Povestea vieţii tale, de Ted Chiang, vă aşteaptă acum în librării şi pe site! Povestirea cu acelaşi nume din volum a fost adaptată în filmul SF al lui Denis Villeneuve, „Arrival”.

Dintr-un turn Babel care face legătura între Pământ și sferele înalte într-o lume în care aparițiile angelice fascinează și înspăimântă, de la o modificare neuronală care elimină atracția exercitată de frumusețea fizică la un idiom străin care ne schimbă percepția realității, prozele lui Ted Chiang etalează puterea imaginației și subtilitatea inteligenței unui scriitor de succes. Stând sub semnul întrebării, dar și sub semnul miracolului, volumul Povestea vieții tale merge dincolo de știință, în ținutul nesfârșit al ficțiunii care te provoacă să cauți neîncetat răspunsuri în universul din jur și în lumile invizibile.

În continuare vă invităm să citiţi una din povestirile din acest volum.

Evoluţia ştiinţei umane

Au trecut douăzeci şi cinci de ani de când editorii noştri au primit, spre publicare, ultimul articol original din cercetarea ştiinţifică. Este un moment potrivit să reluăm o problemă intens dezbătută la vremea respectivă: care este rolul oamenilor de ştiinţă într-o epocă în care frontierele cercetării ştiinţifice sunt dincolo de înţelegerea umană?

Fără nicio îndoială, mulţi dintre abonaţii noştri îşi amintesc că au citit articole ai căror autori au fost primele persoane care au obţinut rezultatele descrise în acele articole. Dar pe măsură ce metaumanii au început să domine cercetarea experimentală, rezultatele acestor cercetări au fost disponibile doar prin TND (transfer neural digital), lăsând publicaţiile tipărite să publice doar expuneri de mâna a doua, traduse într-un limbaj uman. Oamenii nu au putut înţelege pe deplin, neposedând TND, evoluţiile anterioare şi nici să utilizeze eficient noile instrumente, necesare în activităţile de cercetare, în vreme ce metaumanii au continuat să perfecţioneze TND şi să se bazeze pe acesta din ce în ce mai mult. Publicaţiile adresate oamenilor au devenit simple mijloace de popularizare şi, pe deasupra, proaste, atâta vreme cât cele mai strălucite minţi omeneşti erau nedumerite de traducerile ultimelor descoperiri.

Nimeni nu neagă numeroasele beneficii ale ştiinţei metaumane. Dar unul dintre preţurile plătite de cercetătorii umani a fost acela că niciodată aceştia nu vor mai putea aduce vreo contribuţie originală în ştiinţă. Unii au părăsit cercetarea ştiinţifică cu totul, iar cei care au rămas şi-au mutat atenţia de la cercetarea originală către hermeneutică: interpretarea efortului ştiinţific al metaumanilor.

În primul rând, hermeneutica textuală a devenit populară deoarece existau deja terabiţi de informaţie, cuprinzând articole metaumane ale căror traduceri, în general criptice, erau considerate imprecise. Descifrarea acestor texte avea puţine asemănări cu efortul depus de paleografii tradiţionali, dar rezultatele nu au întârziat să apară: experimente recente au confirmat descifrarea realizată de Humphries a unor articole vechi de zeci de ani pe tema histocompatibilităţii genetice.

Existenţa dispozitivelor bazate pe ştiinţa metaumană a dus la apariţia unor artefacte hermeneutice. Oamenii de ştiinţă au început să încerce să demonteze aceste artefacte prin inginerie inversă, ţelul lor fiind nu să replice produsele respective, ci, pur şi simplu, să înţeleagă principiile fizice care stau la baza funcţionării lor. Procedeul cel mai folosit este analiza cristalografică a dispozitivelor nanoware, lucru care ne-a oferit în mod frecvent perspective noi în ceea ce priveşte mecanosinteza.

Cel mai nou şi de departe cel mai speculativ mod de cercetare este teledetecţia instalaţiilor de cercetare metaumane. Un obiectiv recent al cercetării prin teledetecţie îl reprezintă ExaCollider, acceleratorul nou instalat sub nisipurile din deşertul Gobi, ale cărui complicate amprente neutrinice au fost subiectul a numeroase controverse. (Fireşte, detectoarele portabile de neutrini sunt un alt artefact metauman ale cărui principii de funcţionare rămân ascunse.)

Problema care se ridică este următoarea: sunt aceste demersuri folositoare oamenilor de ştiinţă? Unii savanţi le consideră pierdere de vreme, comparându-le cu eforturile nativilor amerindieni de a prelucra bronzul în vreme ce uneltele europene din oţel erau deja disponibile în lumea lor. Această comparaţie ar putea fi mai potrivită în condiţiile în care oamenii ar fi în competiţie cu metaumanii, dar în condiţiile abundenţei economice din zilele noastre nu există nicio dovadă a unei asemenea competiţii. De fapt, important este să se recunoască
faptul că – spre deosebire de precedentele impacturi tehnologice dintre culturile primitive şi cele evoluate – oamenii nu sunt în pericol de a fi asimilaţi sau exterminaţi.

Încă nu avem un mijloc prin care să perfecţionăm un creier omenesc la nivelul unuia metauman. Tratamentul genetic Sugimoto trebuie efectuat înainte de începutul neurogenezei embrionare pentru a permite unui creier să fie compatibil cu TND. Această lipsă a unui mecanism de modificare la nivel de adult pune părinţii umani ai unui copil metauman în faţa unei alegeri complicate: fie să permită copilului lor accesul prin TND la cultura metaumană şi să asiste la o dezvoltare a acestuia de neînţeles pentru ei, fie să interzică accesul copilului la TND, ceea ce pentru un metauman reprezintă o privaţiune de tipul celei suferite de Kaspar Hauser. Nu este, de aceea, nicio surpriză faptul că numărul părinţilor care au ales să recurgă, pentru copiii lor, la tratamentul genetic Sugimoto a ajuns, în ultimii ani, aproape de zero.

Drept urmare, cultura umană are toate şansele de a supravieţui fără probleme în viitor, iar tradiţia ştiinţifică este o parte esenţială a acestei culturi. Hermeneutica este o metodă justificată în cercetarea ştiinţifică şi a sporit cunoaşterea umană, la fel cum cercetarea ştiinţifică originală a făcut la rândul ei. Mai mult, cercetătorii umani pot vedea aplicaţii trecute cu vederea de către metaumani, aplicaţii ale căror avantaje tind să-i facă să nu-şi dea seama de preocupările noastre. Spre exemplu, imaginaţi-vă faptul că prin cercetare s-ar putea descoperi un tratament diferit de îmbunătăţire a inteligenţei, un tratament care ar permite fiecărui individ să evolueze mental la un nivel echivalent metauman. Un asemenea tratament ar crea o punte peste ceea ce reprezintă acum cea mai mare diviziune culturală din istoria speciei noastre. Fie şi numai această posibilitate, şi se justifică pe deplin continuarea cercetării umane.

Nu trebuie să fim intimidaţi de ştiinţa metaumană. Trebuie să ne amintim mereu că tehnologia care a dus la apariţia metaumanilor a fost inventată de oameni care nu erau deloc mai deştepţi decât suntem noi acum.