Descoperă ce tip de cititor ești ca să îți facem recomandări de lectură

Sărbătorim împreună Ziua Internațională a Cărții pe 23 aprilie, ocazie numai bună să ne uităm mai atent la obiceiurile noastre de lectură ca să alegem cât mai potrivit our next read sau cum să prioritizăm din raftul de TBR. Dacă te regăsești în cel puțin trei dintre caracteristicile tipologiilor de mai jos, atunci ți-ai găsit „patternul”. Sigur că unii dintre voi veți fi ceea ce s-ar numi multiple reader personality și poate bifați mai multe descrieri/tipuri. Bucurați-vă, atunci vi se vor potrivi și mai multe recomandări. Let get started!

Dependent de serii

Îți plac lucrurile complexe, de durată
Îți place să rămâi mult timp în același univers imaginar
Faci obsesii pentru anumite personaje
Nu suporți când se termină cărțile
Vrei mereu mai mult!

Recomandări:

Profită de Aniversarea de Fier și descoperă seria-fenomen Urzeala tronurilor. Sau, de ce nu, clasicul DUNE, saga ce captivează cititorii de zeci de ani. Ori dacă le-ai bifat deja pe acestea, încearcă o poveste de istorie alternativă fascinant construită ca detalii de epocă în Outlander, de Diana Gabaldon. Sunt adevărate maratoane de lectură.

Snob literar

Crezi că marii clasici ai literaturii nu au fost niciodată depășiți
Preferi o scriitură impecabilă decât o poveste antrenată
Vrei idei, idei și iar idei, nu emoții sau aventuri
Ești foarte atent la traducere, fiecare cuvânt contează
Ridici din sprânceană la cărțile cu mare succes comercial, crezi că literatura înaltă e pentru câțiva aleși

Recomandări:
Colecția Babel e pentru tine, căci ea cuprinde câteva dintre cele mai mari nume ale ficțiunii contemporane: Jhumpa Lahiri, Julian Barnes, Margaret Atwood sau Tahar Ben Jelloun – scriitori care revoluționează în timpul vieții noastre scriitura literară și domeniul literaturii în general. Și mai aplicat, descoperă-l pe Alberto Manguel și minunatele lui eseuri despre biblioteci și lectură în general.

Cititor poligam

Ești foarte bun la multitasking
Ai atenție distributivă
Suferi de curiozitate debordantă și multă energie
Poți trece fără probleme de la un univers la altul

Recomandări:

Îți plac experiențele complexe, de ce să rămâi la una singură odată când poți jongla între genuri, voci, personaje? Cel mai interesant pentru un cititor poligam ar fi să combine mai multe povești din colecția Damen Tango care cuprinde zeci settinguri din zone geografice diferite, de la India la Argentina sau Paris, și din epoci complet diferite. Un colaj de lecturi perfect pentru călătorii paralele.

Re/cititor

Ești ușor nostalgic după trecut
Ești foarte fidel: odată ce o carte te-a cucerit, te întorci mereu la ea
Nu te deranjează să știi sfârșitul: drumul lecturii până acolo contează mai mult
Te atașezi de personaje ca de niște persoane de care ți se face dor
Familiaritatea îți oferă mai multă plăcere decât noutatea

Recomandări:

Poți încerca să recitești niște romane clasice: Sentimentul unui sfârșit, de Julian Barnes sau Odiseea spațială 2001, de Arthur C. Clarke sau, desigur, poți lua din recomandările de mai sus pentru cititorii de serii.

Fanul de nonficțiune

Te simți în largul tău în jurul ideilor, teoriilor
Ești serios, atent, curios
Consideri că timpul tău e prețios și trebuie folosit ca să fii mai bine informat
Vrei mereu să înțelegi mai multe despre lumea din jur
Te pasionează cunoașterea și erai bun la școală

Recomandări:

You are in luck: noul imprint Orion de nonficțiune cuprinde șapte volume foarte diferite, pentru orice interes ai avea, toate despre lumea în care trăim, dar și despre noi ca indivizi, ca specie sau ca animale sociale.

Obsedat de ficțiune

Îți plac evadările, le cauți și le încurajezi
Consideri că imaginația e la fel de importantă precum cunoașterea, dacă nu și mai și
Pentru tine, personajele sunt persoane reale care trăiesc în mintea autorului și în mintea ta
Adori poveștile, călătoriile, trecutul reimaginat, viitorul proiectat
Vrei să te implici în ce citești, să umpli cu propria imaginație golurile din poveste

Recomandări:
O lumea întreagă se deschide pentru tine fie că e vorba de evadări realiste în prezent, în alte țări și alte culturi, prin Artista Henna, de Alka Joshi, sau Pachinko, de Min Jin Lee; fie că e vorba de evadări din sistemul nostru solar prin cărțile de science fiction din Armada, de ce nu chiar în Southern Reach, lumea hipnotică imaginată de Jeff Vandermeer.

The movie type

Adori filmele și serialele
Când te uiți la ecran uiți de tine și de viața cotidiană
Adori comparațiile – să descoperi în film ce iubești în carte sau în carte ce ai iubit în film
Îți place să ai experiențe complete, adori ideea că o carte se completează cu un film și invers
Nu te deranjează că știi ce se întâmplă, important e cum se ajunge acolo

Recomandări:

Combinația carte-ecranizare e cel mai bun pretext pentru discuții și dezbateri cu prietenii. Cu certitudine câteva exemple clasice ar fi ecranizările după Stephen King, precum Închisoarea îngerilor (proza-inspirație este tradusă în volumul Anotimpuri diferite), trilogia Jocurile Foamei sau, de ce nu, Witcher, ecranizat de Netflix.

Emo-cititor

Ești foarte empatic
Ai o imaginație puternică
Trăiești alături de personaje toate dramele sau bucuriile
Simți uneori cum ți se accelerează pulsul când crește tensiunea în poveste
Pentru tine personajele sunt reale ca persoanele din jurul tău, deci suferi odată cu ele

Recomandări:

Avem câteva romane perfecte pentru tine, genul acela cu personaje de care te îndrăgostești de la prima pagină și povești pe care nu le vei uita niciodată: Pachinko, de Min Jin Lee – saga unor imigranți coreeni, Leii Siciliei, de Stefania Auci – saga unei familii din Sicilia sau Interpretul de maladii, de Jhumpa Lahiri, despre o familie prinsă între India și America.

Cititor de weekend

Nu ai prea mult timp liber
Ești adesea prea obosit pentru altă activitate solicitantă
Îți organizezi anumite momente mai libere pentru ce îți face plăcere
Nu simți nevoia să bifezi vreo normă sau listă de lectură
Te lași purtat de chef și stare, nu de un orar anume

Recomandări:

Atunci poate că niște cărți lejere de nonficțiune sunt ce-ți trebuie: de exemplu Viața ca o țeapă, de Alan H. Cohen sau, de ce nu, o carte de proză scurte, cum ar fi Anotimpuri diferite, de Stephen King sau Omulețul din perete, de Marian Coman.

Cititor hard core

Îți plac listele și task-urile
Vrei să fii la zi cu tot ce e nou și hot
Faci parte din comunități de cititori
Participi la cluburi de lectură
Urmărești autorii preferați pe rețelele sociale

Recomandări:

În acest caz TREBUIE să intri în Nemira Reading Challenge 2021 și să ne urmărești canalele social media pentru interviuri exclusive cu autori. Și te vei simți ca acasă.

De Ziua Internațională a Cărții (23 aprilie) vei putea alege gratuit un poster pentru comenzile plasate pe www.nemira.ro, în funcție de ce tip de cititor ești.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *