În imprintul Armada, apare Imagini ascunse, de Jason Rekulak, un nou thriller captivant și infricoșător despre o fată ieșită dintr-un centru de dezintoxicare, se angajează ca babysitter pentru a avea grijă de Tedy, puștiul de cinci anișori al unui cuplu.

Mallory Quinn, abia ieșită dintr-un centru de dezintoxicare, se angajează ca babysitter pentru a avea grijă de Tedy, puștiul de cinci anișori al cuplului Ted și Caroline Maxwell. Tânăra descoperă că-i place nespus de mult noua ei slujbă, care-i oferă stabilitatea de care are atâta nevoie. În plus, ajunge să țină cu adevărat la băiețelul dulce și timid, care nu pleacă nicăieri fără creionul și caietul lui de schițe. Desenele lui sunt, la început, la fel ca ale oricărui alt puști: copăcei, iepurași și balonașe. Dar, într-o bună zi, copilul mâzgălește ceva cu totul neașteptat: un bărbat care târăște în pădure cadavrul unei femei. Încet, încet, imaginile pe care le așterne pe hârtie devin tot mai sinistre, iar personajele sale – din ce în ce mai pline de viață, Teddy dând dovadă de o măiestrie care îi depășește cu mult vârsta. Mallory ajunge să se întrebe dacă nu cumva acelea sunt reprezentările unei crime sau dovada influenței unei forțe malefice supranaturale. Și, deși știe că totul s-ar putea să pară o nebunie, e hotărâtă să descifreze misterul imaginilor ascunse și să îl salveze pe Teddy.

Mi-a plăcut la nebunie!

Stephen King

Pură perfecțiune paranormală!

Booklist

---

Fragment în avanpremieră:

Am dormit prost și mă trezesc simțindu-mă îngrozitor. Caroline Maxwell m-a tratat mai bine decât aș fi meritat – m-a primit în casa ei, mi-a încredințat copilul, mi-a dat tot ce aveam nevoie ca să încep o viață nouă – și nu pot să suport gândul că e supărată pe mine. Zac în pat, imaginându- mi o sută de moduri de a-mi cere scuze. În cele din urmă, nu mai pot amâna. Trebuie să mă ridic din pat și să dau ochii cu ea.

Când ajung la casa principală, Teddy e sub masa din bucătărie, îmbrăcat în pijama, jucându-se. Caroline spală vasele în chiuvetă, așa că mă ofer să fac eu asta.

— Și, de asemenea, mai vreau să-mi cer scuze.

Caroline oprește apa.

— Nu, Mallory. Eu îmi cer scuze. Băusem prea mult și a fost o greșeală să mă răstesc la tine. Toată dimineața mi-a părut rău.

Își deschide brațele, ne îmbrățișăm și ne cerem scuze, amândouă în același timp. Apoi râdem, iar eu știu că totul va fi bine.

— Ești în continuare binevenită în casa asta, îmi reamintește ea. Poți să iei camera de lângă cea a lui Teddy. Am nevoie doar de o zi ca s-o pregătesc.

Dar eu nu vreau să-i mai dau și alte bătăi de cap.

— Cabana e perfectă, îi spun. Îmi place mult acolo.

— Bine, dar dacă te răzgândești…

Îi iau prosopul de vase din mână și fac semn cu capul spre ceasul de la cuptorul cu microunde. E 7:27, iar eu știu că preferă să plece înainte de 7:35, când traficul devine din ce în ce mai aglomerat.

— Lasă, le termin eu. Să ai o zi bună!

Caroline pleacă la serviciu, iar eu mă pun pe treabă. Nu sunt prea multe de spălat, doar câteva căni și boluri de cereale, plus paharele de seara trecută. După ce pun totul în mașina de spălat vase, mă las pe genunchi și coate și mă târăsc sub masă. Teddy a construit o casă de fermă cu două etaje din buștenii lui miniaturali și acum o înconjoară cu animale mici din plastic.

— De-a ce ne jucăm?

— Sunt o familie. Locuiesc împreună.

— Pot să fiu eu porcul?

Ridică din umeri.

— Dacă vrei.

Împing porcul printre celelalte animale și fac bip-bip-bip, ca o mașină. De obicei, Teddy se distrează la gluma asta. Îi place când fac animalele să claxoneze ca un camion sau să pufăie ca un tren. Dar în dimineața asta se întoarce cu spatele la mine. Și, bineînțeles, eu știu care e problema.

— Teddy, ascultă-mă. Vreau să vorbim despre seara trecută. Cred că tăticul tău m-a înțeles greșit. Pentru că mie îmi plac toate desenele tale. Chiar și cele cu Anya. Întotdeauna abia aștept să-mi arăți ce-ai desenat.

Teddy împinge o pisică de plastic în sus pe piciorul mesei, ca și cum s-ar cățăra într-un copac. Încerc să mă pun în fața lui, să-l oblig să mă privească în ochi, dar el se ferește.

— Vreau să-mi mai arăți desenele, bine?

— Mami zice că nu.

— Dar eu spun că poți. E-n regulă.

— Zice că nu te simți bine și desenele care te sperie ar putea să-ți facă iar rău.

Mă ridic atât de repede, încât dau cu capul de tăblia mesei. Durerea e intensă și pentru câteva clipe nu mă pot mișca. Doar strâng din ochi și duc mâna la cap.

— Mallory?

Deschid ochii și îmi dau seama că, în sfârșit, i-am atras atenția. Pare înspăimântat.

— Sunt bine, îi spun. Trebuie să mă asculți cu atenție. Nimic din faci tu nu poate să-mi facă rău. Nu e cazul să-ți faci griji. Sunt sută la sută bine.

Teddy face un cal să galopeze pe piciorul meu și se oprește când ajunge la genunchi.

— Capul tău e bine?

— Capul e bine, îi spun, chiar dacă îmi pulsează nebunește și simt cum se formează un cucui. Trebuie doar să pun ceva pe el.

Petrec următoarele câteva minute așezată la masă și apăsându- mi un pachet de gheață pe creștet. La picioarele mele, Teddy se joacă cu diverse animale de la fermă. Fiecare are o voce și o personalitate diferită. Are un Domn Țap încăpățânat și o Cloșcă înfumurată, un armăsar negru și curajos și un boboc de rață prostuț – în total a strâns peste douăsprezece personaje.

— Nu vreau să fac treabă, spune calul.

— Dar regulile sunt reguli, îi spune Cloșca. Trebuie să urmăm cu toții regulile!

— Nu-i corect, se plânge Domnul Țap.

Și așa mai departe – conversația personajelor trece de la treburile casnice la ce vor mânca la masa de prânz, apoi la o comoară secretă îngropată în pădurea din spatele hambarului. Sunt impresionată de abilitatea lui Teddy de a-și aminti toate personajele și vocile lor. Dar, desigur, asta au spus mereu Ted și Caroline. Fiul lor are o imaginație extrem de activă. Și-am încheiat povestea.

Mai târziu în acea după-amiază, când Teddy se retrage pentru Timpul de Liniște, aștept câteva minute, apoi îl urmez. Când îmi lipesc urechea de ușa camerei lui, el e deja în toiul unei discuții.

— …sau am putea construi un fort.

— …

— Ori să ne jucăm prinselea.

— …

— Nu, nu pot. N-am voie.

— ……

— Ei spun că nu pot.

— ………………………………………

— Îmi pare rău, dar…

— ………………………………

— Nu înțeleg.

— …………

Apoi râde, ca și când i s-ar fi propus ceva ridicol.

— Cred că am putea încerca.

— ……………

— Dar cum… Bine. Da.

— ……………………………

— O, e rece!

După asta nu se mai vorbește, dar când mă concentrez mai tare ca să aud ce se petrece detectez un fel de fâșâit – sunetul unui creion pe o hârtie.

Desenează?

Desenează iar?

Cobor, mă așez la masa din bucătărie și aștept.

În mod normal Timpul de Liniște nu durează mai mult de o oră, dar Teddy rămâne în camera lui o perioadă de două ori mai îndelungată. Când coboară în sfârșit în bucătărie, nu are nimic în mână.

Îi zâmbesc.

— Ia uite-l!

Se urcă pe scaun.

— Bună.

— Azi n-ai desenat?

— Pot să mănânc brânză cu biscuiți?

— Sigur.

Mă duc la frigider și-i pregătesc o farfurie.

— Ce-ai făcut sus?

— Îmi dai niște lapte?

Îi torn o ceașcă de lapte, apoi duc totul pe masă. Când se întinde să ia un biscuit, observ că are palmele și degetele pline de pete negre.

— Ar fi bine să te speli pe mâini, sugerez. Cred că ai creion pe ele.

Se grăbește la chiuvetă și se spală pe mâini fără comentarii. Apoi se întoarce la masă și se apucă să-și mănânce biscuiții.

— Vrei să ne jucăm cu LEGO?

Tweet