pe pământ, clătinându‑mă. Maz purta haine, dar Izz se dezbrăcase deja aproape în întregime, lăsându‑și doar pantalonii. Gemenii aveau o adevărată aversiune față de haine. Formele lor de animale nu aveau nevoie de ele și părea că‑i nedumerea faptul că formele lor omenești aveau în schimb nevoie de haine.

Izz a arătat spre pielea albastră și dezgolită a pieptului său și spre halatul meu.

– Ne asortăm.

Îmi zâmbea prostește.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.