Chiar aşa, de ce? Aţi spune că, în mod normal, literatura Young Adult e rezervată strict celor de până la 18 ani. E foarte posibil, dar atunci nu se explică de ce, conform unui studiu efectuat în 2012, 55% dintre cărţile de acest gen sunt cumpărate de cei care depăşesc (uneori cu mult) vârsta mai sus menţionată.
– Explicaţiile sunt multiple, unul din răspunsurile cele mai la îndemână referindu-se la universul escapist cuprins în acestea şi pe care cititorii îl caută la absout toate vârstele şi nu doar atunci când se află în perioada adolescenţei. Asta ca să nu mai spunem că literatura Young Adult excelează la acest capitol, saga Cântec de gheaţă şi foc, spre exemplu, fiind un model de inventivitate şi imaginaţie.
– Un alt motiv ar putea fi însă faptul că romanele de acest gen evocă o anume stare de nostalgie, iar cele cu adevărat bine scrise o fac, desigur, exemplar. Astfel, ele pot ajuta cititorul să reviziteze cu ochii minţii perioade ale existenţei pe care le credea demult uitate. Şi, bineînţeles, le pot oferi acelora mai puţin adaptaţi rigorilor prezentului o portiţă de scăpare către o existenţă mult mai interesantă.
– De asemenea, literatura Young Adult respectă o condiţie esenţială a literaturii de calitate şi anume universalitatea. Genul în care se desfăşoară acţiunea, cu alte cuvinte, nu are nicio influenţă asupra gradului de empatie pe care îl stârnesc personajele şi în care cititorii se pot regăsi la orice vârstă, cu toate nesiguranţele lor. Sau, cu alte cuvinte, să nu ne spuneţi că problemele în dragoste dispar odată cu vârsta de 18 ani…
Tweet