“Minutele paseau pe vârful picioarelor, cu degetul la gură”.

Nimic mai fals. Când te apuci să citești Doamna din lac, de Raymond Chandler, minutele aleargă pe lângă tine într-o cursă nebunească spre linia de finish: dezlegarea misterului.

Romanul din 1943 ni-l aduce pe detectivul Philip Marlowe din nou în atenție. Părerea mea sinceră e că dacă Sherlock Holmes l-a făcut celebru pe Sir. Arthur Conan Doyle, atunci Marlowe l-a plasat pe Chandler direct în categoria grea a autorilor de romane polițiste. Și eu l-aș alege oricând pe acesta din urmă.

Narațiunea, cum imi place mie, spusă la persoana I, începe cu Marlowe preluând ceea ce la prima vedere pare un simplu caz de dispariție a unei persoane. Că acea persoană este soția unui magnat din Los Angeles, că e o doamnă prea puțin chibzuită și înclinată către aventuri amoroase, că în jurul figurii ei orbitează escroci, posibili criminali, mafioți și polițiști corupți, toate acestea sunt numai piese într-un joc de șah pe care detectivul este nevoit să îl câștige, pentru că miza este adevărul.

Elementele de noutate pe care le aduce Raymond Chandler în acest roman țin în primul rând de decor: prea puțin mai vizităm un Oraș al Îngerilor decadent, în care diamante sclipesc prin tripouri, purtate de doamne din lumea bună, familii dețin averi fabuloase și păcate de neiertat, mafioți în frac își ucid partenerii de afaceri cu aceeași nonșalanță cu care își aprind țigările de foi. Recunosc că mi-a plăcut această schimbare, chiar dacă o parte din mine își dorea în continuare glam-ul periculos al localurilor de noapte și al străzilor pustii din L.A.

În romanul ”Doamna din lac” peisajul devine rustic și minimalist, iar războiul care se poartă este numai sugerat prin prezența santinelelor care au ordin să tragă în cei ce nu le respectă ordinele. Un cadavru într-un peisaj montan, alienat, devine punctul central al unei investigații ce îl aruncă pe Marlowe într-un carusel de intrigi și înșelătorii. Proprietatea privată a lui Derace Kingsley este locul din care a dispărut soția sa și locul în care o femeie care îi seamănă este găsită înecată. Unde este prima și cine a ucis-o pe cealaltă sunt întrebări care îl poartă pe detectiv de-a lungul unor mici orășele californiene care, în spatele gardurilor înflorite și a izului de vacanță, ascund secrete care uneori costă vieți.

Marlowe, ca și personaj, este același cinic și dur pe care eu îl îndrăgesc. Dacă mi-aș imagina un individ obișnuit cu alcoolul, cu nopțile pierdute, cu avansurile femeilor, cu confruntări nocturne corp-la-corp, incoruptibil, încăpățânat și neclintit din drumul său către adevăr, atunci la acest personaj m-aș opri. Atrăgător prin poza rece dar mai ales prin principiile pe care se bazează, dotat cu un sarcasm incredibil și o autoironie fără margini, Marlowe arată și aici, dacă mai era nevoie, că este un tip pe cât de complicat, pe atât de verosimil.

Intriga acestui roman se țese perfid și sinistru. Puțini sunt cei cinstiți care vor să dezlege enigma și să pună capăt unui mister alambicat ce pune în pericol viețile a câtorva oameni. Și în acest roman, ca un regizor de Oscar, Chandler creează cu inegalabilă măiestrie personajele secundare. Șeriful Jim Patton veghează peste mica stațiune montană ca un patriarh arhaic. Să nu ne înșelăm: trage cu pistolul mai bine ca oricine și mintea-i ascuțită răzbate la timpul potrivit din umbra unei jovialități de bătrânel simpatic. Autorul are un obicei bun de a-și construi secunzii pe principiul de tromp d’oeil și chiar dacă e un clișeu în cărțile sale, nu ai cum să nu-I iubești.
Iarăși, locotenentul Degarmo este o brută, și fizic și psihic. Un polițist care aduce prin accesele de violență și disprețul față de autoritate o senzație de fior de gheață, ori de câte ori îi vine rândul să-și joace scena. Dar cât de uman e cu adevărat, cât de torturat de emoții complexe, aceste detalii de nuanță îi sunt rezervate cititorului prin vocea și simțul de observație al lui Marlowe.
Ce este fascinant la Chandler este senzația de peliculă veche, filmată cu un handy-cam. Marlowe vede tot, simte tot și descrie tot, intim și pătrunzător. Stilul lui narativ este presărat de expresii care au menirea fie să te umple de groază, fie să te facă să nu te mai oprești din râs. Avantajul camerei mobile este că surprinde cele mai vii emoții ale personajelor și cele mai inedite situații, iar Marlowe le descrie cu o precizie de bisturiu.

Nu poți să închizi cartea și să nu vrei să te pleznești peste frunte: ”cum de nu mi-am dat seama?!”. În romanele lui Chandler niciodată nu îți dai seama cât e urzeala unei minți criminale și bolnave și cât e adevăr.

Mai scurt decât alte romane ale autorului, ceea ce înseamnă și mai intens, ”Doamna din lac” pentru mine e una din cărțile alea pe care le-ai citit și le-ai mai citi o dată. Pentru o bătaie de inimă. Pentru un hohot de râs. Pentru senzația că ești acolo în cameră cu toți ticăloșii la grămadă și nu prea mai ai pe unde scoate cămașa. Pentru o replică de genul: ”Am continuat să privesc revolverul și să nu urlu”.

Nu te speria dacă ai uitat să respiri. Nu e o problemă de sănătate. E Chandler.

Sursa: Ziare.com

Autor: Andreea Sterea