Romanul lui Lawrence Norfolk „Ospățul lui John Saturnall”, publicat de curând la Editura Nemira, este o incursiune în magia Bucătăriei și în misterele erotismului. Lawrence Norfolk este un scriitor atipic în această perioadă. Într-un interviu acordat ziarului The Guardian, vorbea despre misterele succesului literar. Și despre faptul că romanul care l-a propulsat în atenția internațională, distins cu prestigiosul premiu Somerset Maugham, romanul lui de debut, este, în fapt, „o poveste de 500 de pagini, despre un dicționar și despre autorul lui, mort de mult, o poveste în care nu există sex…” Este vorba despre „Dicționarul lui Lemprière”, tradus în România la Editura Nemira.
Lawrence Norfolk s-a născut la Londra, în 1963, a urmat cursurile de literatură engleză la King’s College, apoi un doctorat, și are acum o carieră universitară. „Ospățul lui John Saturnall”, recent apărut la Nemira, este al doilea roman al lui publicat în România. Tot o poveste plină de mister, dar, de data asta, Norfolk mizează pe un amestec de senzualitate, misticism și erotism care nu poate fi decât o rețetă câștigătoare. Despre acest roman, scriitorul povestea tot pentru The Guardian, că totul a pornit de la o discuție cu agenta lui Carole Blake. „M-a întrebat dacă am vreo idee nouă. I-am spus: „Da, e vorba de un băiat orfan care ajunge maestru bucătar, undeva, în secolul al XVII-lea. Și se îndrăgostește de fata nepotrivită. Începe războiul civil, așa că el pierde totul, dar… cei doi pot fi împreună. Apoi, războiul se sfârșește și lucrurile reintră în normal. El poate fi cel mai mare bucătar al vremii sale, iar ea, doamna și stăpâna domeniului. Dar trebuie să hotărască ce vor face cu ei doi…” Iar Carole m-a întrebat: „Și ce-or să facă?”. „Nu știu acum”, i-am spus, „dar știu că trebuie să scriu cartea ca să aflu răspunsul”… Așa a început totul.
Lawrence Norfolk a lucrat cinci ani la „Ospățul lui John Saturnall”, iar povestea este un poem culinaro-erotic. Cele mai stranii arome, gusturi și culori se perindă prin paginile volumului, rețete misterioase apropiate mai degrabă de zona magică decât de cea exclusiv culinară sau, mai bine zis, o formă de a înălța bucătăria la gradul de experiență mistico-alchimică. Gustul devine o cheie către paradis, ingredientele se transformă într-o lume cu totul specială, în care fiecare dintre ele are o personalitate extraordinară, paradisul trece prin papilele gustative. Iar dragostea se țese din arome.
John Saturnall, băiatul unei vrăjitoare, odată intrat pe tărâmul magic al Bucătăriei, descoperă plăcerea de a trăi și de a crea. Și se îndrăgostește, exact așa cum își imagina la început de tot, Norfolk. Pe Lucretia Fremantle, doamna domeniului, o cucerește cu combinații misterioase de gusturi, mirodenii și arome, dragostea e ca o vraja care se naște din gusturi, fata se lasă sedusă de aburii minunați ai mâncărurilor și, în perioada războiului, doar de descrierea acestor gusturi… Nu se poate găti după rețetele lui John Saturnall, sunt poeme în proză. Sunt poțiuni magice. Dar gândul la o Grădină a Paradisului devine tot mai pronunțat: „Faceți Apa Iazului din Gelatină de culoarea ambrei să se închege cu Praf de Corn de Cerb și îndulcită cu Zahăr de Madeira și limpeziți acea gelatină pe o Tipsie de încălzit, deasupra unor cărbuni nu tocmai încinși…”
Într-o excelentă traducere semnată de Gabriel Stoian, care jonglează inteligent și cu multă inventivitate cu multele cuvinte și arome și ingrediente inventate de Norfolk, romanul publicat la Nemira este o invitație în arta culinară, în arta povestirii și în arta amorului. La final veți afla și răspunsul pe care-l căuta scriitorul…
