“Pentru că a trecut și Gaudeamus și printre cele mai bine vândute cărți de la Nemira pe primul loc se află trilogia Jocurile Foamei, m-am gândit că ar fi bine să aduc o completare recenziei deja postate pe Bookblog pentru cel de-al doilea roman din serie cu o mini-recenzie de film, din moment ce rulează în cinematografe în perioada asta.

Pornesc la drum de la impresia creată de vizionarea primei părți a trilogiei care m-a lăsat la final cu concluzia că filmul a fost all hunger and no games (numai foame fără jocuri) pentru că, distopie fiind, mă așteptam la o variantă ceva mai brutală a evenimentelor din carte și la mai puțin timp petrecut prin copaci.

Ei bine, nevoia pentru ceva mai multă acțiune, de niște jocuri adevărate și pline de adrenalină mi-a fost pe deplin satisfăcută miercurea trecută la IMAX, la vizionarea celui de-al doilea film din serie.

Aș minți dacă aș spune că ecranul gigant n-a jucat un rol crucial dar cred că și pe un ecran normal de cinema efectul ar fi fost similar pentru că sub bagheta regizorală a lui Francis Lawrence (Water for Elephants) tot filmul a devenit o odă adusă lui Girl on fire.

Acțiunea pornește de la întoarcerea victorioasă a lui Peeta și Katniss în Districtul 12 din Panem unde lucrurile par a fi rămas la fel pentru că eroina încă pendulează între sentimentele nedeclarate pentru Gale și indiferența prost mascată față de partenerul ei din joc.

Înainte de a porni la drum în turul obligatoriu pe care trebuie să îl facă în calitate de câștigători ai ediței cu numărul 74 din Hunger Games, Katniss primește o vizită de la Președintele Snow care îi dă de înțeles destul de direct că gestul ei de a muri alături de Peeta a fost considerat un act de nesupunere față de Capitoliu, unul care a avut un efect puternic în rândul populației din unele districte ce au decis să se revolte. Deși Snow, jucat de un terifiant Donald Sutherland, se asigură că eroina va coopera și va încerca să vândă cât mai convingător posibil povestea de dragoste, valurile de revolte par să se întețească, lucru care îl determină, împreună cu ajutorul noului Game Master – Plutarch Heavensbee –, să schimbe radical regulile jocului și să selecteze de data aceasta participanții din rândul supraviețuitorilor edițiilor anterioare, din moment ce o dată la 25 de ani Quarter Quell-ul permite asta.

Schimbarea regulilor de joc constituie trăgaciul pentru acțiunea ce va urma, cea în care alianțe vor fi create, sacrificii vor fi făcute și în care fiecare minut din film vă va face să înfigeți și mai adânc degetele în brațele fotoliului pentru că nu veți rămâne indiferenți.

Din fericire de data aceasta jocurile în sine sunt cu mult mai spectaculoase și mai încărcate emoțional. Și că tot vorbim de emoții, unele scene – cum ar fi cea din districtul 11 și gestul bărbatului din public față de Katniss – pot emoționa până la lacrimi, eroina devenind rapid un simbol al speranței și al libertății pentru întreaga populație asuprită a Panemului.

Woody Harrelson și al său Haymitch Abernathy rămân la fel de comici și în vorbă și în gesturi în timp ce Effie Trinket își arată latura umană dincolo de ținutele extravagante care ajung să se comporte ca un personaj de sine stătător.

Eu vă recomand filmul din toată inima pentru că e imposibil să vă dezamăgească, deși Hollywood-ul fiind Hollywood își permite oarece licențe artistice față de carte. Dacă vă doriți din plin senzații tari care vă vor ține cu ochii în ecran și nu pe ceas și care vă vor face să numărați și voi zilele până la următoarea ecranizare, mergeți să-l vedeți la cinema!”

Autor: Călina Matei

Sursa: bookblog.ro